Cine e de vină pentru dezastrul economic: băncile sau statul?

de Vasile Pop-Coman in News pe 6 August 2010, 18:22

  • print
  • rss

Statul, prin vocea preşedintelui Băsescu, dă vina pe bănci pentru că au acorat prea multe credite în anii anteriori şi astfel au provocat datorii şi deficite greu de controlat, în timp ce instituţiile de credit acuză guvernul că a scăpat frâiele din mână şi nu este în stare să scoată ţara din recesiune. Aflat la mijloc, acolo unde ar trebui să găsim şi adevărul, guvernatorul Mugur Isărescu spune că statul este cel care are o mai mare responsabilitate pentru dezastrul economic în care am ajuns.
 
Nu băncile sunt de vină pentru faptul că anii anteriori au acordat prea multe credite ci statul pentru că a majorat prea mult salariile şi a făcut prea multe cheltuieli, încurajând astfel comportamentul instituţiilor de credit, a spus astăzi Isărescu, solicitat să comenteze afirmaţiile preşedintelui Băsescu. Acesta a criticat băncile, catalogându-le drept obraznice, pentru faptul că acum dau lecţii după ce în anii anteriori au dezechilibrat bugetul public prin acordarea prea multor împrumuturi.
 
Guvernatorul a explicat că, spre deosebire de bănci, statul ar fi trebuit să adopte o altfel de politică, responsabilă şi mai prudentă (anticiclică). Trebuie însă să recunoaştem, a admis el, că nu e uşor să te abţii atunci când ai venituri mari la buget.
 
“Comportamentul prociclic al băncilor este ceva normal, însă comportamentul prociclic al Guvernului nu este ceva normal, a alimentat şi mai mult prociclicitatea băncilor pentru că pe anticipaţii şi proiecţii de creştere foarte rapidă a salariilor, băncile şi-au făcut calcule şi au extins creditarea de consum”, a explicat Isărescu. El a precizat că aşa se comportă de obicei băncile, profită de contextul economic, cu alte cuvinte “îţi dau umbrela când e soare şi ţi-o iau când plouă”.
 
Isărescu găseşte şi justificări. El spune că este pentru prima dată de la căderea comunismului când ne confruntăm cu un ciclu economic total. “Puteam învăţa cel mult din experienţa altor ţări, dar la noi funcţionează principiul: până nu dai cu capul nu te înveţi minte”.
 
Consumul pe credit nu mai este o soluţie pentru ieşirea din recesiune
 
Pe de altă parte, guvernatorul a admis că în perioada 2007-2008 volumul de împrumuturi acordate de bănci a fost exagerat, cu toate că banca centrală a avertizat în mai multe rânduri cu privire la acest fenomen. “În ceea ce priveşte comportamentul prociclic al băncilor din 2007 - 2008, nu mai trebuie să vă repet poziţia BNR, v-am plictisit cu aceasta”, a spus guvernatorul.
 
Într-o analiză recentă, oficialii BNR au recunoscut însă că măsurile adoptate în anii anteriori de banca centrală pentru a tempera ascensiunea fulminantă a creditelor în valută au avut efecte limitate, întrucât băncile au găsit diverse alternative pentru evitarea restricţiilor, astfel încât ritmul de creştere a împrumuturilor s-a menţinut la cote ridicate.
 
De altfel, Isărescu a avertizat astăzi că populaţia a ajuns supraîndatorată, astfel încât băncile nu mai pot reveni la modelul anterior de supralicitare a creditelor de consum. „Populaţia care se mai poate împrumuta este deja supraîndatorată, astfel că bancherii trebuie să se îndrepte spre alte domenii, una dintre soluţii fiind atragerea de fonduri comunitare”, a spus guvernatorul. „Nu mă aştept la o creştere a consumului bazat pe credite de consum”, a adăugat acesta.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (5)

Eu o sa-mi cam barackobama in ziarul vostru. Nu poate omul sa scrie un comentariu mai mare de 410 caractere. Cit respect acordati cititorilor, atita veti primi de la ei.Vad ca si alti comentatori au ramas cu comentariul neterminat. O zi buna!

De Sile pe 08.08.2010 la 13:59

Ca sa vindeci un bolnav, trebuiesc indeplinite citeva conditii: Un diagnostic corect, prescrierea unui tratament adecvat, aplicarea corecta a tratamentului, cooperarea bolnavului.Diagnosticul exact al bolii societatii romanesti e lipsa de reforme reale, tratamentul e efectuarea lor de catre profesionisti pe care deocamdata nu-i avem sau nu au cum sa ajunga in structurile de operare,asa cum nu avem nici profesionistiicare sa puna tratamentul in practica. Si primul pas ar fi o legislatie teafara.

De Sile pe 08.08.2010 la 13:53

MASURILE ROMANIEI ( luate de isarescu)---LEUL SUS = ADIO EXPORTURI, DOBINDA DE REFERINTA SUS = ADIO FINANTARE !!cu asta a omorit BNR cu isarescu in frunte mai toate IMM-urile ! Daca nu opreati finantarea imm-urilor, nu mai era nevoie de imprumuturi , fiindca statul ar fi incasat destul pentru a intimpina criza! CITESTE AICI MAI MULTE :.. http://www.scribd.com/arbitraj

De Brasoveanca pe 08.08.2010 la 12:15

BNR ne-a distrus ! MASURA ANTICRIZA LA "CEILALTI"(fara un isarescu) Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, azi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 1%, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei citat de AFP. Dobânda de refinanţare, care este, teoretic, barometrul creditelor în cele 16 ţări ale zonei euro, staţionează la acest nivel din luna mai 2009. BCE a început să reducă dobânda de politică monetară în luna octombrie 2008, de la 4,25% la

De IMM pe 08.08.2010 la 12:11

toate bancile din romania,sa puna o dobanda de 2,3la suta,nu de 14,18lasuta,ca de asta nu are romanul sa plateasca ratele.

De teo pe 07.08.2010 la 13:28

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net