Într-o ţară în care 95% din turism este unul de masă, încercarea de repoziţionare către segmentele de nişă nu va duce decât la o explozie a nefiscalizării acestui domeniu. România va continua să practice turismul de masă chiar dacă politica statului este una de canalizare a investiţiilor către alte zone. Agenţii economici care activează în acest sector au tot mai puţine motive să-şi ţină afacerile la vedere şi implicit să declare câştigurile realizate. Pierderile înregistrate de economia autohtonă din cauza lipsei unor politici coerente în turism sunt enorme, doar hotelurile şi restaurantele raportând anul trecut la Registrul Comerţului un minus de 985.271.704 lei.

Turismul, unul dintre cele mai dinamice domenii economice la nivel mondial, a ajuns în România teatrul unor experimente periodice prin care responsabilii încearcă să des­co­pere poziţia noastră pe harta lumii. Toate aceste strategii, prezentate cu măiestrie, ignoră adevăratele nevoi ale domeniului: investiţiile, un cadru legal adecvat şi susţinere din partea statului.
La 20 de ani de la Revoluţie, Ro­mânia încă bâjbâie, în timp ce ţările din jur fac turism şi atrag o parte din fondurile uriaşe rulate prin acest sector. Ciprian Enea, consultant besttourism.ro, este de părere că în acest moment cel mai important lucru pe care ţara noastră ar trebui să-l facă este acela de a încerca să scoată turismul din zona subterană pentru că aduce­rea la lumină a unei părţi importante din această afacere ar asigura încasări bugetare însemnate. Specialistul sus­ţine că până când nu se vor lua măsuri coerente de încurajare a firmelor din sector, prin adoptarea unui mediu fiscal prietenos, nicio strategie de promovare nu va avea succesul aşteptat, deoarece nu vom dispune de fondu­rile necesare unei dezvoltări pe termen lung.

Ţara care are de toate, dar nu se bazează pe nimic
Degeaba ne lăudăm că deţinem unele dintre cele mai diversificate produse turistice dacă nu avem habar cum să le punem „la muncă” şi să le fa­cem să producă bani. Puţinele in­vestiţii realizate după 1989 au mers pe linia trasată din perioada comunistă, când România practica turism de masă cu destul de mare succes, adre­sându-se în special străinilor cu venituri medii şi clasei muncitoare autoh­tone. Ţara noastră era recunoscută printre occidentali ca fiind zona care deţine un potenţial semnificativ atât la malul Mării Negre, cât şi în regiunile muntoase. De asemenea, avea no-torietate datorită segmentului bal­near dezvoltat pe lângă izvoarele naturale şi unicităţii Deltei Dunării. În plus, îşi vindea bine serviciile, existând un echi­libru între preţul solicitat şi calita­tea oferită.

Privatizarea parţială a fostelor baze de agrement, dar şi încredinţarea unor hoteluri în locaţie de gestiune n-au avut efectul scontat, iar degra­da­rea turismului a crescut de la un an la al­tul, ajungându-se la încasări tot mai mici. Dacă ne raportăm doar la anul 2009, când ponderea în PIB a turismului ca şi contribuţie directă a fost de doar 2,1%, ne putem da seama cât de puţin contează în economia României acest segment care pentru alte state re­prezintă o sursă financiară solidă. Po­trivit Euromonitor, anul trecut Româ­nia a avut încasări din turism de numai 1,21 miliarde de dolari, în timp ce vecinii bulgari au ajuns la 2,95 mi­liarde de dolari. Dintre statele comunitare suntem pe ultimele locuri atât la număr de turişti străini atraşi, cât şi la calitatea serviciilor.


