Finanţări europene de 125,6 miliarde lei pentru burse doctorale
Finanţările acordate pe Domeniul Major de Intervenţie 1.5 Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării din cadrul POSDRU au fost foarte căutate. Proiectele depuse până în prezent au înregistrat cea mai mare rată de succes (ponderea proiectelor selectate pentru finanţare raportată la numărul de proiecte depuse), de 70%. O nouă linie de finanţare pe acest DMI va fi lansată în cea de-a doua jumătate a lunii august.
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) lansează în cea de-a doua jumătate a lunii august, în gestiunea Organismului Intermediar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS), o nouă linie de finanţare pe DMI 1.5. Aceasta va fi deschisă până la mijlocul lunii septembrie a.c., iar procesul de contractare se va desfăşura în octombrie. Valoarea totală a fondurilor alocate este de 125.649.000 de lei.
În cadrul acestei cereri de proiecte strategice, implementate la nivel naţional, multiregional sau sectorial, Fondul Social European va acorda sprijin financiar doar pentru studiile universitare de doctorat. Valoarea totală a unui proiect trebuie să se încadreze între minimum 2.186.900 de lei (echivalentul în lei a 500.000 de euro) şi maximum 21.869.000 de lei (echivalentul în lei a 5.000.000 de euro). Printre domeniile de cercetare vizate cu prioritate se numără tehnologiile societăţii informaţionale, energie, mediu, sănătate, agricultură, securitatea şi siguranţa alimentelor, biotehnologii, materiale, produse şi procese inovative, spaţiu şi securitate, dar şi cercetări socio-economice şi umaniste.
Dezvoltarea parteneriatelor, un obiectiv important
Vor fi promovate proiectele care vizează crearea de reţele şi parteneriate la nivel naţional şi european în vederea orientării către piaţa muncii a viitorilor deţinători ai titlului de doctor. Unul dintre avantajele dezvoltării acestor reţele va fi consolidarea legăturilor dintre învăţământul superior, domeniul de cercetare şi mediul de afaceri. Proiectele depuse vor obţine punctaj suplimentar la evaluarea cererii de finanţare dacă vor pune accent pe promovarea proiectelor în parteneriat, inclusiv prin cooperare transnaţională la nivelul Uniunii Europene. Totodată, vor obţine puncte în plus şi proiectele care dezvoltă abordarea interdisciplinară în cercetarea derulată în programele doctorale, cele care contribuie la îmbunătăţirea formării iniţiale a cercetătorilor, prin facilitarea accesului la resurse europene de formare şi cercetare, precum şi proiectele în care se va pune accent pe orientarea către piaţa muncii a viitorilor deţinători ai titlului de doctor.
Doctoranzii vor primi sprijin financiar sub formă de burse, vor avea asigurate condiţiile de participare la programe doctorale în România, pe parcursul programului doctoral, precum şi un stagiu de studii/cercetare/mobilitate academică, de maximum opt luni, într-o universitate sau centru de cercetare din UE. Cuantumul lunar al bursei nu va depăşi 2.200 de lei/lună pentru fiecare doctorand, iar în cazul bursei în străinătate (pe perioada mobilităţii) suma acordată nu va depăşi echivalentul a 4.200 de lei/lună (sunt acoperite cheltuielile de cazare, masă, transport extern şi transport intern în ţara de destinaţie).
Pentru a fi eligibili în cadrul acestei cereri de proiecte, doctoranzii trebuie să fie înmatriculaţi în primul an la instituţiile care au calitatea de beneficiar sau partener naţional în proiect - instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare care pot organiza, în conformitate cu cadrul legal în vigoare, studii universitare de doctorat.
Un aspect foarte important care trebuie luat în calcul este faptul că întreruperea ciclului de doctorat de către doctorand sau de către instituţia organizatoare, prin exmatriculare, va duce la încetarea finanţării doctorandului în cauză, care va trebui să returneze către autoritatea contractantă cuantumul bursei plătite până la momentul respectiv.
Abonează-te
la newsletter
Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!
Comentarii (3)
Doamna Plesa,
Finantarile vor fi obtinute de catre Universitati. Acestea vor finanta din acei bani studiile (adica fiica Dvs nu va mai plati nimic) si, daca proiectul dansei de studiu se va dovedi eligibil pentru Universitate, va putea primi niste bani sa aprofundeze tematica in strainatate.
Altfel spus, fiecare Universitate isi stabileste niste prioritati de studiu, pe care le include intr-un proiect. Acest proiect este evaluat de catre FSE si, daca indeplineste conditiile, se dau banii.
Adica, daca fiica mea ia in aceasta toamna examenul la doctorat, poate sa primeasca finantare pt a face doctoratul?
Sa-mi raspunda cineva daca stie si intelege bine...
Multumesc.
Eliza Plesa,
tel.0721667737