Hitler şi Societăţile Secrete
in Produse marca SFin pe 20 August 2010, 14:15
Cum a ajuns Hitler să creadă că întrupează Fiinţa supremă desemnată să purifice omenirea Cine l-a fabricat pe Hitler? Cum a putut deveni Führer – idolatrizat de un popor de mai mult de 60 de milioane de locuitori, moştenitor al unui imperiu milenar – un tânăr care a pierdut toate examenele, un soldat care n-a putut trece de gradul de caporal? Philippe Valode încearcă să găseasca răspunsul la aceste întrebări cercetând diferitele doctrine secrete la care acesta a aderat.
Tânăr artist la Viena, Hitler devine membru al ordinului Noul Templu, care predică violenţa şi ura faţă de biserică şi evrei. Mai târziu, descoperă misterioase societate Thule, păgână şi rasistă, care visează să domine lumea cu ajutorul cunoşterii marilor secrete ale istoriei. După ce ajunge la putere, Hitler se debarasează de foştii maeştri, interzice societăţile secrete, dar continuă să consulte astrologi reputaţi, ale căror previziuni îi influenţează deciziile. „Cu siguranţă că declicul care i-a revelat acestui nimeni destinul său ieşit din comun s-a produs prin frecventarea Societăţii Thule. Manipulat de ea, apoi detaşându-se într-atât încât a încercat să-i suprime pe principalii ei conducători, Hitler a încercat să-şi asigure viitorul, înaintând pe drumurile sumbre ale celor mai abjecte crime”, susţine Philippe Valode.
Cercetătorul francez scoate la iveală documente secrete, informaţii ocultate multă vreme, punând în lumină relaţia genetică dintre mistica găunoasă a doctrinarilor supremaţiei ariene şi lagărele de exterminare ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Autorul selectează din lista interminabilă de crime comise de Hitler, câteva care, susţine el, pot fi considerate a fi asasinate rituale în numele unor societăţi oculte cu care dictatorul ar fi fost în legătură încă din anii săi de ucenic-vrăjitor, societăţi dintre care se disting, de departe, cele care glorifică supremaţia raselor nordice. Autorul reuşeşte să descifreze în multe dintre incidentele sângeroase ale istoriei Reichului nazist mesajele şi tezele acestor societăţi secrete, pe care, în cele din urmă, Hitler le abandonează în favoarea crimei de dragul crimei, crima fără culoare politică.
Philippe Valode, diplomat în ştiinţe politice, titular al unui doctorat în drept şi al unei licenţe în istorie, este şi autor al volumelor Cartea neagră a istoriei Franţei (Le livre noir de l'histoire de France) şi Dosarele secrete ale celui de-Al Doilea Război Mndial (Les dossiers secrets de la Seconde Guerre Mondiale), bine primite de public şi de critica de specialitate.
Comentarii (5)
singur a condus nucred
De informatorul pe 26.08.2010 la 02:14
Adaugi sau mori(:
De for hm.. pe 25.08.2010 la 13:49
de ce ,,ce prosti”?chiar nu pot intelege.
De rca pe 25.08.2010 la 13:46
ce prostii :))
De ref pe 21.08.2010 la 12:06
NU ADAUG!
De hm.. pe 21.08.2010 la 00:46







