Birocraţie suplimentară şi dureri de cap plătitorilor şi beneficiarilor de venituri profesionale. Acestea sunt principalele efecte ale Ordonanţei de Urgenţă 58/2010 de modificare a Codului Fiscal şi ale normelor metodologice, care pretind că o explicitează şi care, în realitate, o contrazic. Însă nu doar conţinutul, ci şi procedura de adoptare a celor două acte normative este ilegală.
Deşi susţine că se bate cu economia ilegală, primul campion la ilegalităţi este Guvernul României. Ast­fel, pe 28 iunie, în Monitorul Oficial a fost publicată OUG 58/2010, alături de o altă OUG de modificare a Co-dului Fiscal, cea privind combaterea evaziunii fiscale, adoptată în aceeaşi şedinţă de guvern. Cele două ordonanţe intrau în vigoare imediat, de la 1 iulie 2010. Şi asta în pofida preve­de­rilor articolului IV din Codul Fis­cal (CF) care precizează că „prezentul cod se modifică şi se completează nu­mai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Orice modificare sau completare la prezentul cod in­tră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege”. Dar cum nu e pri­ma dată când se modifică legis-laţia fiscală în timpul anului (deşi e drept că două OUG de modificare a CF în aceeaşi şedinţă nu mai fuse­seră adoptate până acum), guvernul Boc poate beneficia de circumstanţe atenuante. Pentru ce nu poate fi iertat, mai ales din cauza haosului creat în mediul de afaceri, este depăşirea termenului de adoptare a normelor metodologice. În pofida termenului de 30 de zile de adoptare a acestora şi a faptului că modificările la Codul Fiscal intraseră în vigoare pe 1 iulie, normele au fost adoptate în Guvern abia pe 2 august şi publicate în Mo­nitorul Oficial pe 4 august. Guvernul a încălcat, la numai o lună de la a­dop­tare, prevederile propriei sale Ordonanţe de Urgenţă nr. 58/2010 de modificare a Codului Fiscal, care prevedea că în termen de 30 de zile de la data publicării ordonanţei se vor elabora de către Ministerul Fi-nan­ţelor Publice (MFP) normele me-todologice de aplicare, care vor fi a-probate prin hotărâre de guvern. Ce pretenţii să mai aibă Executivul de la contribuabili, dacă singur şi-a încăl­cat ordonanţa de urgenţă? De asemenea, Legea nr. 24/2000 privind nor-mele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative preve­de, la articolul 53, alineatul 1.1, că, „în cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt pre­văzute norme de aplicare, în cu­prinsul acestuia se va stabili terme­nul de elaborare a acestora şi data in­trării lor în vigoare, care să nu depă-şească, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ”. În plus, Legea nr. 52/2003 pri­vind transparenţa decizională în ad-ministraţia publică prevede că anun­ţul referitor la elaborarea unui pro-iect de act normativ trebuie adus la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre a­naliză, avizare şi adoptare de către au­torităţile publice, şi nu cu 3 zile cum a făcut Executivul cu normele.

Curat ilegal, coane Emile!
Dar de ce a întârziat Guvernul adoptarea normelor? Pentru că textul avea doi iniţiatori, Ministerul Fi­nanţelor şi Ministerul Muncii, care aveau fiecare scopurile lor. Astfel, un minister urmărea perceperea de contribuţii de asigurări sociale de la toa­tă suflarea României, celălalt minister, cu FMI-ul pe cap, urmărea înca­sa­rea cât mai degrabă a acestora. Ast­fel, OUG 58/2010 prevede că „orice venituri de natură profesională, alte­le decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit. Asupra veniturilor prevăzute la alineatul precedent se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale, asi­gurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj. Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asi­gurărilor sociale. Obligaţia declară­rii, calculului, reţinerii şi plăţii contribuţiilor revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. La prima vedere totul era clar: pentru veniturile afe­rente lunii iulie, plătitorii de venituri ar fi trebuit să reţină la sursă contribuţiile sociale nou-introduse. Nu­mai până la plafonul de 5 salarii medii brute pe economie. Aici însă apar necunoscutele: plafon anual, cum susţinea ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, sau lunar, cum anunţa ministrul muncii, Mihai Şeitan? Şi dacă există plafon, iar o persoană fizică realiza venituri profesionale de la mai mulţi plătitori, cum ştiau aceştia când a depăşit persoana plafonul, ca să nu-i mai reţină contribuţii? Sau care plătitori îi re­ţineau şi care nu? Guvernul s-a văzut pus în faţa unei probleme imposibil de rezolvat: plafonul şi reţinerea la sursă se băteau cap în cap. Nu puteai avea şi plafon, fie el anual sau lunar, şi reţinere la sursă. Aşa că pe 28 iulie a decis amânarea adoptării norme­lor, sperând ca în 4 zile cineva să vină cu o soluţie miraculoasă. Numai că aceasta n-a fost găsită şi s-a trecut în ilegalitate. Astfel, deşi OUG este categorică, obligaţia declarării, calculului, plăţii şi reţinerii contribuţiilor aparţine plătitorului de venit, nor­mele nu numai că nu explică, ci contrazic textul ordonanţei: declararea, calculul, reţinerea şi plata contribu­ţiilor revin beneficiarului, şi nu plă­titorului. Articolul 7 al Anexei 2 la proiectul de HG precizează că „persoanele prevăzute la art. 5 alin. 1 (per­soanele fizice care realizează ve­ni­turi de natură profesională - n.r.) au obligaţia de a depune câte o decla­raţie privind asigurarea în sistemul public de pensii, în sistemul asigură­rilor pentru şomaj, respectiv de a în­cheia contracte de asigurare în siste­mul de asigurări sociale de sănătate” până la data de 25 a lunii, pentru lu­na anterioară în care s-au realizat ve­nituri de natură profesională, la casa teritorială de pensii şi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă jude­ţea­nă. Tot beneficiarul, şi nu plătito­rul, are obligaţia de a actualiza decla-raţiile de asigurare în termen de 5 zile lucrătoare de la data modificării cuantumului veniturilor de natură profesională, prin depunerea unei noi declaraţii. Totodată, se preci­zează în proiectul de HG, „termenele de declarare constituie şi termene de plată a contribuţiilor individuale”. Curat ilegal, coane Emile!

