Variantele scenice ale prezentării poveş­tii marchizului de Sade au fost multe şi felurite. Viziunea scenică prezentată la Cluj de actori ai Teatrului Naţional se joacă sub ti-tlul „Asasinarea Marchizului de Sade” şi prezintă ultimele zile ale marchizului - marcat de o existenţă controversată, dar specta­culoasă - la Azilul de la Charenton. Regia este semnată de Laszlo Oliver, iar scenariul rea­lizat după textele lui Sade aparţine lui Marius Benţa. Clujenii iubitori de teatru si nu numai îşi amintesc probabil de una dintre cele mai valoroase montări ale acestui teatru, „Marat-Sade”, în regia lui Victor Ioan Frunză (câştigătoare a premiului UNITER 1993), o primă montare după 1990 care îl are pe Sade unul din personajele-cheie, el fiind autorul moral al asasinării lui Jean Paul Marat - jurnalist şi politician implicat în revoluţia franceză. Montarea lui Laszlo Oliver aduce în scenă doar patru personaje, pe Sade (Cătălin Codreanu), Constance, devotata concubină (Anca Hanu), Made­laine, tânăra fascinată de marchiz (Romina Merei) şi Royer - doctorul (Radu Lărgeanu). Într-un decor schematic, ce s-ar fi dorit un cadru simbolic (din păcate, rămas la nivelul de schiţă, pe formula... totul într-o singură imagine - pat, birou şi bibliotecă), actorii tratează personajele în registre pe care nu ştiu dacă le pot numi comice sau caricaturale, lipsite însă de profunzime şi destul de confuze. Nu reuşeşti să descoperi în perso­najul lui Sade nici sadismul, nici perver­sitatea, nici măcar senzualitatea. Pare mai curând o prezenţă comică şi deloc spectaculoasă, a cărui imagine destul de nedefinită nu seamănă cu cea pe care o ştie istoria şi li­teratura. Există însă trimiterea la actualita­te, prin episoadele apariţiei unei tinere în jeanşi care se schimbă cu hainele Made­lainei, al cărei rol începe să-l joace pentru ca, spre final, să revină la prima sa ţinută. Piesa seamănă mai degrabă cu un exerciţiu de teatru, o formă care ar mai trebui lucrată, dar mai ales ar trebui să capete sens. De­cupajele textelor făcute de Marius Benţa ar fi trebuit să găsească acea nouă idee de la care să pornească spectacolul. Sigur, întreaga echipă a acestei piese e foarte tânără şi poate că a construi un asemenea spectacol cere mai multă experienţă. Totuşi, exerciţiul de creaţie şi lucrul cu mijloace artistice spe­cifice este unul obligatoriu.