În timpul Cupei Mondiale din Africa de Sud, când lumea era înnebunită de vuvuzele, a apărut pe YouTube un filmuleţ cu nişte muzicieni germani, înbrăcaţi în frac, care au interpretat o piesă de Johannes Brahms cu vuvu­zele. Să mai spună cineva că nemţii n-au umor! La fel de stridente şi de nepotrivite sunt şi ariile politicienilor noştri pe tema interesului şi a bunăstării naţionale.
După ce, luni în şir, PDL a comunicat hao­tic şi aberant (embargoul pe care l-au impus liderii democrat-liberali televiziunilor „mogu­lilor” pare, retrospectiv, ordonat de la Cotroceni), iată că săptămâna care a trecut a arătat o relativ surprinză­toa­re apetenţă pentru comunicare a liderilor Puterii. E ade­vărat, începutul fusese făcut de preşedinte în săptă­mâna de dinainte, dar acel interviu de la TVR 1 pe care l-am co­mentat în materialul de săp­tămâna trecută capătă acum o confirmare şi o amplificare, după cum voi încerca să arăt mai jos.

O contraofensivă de comunicare
Să începem cu faptele. Momentul 1. În revista „22” (e foarte important acest canal!), senatorul Radu F. Alexandru exprima un punct de vedere aparent corect politic: că opi­niile critice la adresa propriului partid (trimitere la Cris­tian Preda şi Sever Voinescu) trebuie exprimate în interio­rul partidului şi nu public şi, în plus, în spiritul separării puterilor în stat, preşedintele ar trebui să se abţină să facă declaraţii referitoare la acţiu­nile Guvernului pentru că în acest fel îi subminează autoritatea premierului.
Momentul 2. Preşedintele Traian Băsescu dă un interviu la Radio România Actua­li­tăţi. La nici o săptămână după interviul de la TVR, Traian Băsescu este mai nervos şi fa­ce afirmaţii încă mai riscante. La nivel general, profesorii sunt nişte puturoşi, medicii pot să plece din ţară, pentru că de-aia au făcut românii Re­voluţie, iar cetăţenii să facă bine să-şi iubească ţara şi să nu se mai plângă. 
La nivel particular, şocul a fost când preşedintele a afir­mat, nici mai mult, nici mai pu­ţin, decât că, dacă ar fi fost el în fruntea PDL, Cris­tian Pre­da, Sever Voinescu şi Radu F. Alexandru n-ar fi fost în partid. Apoi, Traian Bă­­ses­cu a postulat, de fapt, ideea că gu­vernarea PDL este de neînlo­cuit pur şi simplu pentru că niciun alt partid nu are determinarea să întreprindă reformarea sta­tului. Cu alte cu­vin­te, chiar dacă guvernul Boc ar arunca ţara în prăpastie, pre­şedin­tele nu are ce pune în loc pentru că nici PSD şi nici PNL nu ar avea de gând să con­tinue re­formele actualului Executiv. O tautologie per­fectă! În fine, ca să aco­pere toate aceste atacuri (şi altele, banalizate prin repe­ti­ţie, la adresa lui „Nuş”, a lui „Felix”, a lui Crin Antonescu şi Victor Ponta), preşedintele a reiterat ideea că impozita­rea tuturor veniturilor, in­clu­siv a pensii­lor, cu aceeaşi cotă, este pa­naceul tuturor relelor din eco­nomia şi so­cie­tatea româ­nească.

