Graţie disperării electorale a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, ţiganii redevin o problemă europeană. După ce i-a găzduit ani buni în locuri special amenajate pe teritoriul Franţei, pentru că avea interesul să demonstreze că e tolerant cu minorităţile, acum, când se prăbuşeşte în sondaje, Sarko se răţoieşte la ţigani, majoritatea dintre ei români. Ameninţă cu măsuri dure de ordine publică, amenzi usturătoare şi, în cele din urmă, expulzarea.
Trebuie să recunosc, fac parte dintre cei deranjaţi serios de comportamentul ţiganilor români în străinătate. Specificul lor nomad îi face să umble pe străzi brambura, cerşind sau interpelând agresiv trecătorii cu tot soiul de şmecherii: să le ghicească în palmă, să le spună o povestioară inventată. Civilizaţia europeană e reticentă la felul acesta de manifestări şi are tot dreptul din lume să fie aşa. Dar problema nu e una specific românească. Ţiganii, oriunde în lume, sunt expansivi în comportament. Interacţionează rapid şi fără nicio reţinere cu oricine. Pentru cei mai mulţi dintre ei, viaţa e azi într-un cort în Italia, mâine într-o rulotă din Franţa. Şi poimâine o întoarcere scurtă în mizeria cartierelor mărginaşe din România sau alte ţări central-europene.
Pe la noi, există o agenţie naţională plătită din bani publici şi zeci de asociaţii sau organizaţii finanţate şi cu bani europeni. Tot soiul de ţigani simpatici, cu meserii frumoase, se implică în acţiuni mai degrabă elitiste decât populare. În ciuda acestui efort, rezultatele sunt relativ slabe. Ţiganii români deranjează aici şi peste hotare. Integrarea lor în societăţile pe care le aleg nu e doar problema lor. Poate sunt reticenţi, insuficient culturalizaţi. Dacă vor să fie acceptaţi, trebuie să respecte regulile ţărilor în care se aşază temporar. Şi asta nu-i valabil doar pentru ţigani, ci pentru orice om care-şi mută reşedinţa dintr-o ţară în alta. Mergi în Franţa? Acceptă şi respectă tradiţiile acelui popor. Nu veni tu să impui un mod de viaţă agresiv, pe care oamenii de acolo îl resping. Cu manele la maxim, cu fum de mici în oraş, cu abordarea insistentă a oricărui trecător. Majoritatea ţiganilor au o vitalitate de invidiat. Îşi iubesc neamul, fac copii cu bucurie, se fericesc repede. Dar se şi ţigănesc. La supărare, se bat prin spitale, prin gări, pe unde-i apucă. Spre stupefacţia generală.
Confruntată cu tot soiul de ciocniri de civilizaţii, de la cea magrebiană până la cea asiatică, Uniunea Europeană eşuează lamentabil în faţa unei provocări sociale: integrarea ţiganilor.
Îmi aduc aminte de incendierile şi bătăile crunte cu poliţia ale marocanilor şi algerienilor acum câţiva ani la periferiile Parisului. Era instaurată o teroare în adevăratul sens al cuvântului.
Ţiganii, români, bosniaci sau slovaci, n-au mers niciodată atât de departe. Să-i spunem cinstit şi tranşant soţului Carlei Bruni: problema ţiganilor e una europeană.
