DAC AIR, firma cu care familia Păunescu „a fript” statul român cu 15 milioane de dolari, este executată silit de ANAF şi vrea să scape
de pădurile achiziţionate în 2004
Compania DAC AIR, parte a grupului de firme controlat de familia Păunescu, este în executare silită, prin această procedură ANAF urmărind să recupereze datoriile neachitate către bugetul de stat. DAC AIR este acţionar majoritar la News Television (Romånia) SRL, care deţine licenţa pentru postul de televiziune B1 TV. Şi această firmă din grupul Păunescu are datorii mari către bugetul de stat, dar - potrivit ANAF - i s-au acordat înlesniri la plată.
Acţionarii firmei DAC AIR se vor întâlni luna viitoare pentru a aproba vânzarea terenului forestier de 60 de hectare cumpărat în decembrie 2004, după ce AVAS a plătit în contul DAC AIR suma de 15,6 milioane de dolari, reprezentând partea de capital social nevărsată de Bancorex în 1996 la capitalul firmei controlate de fraţii Păunescu. Istoria este veche şi ciudăţeniile de atunci s-au perpetuat în timp şi au făcut ca astăzi statul român să fie partener cu câteva firme controlate de familia Păunescu în acţionariatul DAC AIR, unde deţine, prin AVAS, un pachet minoritar de 8% din acţiuni.
Cum a devenit statul acţionar la DAC AIR
Reamintim că, în noiembrie 1996, înainte ca PDSR să piardă alegerile, Bancorex a decis să investească 20,8 milioane de dolari în afacerea DAC AIR, pusă la cale de familia Păunescu. După ce a vărsat 6,8 milioane de dolari la capitalul social al companiei aeriene, conducerea Bancorex a refuzat să mai ducă la îndeplinire contractul, pe motiv că devenise acţionar captiv într-o controversată afacere privată. Considerându-se prejudiciat, Păunescu a dat în judecată Bancorex, care a cerut în instanţă, la rândul ei, anularea contractului. După dispariţia Bancorex, obligaţiile acestei bănci au fost preluate de BCR. În 2002, după revenirea la putere a PDSR, DAC AIR a reuşit să câştige în instanţă, obligând BCR la plata a 214 milioane de dolari.
La finele anului 2004, DAC AIR a obţinut de la Curtea de Apel şi dreptul irevocabil de a executa silit BCR, prin poprirea conturilor. Sub pretextul neafectării privatizării BCR, guvernul Năstase a emis o ordonanţă de urgenţă prin care AVAS a preluat obligaţiile de plată ale BCR faţă de DAC AIR. Ulterior, deşi mai existau căi de atac, pe 25.11.2004, AVAS a plătit DAC AIR 15,6 milioane de dolari - 14 milioane de dolari restanţă la capitalul social subscris şi nevărsat de Bancorex şi 1,6 milioane de dolari dobânzi calculate din octombrie 2002 -, devenind acţionar „cu acte-n regulă“ la firma familiei Păunescu.
În decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat BCR că acea convenţie prin care Bancorex se obliga în 1996 să verse la capitalul social al DAC AIR 20 de milioane de dolari era nulă, prin prescrierea termenului de revendicare. Dar lucrurile luaseră alt făgaş.
Pe 12 decembrie 2004, după ce au primit banii de la AVAS, acţionarii DAC AIR au aprobat contracte de peste 12 milioane de dolari, printre care preluarea unor acţiuni şi părţi sociale la firmele controlate de familie - News Television SRL, Spet Shipping SA - şi achiziţia, cu 45,1 miliarde de lei, a 60 de hectare de teren forestier.
Datorii la stat, facilităţi la plată
Terenul forestier urmează a fi vândut acum la un preţ minim de 5.000 de lei/hectar, compania încasând din această tranzacţie cel puţin 300.000 de lei. O sumă cu care poate acoperi datoriile acumulate de-a lungul timpului la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, şomaj şi bugetul de sănătate. Potrivit ANAF, firma are obligaţii neachitate către bugetul de stat de 33.768 de lei, datorează bugetului asigurărilor sociale suma de 96.196 de lei, nu a plătit 15.085 de lei către bugetul asigurărilor pentru şomaj şi are restanţe de 91.718 lei la bugetul asigurărilor de sănătate. Pentru recuperarea acestor sume, statul a iniţiat procedura de executare silită a DAC AIR.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma are sediul în Bucureşti, pe strada Cristian Popişteanu, la cartierul general al grupului de companii controlat de familia Păunescu. În ultimii trei ani (2007-2009), firma a avut cifră de afaceri zero, site-ul este inactiv, iar la telefoanele Romtelecom nu răspunde nimeni. DAC AIR are drept obiect de activitate, conform clasificării CAEN, transporturile aeriene ocazionale, dar nu se află pe lista operatorilor aerieni certificaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi, până la închiderea ediţiei, niciun reprezentant al firmei nu a putut fi contactat.
Dacă în aviaţie nu a avut loc, DAC AIR a intrat în business-ul media. Firma deţine pachetul de control la News Television (Romånia) SRL şi are participaţii la Media Sud Europa SA, alături de Curierul Naţional şi alte câteva firme din grupul controlat de familia Păunescu. Potrivit CNA, societatea News Television (România) SRL este deţinătoarea licenţei audiovizuale a postului B1 TV. DAC AIR deţine 54,571% din acţiunile societăţii.
Nici News Television (România) SRL nu se simte mai confortabil în relaţia cu Fiscul. Potrivit datelor ANAF, societatea avea datorii de 2.103.621 de lei către bugetul de stat, restanţe de 275.970 de lei către bugetul asigurărilor sociale, 1.544 de lei la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi 28.085 de lei la bugetul asigurărilor de sănătate.
Familia Păunescu a preluat recent şi toate părţile sociale ale societăţii Sport Channel, firmă înfiinţată în iunie 2009, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii Vox News.