Tragedia de la maternitatea Giuleşti a scos iar în stradă grupurile de vânători din presă. Şi cum e criză, iar costurile au fost reduse la maximum, s-a vânat în haită, mai economicos. Printre maşinile de la SMURD, în timp ce copiii erau scoşi pe targă acoperiţi cu folii de supravieţuire, se strecurau inepţi purtători de microfoane, încercând să smulgă reacţii la cald. Dacă ar fi putut, s-ar fi înfiinţat printre tăciunii din salonul ars şi ar fi pus vreun pompier să relateze în direct ceea ce vede, cum ia el în mână corpul unui nou-născut, cum îl pune pe targă şi-l trimite spre Salvarea care aşteaptă în faţa maternităţii.
Cu aceeaşi lipsă de decenţă ce pare a fi pe primul loc în fişele de post, reporterii trimişi la faţa locului şi-au împins microfoanele în sufletele dărâmate ale părinţilor şi rudelor ceva mai îndepărtate ale copiilor din salonul de prematuri. Au făcut asta luni, au făcut-o marţi, au făcut-o miercuri şi joi şi, deşi noi nu vedem, probabil că fac asta în continuare. Oameni îndureraţi, care nu ştiau dacă să-şi pregătească casele pentru prima baie a micuţului sau pentru priveghi, erau agresaţi cu întrebări tembele, sfredelitoare: „Ce ştiţi?”, „Ce s-a întâmplat?”, „Cine-i vinovat?”, „Trăieşte?”, „A murit?” şi aşa mai departe. De parcă acei oameni urmau a fi judecaţi pentru faptul că aveau un copil în spital, reporterii insistau să obţină un răspuns cât mai clar, o lacrimă cât mai mare, un plâns cu sughiţuri cât mai spectaculos.
Pentru a avea fiecare bucăţica lui de exclusivitate macabră, colegii mei, hienele de presă, trăgeau care mai de care de trupurile carbonizate, încercând să le aducă mai aproape de propriul car de reportaj, într-un exerciţiu de necrofagie rar întâlnit. Fără vigilenţa şi profesionalismul salvatorilor de la SMURD, probabil că ne-am fi trezit că ecranele televizoarelor se umplu cu imagini cât mai clare ale efectelor unui incendiu asupra copiilor născuţi înainte de termen. Cinismul funerar nu s-a oprit însă aici. Joi dimineaţă, o întreagă ţară ştia că numărul copiilor decedaţi a ajuns la 5. În aceste condiţii, una dintre televiziunile de ştiri şi-a deschis jurnalul de la ora 18.00 cu un titlu cutremurător: „A mai murit un bebeluş!”. De fapt nu mai murise nimeni, nu se ajunsese la 6 decese, dar aşa s-au gândit ei că ar fi mai bine să-şi impresioneze telespectatorii, mergând pe strămoşescul principiu „Facem rating din cadavre”. De multe ori am crezut că mai jos nu se poate coborî în jurnalismul românesc şi de fiecare dată am constatat că mă înşel. Dar acum, când l-am văzut până şi pe Mihai Tatulici complet scârbit de colegii săi, chiar mi-aş dori ca hienele de presă să fie primii jurnalişti concediaţi din orice instituţie mass-media. Cum am scris mai de mult, nu trebuie să ne facem griji că ar muri de foame, căci au frigiderele pline de cadavre.
