După 15 ani de dezbateri şi negocieri, la 28 iulie a.c., Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu 122 de voturi pentru şi 41 de abţineri, proiectul de rezoluţie prezentat de Bolivia prin care se declară că dreptul la apă potabilă salubră şi curată este un drept fundamental, esenţial pentru exercitarea deplină a dreptului la viaţă şi a celorlalte drepturi fundamentale ale omului. În acest scop, forumul mondial cere statelor şi organizaţiilor internaţionale să furnizeze resursele financiare, să consolideze capacităţile şi să procedeze la transferuri de tehnologii, în special în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare.
Cele 35 de delegaţii care au ţinut să-şi explice atitudinea lor faţă de adoptarea unui asemenea document - prin vot pentru sau abţinere - au exprimat puncte de vedere contradictorii, de susţinere a inexistenţei unui asemenea drept ori de relevare a nevoii recunoaşterii sale în instrumentele internaţionale privind drepturile omului, precum Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale (PIDESC). Primii au regretat că nu s-au aşteptat, înainte de pronunţarea asupra acestei rezoluţii, concluziile lucrărilor expertului indepen-dent al Consiliului Drepturilor Omului (Procesul Geneva), căruia i s-a cerut să reflecteze asupra problemelor legate de realizarea dreptului de acces la apă şi la sanitaţie şi incidenţele lor asupra realizării Obiectivelor Mileniului pentru Dezvoltare (OMD).
Printre aspectele vizând existenţa sau inexistenţa acestui drept, reprezentanţii a numeroase ţări au denunţat absenţa în rezoluţie a unei referinţe exprese la responsabilitatea promordială a statelor în materie de acces la apă şi la sanitaţie. În orice caz, dezbaterile pe această temă atât de complicată, dar tot mai acută a contemporaneităţii vor continua la Summitul din septembrie asupra OMD şi, respectiv, Forumul mondial privind apa, prevăzut a se desfăşura în martie 2012, la Marsilia.
Dincolo de slăbiciunile sale, în frunte cu neadoptarea prin consens şi caracterul prea general al textului, rezoluţia Adunării Generale a ONU completează Procesul Geneva în curs, sprijină realizarea OMD, are meritul de a duce mai departe şi preciza semnificaţiile art. 11 al PIDESC referitoare la drepturile privind o viaţă salubră şi a stimula procesul de elaborare a conceptului şi de autonomizare a acestui drept.
Pentru „secolul setei”, cum a fost calificat în acest context veacul 21, în condiţiile în care 884 de milioane de persoane nu au întotdeauna acces la o apă potabilă salubră şi peste 2,6 miliarde de oameni sunt privaţi de servicii de sanitaţie, un atare document ONU, în pofida criticilor aduse, poate fi considerat chiar „istoric”. Este adevărat că nu avem încă o bază suficientă în dreptul internaţional pentru a recunoaşte un asemenea drept ori că el nu a fost codificat în mod explicit la acest nivel şi deci ar fi prematur să se declare existenţa lui, dar un atare demers al forului mondial al statelor reprezintă un pas important spre realizarea consensului asupra unei atare necesităţi. Se cristalizează astfel premisele recunoaşterii şi garantării în plan internaţional a unui nou drept uman fundamental, dreptul la apă, cu ramificaţii corespunzătoare la nivelul fiecărui stat şi în profitul oricărei fiinţe umane.