Totul a pornit de la eşecul din privatizare
Lipsa investitorilor şi în special a celor străini este una dintre cele mai mari probleme ale turismului românesc, iar exemplul cel mai elocvent al unei privatizări eşua­te este reprezentat de litoral, unde o mare parte din afaceri au fost pre­luate de persoane care nu au nicio legătură cu domeniul. Fraţii Viorel şi Ioan Micula au cumpărat pe sume modice, în perioada 2000-2003, nu mai puţin de 12 hoteluri din staţiu­nile Mamaia şi Neptun. Ei nu au făcut  altceva decât să exploateze aceste locaţii fără a realiza cea mai mică in­fuzie de capital menită să îm­bună­tă­ţească situaţia unităţilor de cazare. La fel s-a întâmplat şi cu alte hoteluri din ţară, vândute sau în­cre­dinţate în locaţie de gestiune unor persoane care nicio clipă nu au avut in­tenţia de a dezvolta pe termen lung o afacere turistică. Au dorit să realizeze câşti­guri imediate, fructifi­când la maximum ceea ce au preluat. Lipsa unui cadru legal coerent, care să-i oblige să direcţioneze o parte din câştig către investiţii, a permis acest lucru.
Nici statul nu s-a dovedit un „pa­tron“ mai bun. Multe dintre staţiu­ni­le balneare din ţară au rămas în proprietate publică, iar rezultatele sunt vizibile, aceste unităţi turistice fiind transformate în ruine. Un procent im­portant din patrimoniul României a fost preluat de organizaţiile salaria­ţilor, care, printr-o societate administrată de acestea, Sind România, au continuat să practice turismul sindicalizat, atât de bine structurat în pe­rioada comunistă. Aici încasările au curs, dar nu s-au materializat şi în investiţii, baza de cazare fiind afectată considerabil. În ultimii doi ani, touroperatorul sindicaliştilor a avut un profit constant cifrat la aproximativ 5 milioane de euro.
Axându-se în mare măsură pe „in­vestitori” interni, turismul local şi-a tras singur preşul de sub picioare şi n-a reuşit să înregistreze niciun progres. Beneficiile capitalului străin se văd foarte bine la vecinii bulgari, care anul trecut cuantificau investiţii din afara ţării în valoare totală de 484 de milioane de euro. Spre comparaţie, Ro­mânia nu a reuşit să atragă decât 180 de milioane de euro.

2009, cel mai slab an turistic
Nici declararea turismului ca do­meniu prioritar pentru economia Ro­mâniei nu a avut efecte pozitive. Da­tele Institutului Naţional de Statis­tică (INS) arată o scădere cu 13,8% faţă de 2008 a numărului clienţilor înregistraţi în structurile de cazare din ţara noastră. Anul 2009 poate apărea în is­toria turismului autohton ca fiind cel mai slab de până acum, cele aproximativ 1.300 de unităţi hoteliere din Ro­mânia reuşind cu greu să-şi asi­gure un grad de ocupare de 35%.
Mai bine au dus-o cele  peste 4.000 de pensiuni care au avantajul practicării unor preţuri mai mici. Trendul descendent s-a menţinut şi în 2010, în luna iunie fiind cu 4,3% mai puţini turişti decât în perioada similară a anului trecut. Aproximativ 76,5% din cei care au apelat la serviciile unei struc­turi de primire turistică sunt români. Numărul străinilor care s-au cazat la noi este apropiat de cel înre­gistrat în prima jumătate a lui 2009, INS estimând că anul trecut am avut în total aproximativ 1.200.000 de clienţi din afara graniţelor. Majo­ri­ta­tea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (94,8%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 62% din totalul sosirilor vizitatorilor stră­ini în România, cele mai multe fiind din Ungaria (26,1%), Bulgaria (10,8%), Germania (5,2%), Italia (4,5%) şi Aus­tria (2,5%).
Ţara noastră se bazează pe un tu­rism de masă dezvoltat cu ajutorul cli­enţilor interni, turiştii din afara gra­niţelor fiind destul de puţini. În aceste condiţii, este sur­prin­­zătoare deci­zia luată de Minis­te­rul Turis­mului de a canaliza inves­ti­ţiile statului către segmente de nişă. Mihai Râjniţă, secretarul general al Federa­ţiei Indus­triei Hoteliere din Româ­nia, nu crede într-o astfel de va­riantă şi spu­ne că în scurt timp vom afla că al­tele sunt prio­rităţile turismului au­toh­ton. „În fie­care zi ni se transmit lu­cruri noi. Acum am fost anunţaţi că ţara noastră are un target rezultat din rândul celor care preferă turismul de nişă. Putem să promo­văm Ro­mânia oricât, putem să cheltuim sume im­presio­nan­te pe astfel de strategii, care nu fac altceva decât să crească haosul din sector, dar totul este inutil atât timp cât vindem ilu­zii. Peste 50% din baza de cazare este la pă­mânt, turismul au­tohton având doar câteva oaze într-un mare de­şert”, a precizat Râjniţă.