Intervenţia preşedintelui şi explicaţiile consilierului
Să zăbovim puţin asupra acestei intervenţii a preşedintelui. După cum spuneam, ea se leagă de interviul dat în săptămâna de dinainte, la TVR 1. Spuneam atunci că me­sajul preşedintelui este strict pentru partid şi că el urmăreşte prezervarea unită­ţii şi disciplinei, prin avertizarea tuturor celor implicaţi în disputele interne. Ei, bine, interviul de la RRA confirmă această interpretare. Preşe­din­tele a ales să-i critice pe foştii săi colaboratori nu pentru că ar da dreptate, implicit, unor baroni controversaţi, de tipul Videanu sau Berceanu, ci pentru că Traian Băsescu ştie foarte bine că Preda şi Voinescu înţeleg foarte bine, pe de-o parte, sensul mus­tră­rii prezidenţiale, şi, pe de altă parte, că ei nu au puterea rea­lă (economică şi electorală) de a determina sciziuni în PDL.
De ce a ales Traian Băses­cu să-i pedepsească pe „copiii de suflet” şi să dea, astfel, im­plicit, un credit structurilor „tradiţionale” ale partidului? Ceea ce a urmat ne poate oferi o explicaţie!
Momentul 3. La televiziu­nea Ziare.com, consilierul prezidenţial Sebastian Lăză­roiu dă un lung interviu în care, practic, oferă inter­pre­tări „corecte politic” ultime­lor spuse ale preşedintelui. Ca o paranteză, este îngrijorător faptul că spusele „Supremu­lui” au nevoie, imediat, de o re­povestire „ad usum Del­phini”. „Dresul busuiocului” de către Lăzăroiu ridică mari semne de întrebare asupra comunicării interne, a atmosferei de lucru şi stării de spirit de la Cotroceni.
Revenind la declaraţiile consilierului prezidenţial, ob­servăm că Sebastian Lăzăroiu a încercat să nuanţeze şi să reîncadreze („reframing”, pen­tru cunoscători) declaraţiile preşedintelui din ziua precedentă. Tonul moderat, tehnic şi competenţa incontestabilă de sociolog îl ajută pe Sebas­tian Lăzăroiu să fie convin­gă­tor. Chestiunea este că dl Lă­zăroiu nu a fost, nu este şi, probabil, nici nu-şi doreşte să fie un om politic. Ceea ce este fals în ideile domniei sale ţine în primul rând de această interpretare politică.
Dl Lăzăroiu porneşte, co­rect, de la evaluarea probabi­lităţii ca revenirea econo­miei europene să tragă în sus, du­pă sine, şi economia Româ­niei. În doi ani, o asemenea evo­luţie ar face uitate eşecu­rile guvernărilor din 2009 şi, mai ales, 2010. Dl Lăzăroiu greşeşte însă în momentul în care afirmă că partidele de Opoziţie nu au soluţii.  Aceas­ta este greşeala politică şi o subliniez nu pentru a o contrazice pe fond, ci pentru că e o afirmaţie care nu are le­gă­tură cu realitatea.
Evident, partidele de Opo­ziţie nu pot avea, în acest mo­ment, o soluţie-miracol sau o strategie de redresare fundamental diferită şi total lipsită de sacrificii faţă de actuala Putere. Dar nu asta e problema! Nici Alianţa D.A. nu a avut, în 2005, soluţii! Nici alianţa PDL-PSD din 2009 nu a avut soluţii! S-a văzut cu vârf şi îndesat!
La un nivel vulgarizant, se poate spune că, pentru orice partid, soluţia unei probleme economice sau sociale a ţării este, pur şi simplu, preluarea Puterii de către acel partid. Asta au făcut şi PDL şi, în di­versele momente ale carierei sale politice, Traian Băsescu însuşi.
La un nivel mai analitic, chestiunea soluţiilor se poate discuta într-un sistem de pa­tru coordonate: competenţă, integritate, viziune şi încre­dere din partea electoratului. Or, dacă vom compara toate partidele parlamentare pe cele patru dimensiuni, vom constata că PDL nu este, nici pe departe, Făt-Frumosul cu soluţii, iar celelalte partide, o adunătură de mămăligari. Pe scurt, partidele de Opoziţie nu sunt obligate să prezinte „soluţii” decât în situaţia rea­lă de preluare a puterii. Acu­zaţiile Puterii cum că Opo­zi­ţia n-are soluţii sunt pură di­versiune!
Totuşi, dl Lăzăroiu mai face o observaţie corectă şi in­teresantă. Aceea că partidul lui Dan Diaconescu, încă ne­născut!, ar putea capta o mare parte dintr-un electorat deza­măgit de toată clasa politică de acum. Observaţia naşte însă o întrebare legitimă. De ce spune, acum, un consilier prezidenţial acest lucru? Dacă observaţia o făcea, de exemplu, dl Vasile Dâncu (momentan independent şi fără angajament), era o chestiune ones­tă şi pur sociologică.
În gura unui consilier pre­zidenţial orice afirmaţie de­vi­ne însă o indicaţie. În mod evident, dl Lăzăroiu, în calita­te de funcţionar al Admi­nis­traţiei Prezidenţiale, trebuie să facă analize şi rapoarte ca­re să-i folosească şefului său în acţiunea politică viitoare.
Aşa cum spuneam în ur­mă cu două săptămâni, PDL are nevoie de o creştere a ba­zi­nului electoral, iar o asemenea creştere nu poate fi făcută decât prin multiplicarea ofertei de actori politici. Şi, în acest punct, mă opresc şi mă întreb retoric: oare ce-o fi vrut să spună Sorin Ovidiu Vântu, tot săptămâna trecută, când zicea: „Domnilor, izolaţi-l pe Băsescu!”?

Discursul premierului
Momentul 4. Joi, la TVR 1, premierul iese în faţa naţiu­nii şi dezvoltă din perspectiva prerogativelor de şef al Gu­ver­nului indicaţiile implicite din intervenţiile anterioare ale domnilor Băsescu şi Lă­zăroiu. Trebuie să recunoaş­tem că interviul premierului a fost, comparativ, mult mai bine pregătit. În primul rând, tonul a fost emoţional, axat pe (o aparentă) sinceritate şi re­cunoaştere a greutăţilor mo­mentului actual. În al doilea rând, şi poate cel mai important, a existat o repetare pe­riodică şi bine punctată a speranţei. În fine, retoric vor­bind, a existat un bun echilibru între acuzaţiile adu­se dezastruoasei moşteniri şi promisiunile de „ţ” km de au­to­stradă care vor fi finalizaţi în acest an.
Dacă aş fi ascultat dis­cursul premierului la un început de mandat, fără să îl cunosc şi fără să îl mai fi auzit vreodată vorbind pe dl Boc, aş fi fost încântat. Din păcate, recunos­când aceleaşi idei din intervenţiile anteri­oare ale domni­lor Băsescu şi Lăzăroiu, ră­mân sceptic. Tri­luri de vuvuzele!