Disponibilizăm să avem de unde angaja
Să nu uităm însă că guvernul Boc nu se luptă numai cu evaziunea şi ilegalităţile fiscale, ci şi cu birocraţia. Acesta este motivul pentru care pro­ba­bil a decis ca fiecare dintre cei 650.000 de PFA şi beneficiari de drepturi de autor să facă două drumuri lunar, la Casa de Pensii şi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru a-şi depune declaraţiile. Pentru că trebuie să se ducă şi dacă reali­zează venit în luna respectivă, să rectifice declaraţia, dacă a câştigat cu un leu mai mult sau mai puţin decât lu­na trecută, cât şi dacă nu a realizat, pentru a în­ştiinţa birocraţii de acest lucru. De câţi birocraţi suplimentari va fi nevoie la respectivele instituţii pentru a primi, verifica şi procesa lu­nă de lună aceste declaraţii? Se trimit şi prin poştă sau electronic? Proba­bil că nu, altfel normele ar fi precizat acest lucru. Astfel, revin cozile de pe vremea comunismului, doar că ele nu vor fi pentru tacâmuri, ci pentru plata unor contribuţii care nu aduc niciun beneficiu. Şi asta pentru că, potrivit normelor, „stagiul de cotiza­re realizat de persoanele care re­a­lizează venituri profesio­na­le în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări so­ciale se stabileşte prin aplicarea asu­pra pe­rioa­dei de cotizare a ra­portu­lui dintre cota de con­tri­bu­ţie in­di­viduală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări so­ciale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale”, adică 1/3. Re­zultă că stagiul de cotizare a unei astfel de persoane va fi de trei-patru luni a­nual, şi nu de 12. Pentru a ieşi cu sta­giul complet la pensie rezultă că această persoană va trebui să mun­­cească 110-120 de ani.

Plafon la dispoziţia organului
Ingenioasă este şi soluţia adopta­tă pentru a rezolva conflictul dintre cei doi miniştri, Vlădescu şi Şeitan. Pentru a-i împăca pe amândoi, au­torii normelor au stabilit un plafon anual, pentru cei care realizează ve­nituri profesionale ocazional, şi u­nul lunar pentru cei care realizează „pe­riodic - lunar, trimestrial şi se­mes­trial” -  astfel de venituri. Şi niciun pla­­fon, deci nicio obligativitate de plată a contribuţiilor pentru veniturile pro­fesionale pentru cei care sunt an­gajaţi cu carte de muncă şi mai obţin şi ocazional astfel de venituri. Cum se va face însă diferenţa? Să presupunem că o persoană co­mandă unui sculptor o operă de artă. Pentru a-şi cumpăra materialele ne­cesare producerii operei, dar şi pentru a avea cu ce trăi până la data predării, acesta va solicita plăţi anti­cipate. Sunt acestea venituri oca­zio­nale sau periodice? Pentru că plata în avans a întregii opere este ex­clusă în­tru­cât legea drep­tu­ri­lor de autor pre­ve­de că, în ca­zul în care se re­nunţă din varii mo­tive la comandă, plăţile an­ticipate nu se restituie.

Scutiri acordate în afara legii
O altă ilegalitate cuprinsă în re­dactarea normelor o reprezintă adă­ugarea la lege. Astfel, deşi OUG-ul pre­vede că orice activitate, fără ex­cep­ţie, poate fi reconsiderată drept dependentă de organul fiscal, în ca­drul normelor se introduc scutiri. Lo­cul acestora era în OUG, nu în nor­me, care nu pot adăuga la lege. Astfel, „activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, care ge­nerează venituri din profesii libere, precum şi drepturile de autor şi drep­turile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca acti­vităţi dependente”. Dar dacă peste 6 luni, un an, doi se schimbă conducerea MFP şi ANAF şi practica din aceste instituţii, şi inspectorul fiscal reconsideră o activitate indepen­den­tă ca una dependentă şi solicită plata contribuţiilor, atât cele dato­rate de angajator, cât şi de angajat, plus pe­na­lităţi şi dobânzi invocând preve­derile Codului Fiscal? Norme­le nu pot fi invocate pentru simplul motiv că ele nu pot adăuga la lege. Şi atunci contribuabilii vor deveni buni de plată din cauza ilegalităţilor comise de guvernul Boc. Gu­vern ca­re se conduce du­pă principiul: legal nu e ce spu­ne legea, ci ce vreau eu!