Ne bazăm pe turismul de weekend
Specialiştii susţin că, în acest mo­ment, 95% din turism este de masă şi doar 5% de nişă. În timp ce numărul străinilor care vin să vadă România este din ce în ce mai mic, se observă o creştere a numărului de localnici care îşi alocă timp pentru perioade scurte de relaxare şi petrec în staţiunile au­toh­tone. Turismul de weekend, ra­mu­ră desprinsă din cel de masă, ca­pă­tă o tot mai mare amploare, fiind so­lu­ţia românului cu venituri medii spre mici, care nu-şi permite să plece în altă ţară, din cauza situaţiei financiare sau a lipsei de timp. Din păcate, o mare parte a celor care umplu vara litoralul şi iau cu asalt iarna zonele schiabile aleg solu­ţiile de cazare cele mai ieftine, prefe­rând să apeleze la „particularii” care lucrează la negru. De aici apar şi scăderile semnificative din statisticile oficiale referitoare la numărul clien­ţilor ce înnoptează într-un hotel sau într-o pensiune înregistrate. Punând în oglindă imaginile plajelor aglomerate cu datele raporta­t­e, ne putem da seama de amploa­rea pe care turismul la negru o are în ţara noastră.
Firesc, apare întrebarea de ce un agent economic se pretează la o astfel de afacere. Răspunsul este cât se poa­te de simplu: statul nu încurajează dezvoltarea acestui tip de business, prin acordarea unor facilităţi. Mai mult, preferă să impoziteze afacerea la maximum, tăind din start orice po­sibilitate de expansiune. O astfel de politică nu a făcut altceva decât să în­cu­rajeze economia subterană, care a aca­parat cam un sfert din tot ceea ce înseamnă turism în ţara noastră.
Noua strategie de promovare a Ro­mâniei nu are nicio şansă să regle­men­teze situaţia în condiţiile în care ministrul Elena Udrea a ajuns la concluzia că „turismul de masă nu se po­triveşte acum României şi este mai eficient să canalizăm investiţiile către acele zone care s-au dovedit a deţine un potenţial major”.



Ce presupune turismul de nişă
Pe baza unui studiu ţinut deocamdată se­cret s-a decis schimbarea brandului de ţară. Au fost alese opt pieţe-ţintă: Germa­nia, Marea Britanie, Italia, Rusia, Austria, SUA, Fran­ţa şi Ungaria şi s-a ajuns la concluzia că, din cei aproximativ 170 de milioane de turişti care că­lătoresc în străinătate, 40 de milioane sunt dis­puşi să vină în România.
Numărul impresionant a fost obţinut da­to­rită interesului manifestat de aceştia pentru peisaje şi natură, cultură şi istorie sau lifestyle şi cultură locală. Şi astfel au fost stabilite segmentele competitive pentru România: circuitele culturale, tu­ris­mul în natură, turismul rural, turismul activ şi de aventură, turismul balnear şi wellness şi pa­chetele tip city break.   
Saltul de la turismul de masă la unul de nişă s-a făcut fulgerător, fără a exista şi o politică adecvată unei astfel de strategii. Pe hârtie, un program de acest gen pare coerent, în practică lu­crurile stau cu totul altfel.

Vindem doar iluzii
Procentul de 5% din turism, atât cât reprezin­tă segmentele de nişă, nu poate asigura o dezvol­tare durabilă a acestui domeniu. Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turis­mu­lui Balnear din România, explică de ce direcţio­na­rea către această zonă nu are viitor, argumen­tând că turismul de nişă este foarte puţin prezent în România. El susţine că, dacă se va merge pe a­ceastă linie, se va ajunge la o instabilitate turisti­că fără precedent. În ceea ce priveşte sectorul bal­near, Radulescu nu-l găseşte ca fiind unul de ni­şă, localizându-l tot în zona produselor de masă.
Specialiştii care au realizat noul brand de ţară şi-au motivat apropierea de turismul de nişă prin faptul că România deţine un segment foarte puţin exploatat, ce poate constitui o atracţie pentru străini. S-au luat în calcul două posibile variante: oferirea unor servicii de lux la preţuri pe măsură şi atragerea exploratorilor care vor să vadă sălbăticia locurilor de la noi. În primul caz, persoanele care preferă astfel de modalităţi de relaxare sunt dispuse să plătească sume destul de mari, ce pot varia între 2.500 şi 5.000 de euro de familie. Pentru a face însă un consum financiar atât de însemnat trebuie să primească în schimb ceea ce îşi doresc: calitate. Presupunând că ne adresăm străinilor care vor să-şi petreacă vacanţa într-un local de lux, în care beneficiază de cele mai bune servicii şi doresc să realizeze circuite prin toată ţara, trebuie văzut şi ce baze de în­nop­tare au la dispoziţie. Potrivit clasificării unităţilor de cazare postate pe site-ul Ministerului Turis­mu­lui, România are doar 25 de hoteluri de 5 ste­le, care pot răspunde unor pretenţii ridicate de străinii ce preferă turismul de lux. Aceste unităţi sunt distribuite în şase regiuni: unul în judeţul Braşov, 11 în Bucureşti şi în apropierea Capitalei, două în judeţul Cluj, cinci în judeţul Constanţa şi câte unul în judeţele Galaţi şi Prahova. E drept că deţinem şi câteva pensiuni de lux, dar nici acestea nu acoperă necesarul.

