Banca Naţională, pregătindu-şi ieşirea pe pieţele internaţionale de capital, a mizat pe cai mari. Practic, a apelat la firmele americane Moody’s şi Standard & Poor’s, la firma europeană IBCA şi la firma japoneză JCRA (Japan Credit Rating Agency) să vină în România şi să facă evaluări de risc de ţară. Echipe de analişti ale firmelor amintite, folosind atât documentaţie proprie, cât şi date puse la dispoziţie de autorităţile române, au efectuat vizite la Bucureşti, au discutat cu responsabilii economici şi politici şi au ajuns, în final, la puncte de vedere proprii.
În acele timpuri grele, în anii 1995-1996, când România nu avea încă o carte de vizită internaţională care să impresioneze, poate că nici Banca Naţională nu ar fi reuşit singură. Un rol uriaş l-au jucat scrisorile de recomandare.
Încă de la începutul lui 1996, una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, Merrill Lynch, şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu BNR. Începând de la cei dintâi paşi: întocmirea rapoartelor pentru evaluarea riscului de ţară. Notele date de agenţiile amintite, cu renume în credit-rating, s-au soldat cu semne încurajatoare pentru investitori şi pentru băncile străine. „Japan Credit Rating”, bunăoară, a transmis un semnal pozitiv pe piaţa japoneză de capital, comunicând că a reactualizat calificativul BB+ acordat BNR. Alte calificative acordate au fost BB- (Standard & Poor’s) şi BA3 (Moody’s). Rezultate ce au situat România în grupa generică „BB”, indicând perceperea ţării noastre ca fiind un spaţiu economic ce prezenta oportunităţi pentru investitorii străini, dar cu unele riscuri.
Referitor la scrisorile de recomandare, mai merită să fie relevat faptul că, în afară de Merrill Lynch, Banca Naţională a avut în anturaj mari şi prestigioase societăţi financiare bancare din lume: Nomura Securities, Citibank, ABN Amro şi Sanwa Bank. Atenţi totdeauna la dictonul „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”, la titlurile pe care Banca Naţională le-a lansat într-un anturaj atât de select au subscris investitori din Japonia, America, Europa Occidentală şi chiar din unele ţări europene în tranziţie. Banca Naţională a României, avântându-se cu aplomb în arena capitalului internaţional, a forţat accesul la împrumuturi financiare pe termen mediu. De la 15 luni până la 3-5 ani. Şi a reuşit în acelaşi timp diversificarea instrumentelor de credit. De fapt, a forţat prezenţa pe toate marile pieţe internaţionale, pentru a le obişnui cu însemnele României.
Debutul pe piaţa europeană de obligaţiuni a avut loc în luna iunie 1996, când BNR a intrat în arenă cu o emisiune de eurobonduri. Emisiune lansată, desigur, cu asistenţa băncii de investiţii Merrill Lynch. Valoare totală: 225 de milioane de dolari. Despre performanţele obţinute vorbesc şi tendinţele relevate de dinamica creditelor sindicalizate.
Obţinerea unor condiţii bune de împrumut, exprimate prin reducerea marjei peste dobânda LIBOR, la credite, de la 275 la 175 puncte procentuale, reflectă tocmai creşterea treptată a credibilităţii României. Fapt ce a impus un nivel optim de referinţă pentru negocierile ce aveau să urmeze. Desigur, pentru credite viitoare, angajate direct de societăţile bancare şi comerciale româneşti. Dovada cea mai semnificativă a venit la 20 septembrie, la Tokyo, când a fost semnat al doilea document privind subscrierea obligaţiunilor „Samurai”. Managerul principal, Nomura Securities, a reconfirmat că oferta BNR a fost depăşită de cerere, solicitând creşterea părţii alocate. Mai ales că lansarea emisiunii de obligaţiuni „Samurai”, din septembrie-octombrie, fusese făcută în condiţii avantajoase pentru România: dobânda a scăzut de la 5,2 la sută, în luna mai, la 5,05 la sută; în acelaşi timp, termenul de maturitate a fost stabilit, de la numai trei ani pentru emisiunea precedentă din mai ’96, la cinci ani. Dobânda de 5,05 la sută a fost avantajoasă şi prin faptul că reprezenta un cupon fix, ceea ce însemna că nu avea să fluctueze indiferent care ar fi fost condiţiile pe piaţa japoneză de capital.
Valoarea totală a creditelor obţinute de BNR în 1996 (împrumuturi sindicalizate, Euro-Bonds, Samurai-Bonds) s-a ridicat la 1,4 miliarde dolari. La Londra, în octombrie 1996, s-a încheiat o etapă importantă a reintrării ţării noastre pe pieţele internaţionale de capital. Vorbind la o recepţie la care participau mari instituţii financiare din lumea largă, guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat că rolul Băncii Naţionale s-a încheiat. Uşile erau deschise şi aveau să rămână deschise pentru Guvernul României, pentru bănci şi pentru companii din România.
Banii împrumutaţi atunci de Banca Naţională au scos rezervele valutare dintr-o gravă criză. Totodată, i-a fost dat un balon de oxigen procesului de stabilizare a cursului monedei naţionale.
Londra ’96 a fost ultima gară a momentului reintrării României pe pieţele internaţionale de capital. În anii ce au urmat, numele ţării noastre avea să fie tot mai des rostit de investitorii internaţionali.
