Videanu a ţinut să se ştie că a donat 2.361 lei pentru „diminuarea efectelor crizei”

de Adrian Mosoianu in News pe 11 August 2010, 16:14

  • print
  • rss

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, figurează pe lista donatorilor la bugetul de stat, efectuate pentru „diminuarea efectelor crizei economice”, cu suma de 2.361 lei, potrivit listei pe iulie a donatorilor, publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
 
Potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1810/2010 persoanele care donează sume pentru diminuarea efectelor crizei economice pot opta fie pentru publicarea informaţiilor privind identitatea şi sumele donate pe site-ul Ministerului, fie pentru nepublicarea acestor informaţii.
 
„În contul 20.37.01.02 Venituri ale bugetului de stat – <Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice>, deschis la Trezoreria Statului, în cursul lunii iulie a.c. au fost viraţi 744.734 lei”, informează MFP.
 
Ministerul Economiei domină lista
 
Cea mai mare donaţie al cărei autor a ţinut să-i fie publicat numele, pe luna iulie, potrivit listei publicate de MFP, a fost cea a secretarului de stat din Ministerul Economiei Claudiu Stafie, în valoare de 22.064 lei.
 
Acesta este urmat de către directorul de cabinet al ministrului Videanu, Marian Ţurlea, cu o donaţie de 10.823 lei.
 
Marius Untescu, director în acelaşi minister, a donat 3.572 lei.
 
Dorin Oliviu Gligor, subprefectul PDL de Hunedoara, figurează cu o donaţie de 3.000 de lei.
 
Ion Ghizdeanu, şeful Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), a donat 2.100 lei.
 
Florentina Constantinescu, conducătorul Direcţiei Generale Achiziţii şi Concesionări din Ministerul Economiei, a donat 988 de lei, ca şi Monica Mitu (consilier al ministrului Videanu) sau Ionică Raicu (director în minister). Florin Mârza, consilier al ministrului, a donat 951 lei.
 
Marius Constantin Fecioru, secretar de stat în Ministerul Telecomunicaţiilor, a donat 847 lei, ca şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Cristian Anton Irimie.

Restul listei cuprinde donaţii în valoare de sub 100 de lei. 
 
Valoarea sumelor donate de persoane care nu au optat pentru publicarea datelor de identificare pe site-ul MFP este de 672.714 lei, informează ministerul.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net