Cåt ne ajută tradiţia
Rămâne a doua variantă, cea a exploratorilor care vin să vadă „natură neatinsă” sau tradiţii po­pu­lare şi se mulţumesc şi cu o cazare în cort sau în­tr-o gospodărie ţărănească. Conservarea tradi­ţiei atât de invocată în ultimii 20 de ani este o rea­litate în ţara noastră, dar o promovare gre­şi­tă a acestui segment ne poate lăsa fără el. Satele ţă­ră­neşti din România pot reprezenta o atracţie turistică deosebită, dar atunci când oamenii vor vedea că le ies bani găzduind şi distrând turiştii vor cău­ta să câştige şi mai mult. Din dorinţa de a avea cât mai mulţi vizitatori, îşi vor extinde casele şi vor uita de gospodăria ţărănească tradiţio­na­lă pentru o pensiune elegantă, cu multe camere. Şi astfel, în scurt timp, interesul turistului se va stinge, el ne­fiind atras de termopane şi ziduri din ciment.
Maria Tătar, preşedintele ANTREC, susţine că singura stavilă în faţa kitsch-ului este adoptarea unui pachet de legi care să stabilească o armonizare a construcţiilor ridicate în scop turistic cu ceea ce există deja.

Statul vrea  natură, dar nu dă bani pentru protejarea ei
La fel se întâmplă şi cu „natura neatinsă” care se poate contamina foarte uşor, pierzând din săl­băticie. Mulţimea de arii naturale protejate există în România doar pe hârtie, ele nefiind apărate şi de o legislaţie adecvată. Chiar dacă Parlamentul a ratificat Convenţia europeană a peisajului, adop­tând Legea 451/2002, a uitat să emită şi normele de aplicare ale acestui act.
Directorul Parcului Naţional Piatra Craiului, ing. Mircea Verghelet, acuză faptul că în România se perpetuează o degradare a peisajului în toate formele sale (natural, cultural, tradiţional etc.), vi­na pentru această situaţie aparţinând atât au­to­rităţilor de la nivel central, cât şi celor teritoriale.
Şi cum România rămâne mereu surprinză­toare, Elena Udrea vrea să meargă cu natura la export în condiţiile în care suntem singurul stat din Uniunea Europeană care nu-şi finanţează
ariile protejate. Excepţie face Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării, care primeşte ceva bănuţi de la bugetul central.
Un alt segment indicat ca fiind „de viitor” este turismul de aventură. Şi aici România stă foar­te bine la „dotări naturale”, străinii dornici de căţărări, rafting sau alte sporturi extreme a­vând de unde alege. Dar potenţialul financiar al acestui tip de turism este foarte scăzut, având în vedere numărul mic de clienţi cărora ne adre­săm, dar şi disponibilitatea redusă a acestora de a cheltui bani în România.


Turismul în cifre
- Litoralul românesc se întinde pe 245 km
- Avem 13 parcuri naţionale şi 13 rezervaţii na­tu­rale care acoperă 7% din suprafaţa ţării
- O treime din izvoarele naturale din Europa sunt localizate în România
- 30 de monumente apar pe lista UNESCO
- Avem 6.600 de monumente de importanţă naţională şi peste 670 de muzee
- Avem 5.560 de unităţi de cazare, 70% din acestea fiind de două stele sau mai puţin
- Deţinem doar 25 de hoteluri de 5 stele
- 56% din locurile de cazare sunt pe litoral


"Noua strategie de promovare a turismului este cel mai mare eşec al nostru din ultimii ani. Pe harta turistică a lumii România nu există. Persoana plecată în vacanţă caută în primul rând calitate, iar la acest capitol ţara noastră are un deficit major, niciun hotel sau restaurant de la noi neavând capacitatea să concureze cu alte unităţi similare din străinătate. Sunt un mare iubitor de călătorii şi pot spune că sunt abonat la toate marile reviste de profil. În acest an n-am văzut nici măcar un articol care să facă referire la ţara noastră, prin urmare nu existăm"
Bogdan Teodorescu, sociolog


"Între persoana care conduce ministerul şi domeniul turistic în sine nu există nicio legătură. Elena Udrea nu are niciun interes să promoveze acest sector, ea fiind dornică doar să-şi asigure o vizibilitate cât mai mare în spaţiul mioritic. Era mult mai bine dacă exploatam mitul Dracula şi îl scoteam din nou la vânzare. În acest moment, nimeni nu ştie prea bine unde este «grădina carpatică» şi ce se întâmplă acolo"
Alin Burcea, patronul Agenţiei de turism Paralela 45