Mult aşteptata integrare deplină a SUA în frontul de luptă împotriva schimbărilor climatice a fost din nou amânată. La sfârşitul lunii iulie, legea privind clima şi energia - care prevedea reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu 17% până în 2020, faţă de nivelul din 2005, şi cu 80% până în 2050 - adoptată de Camera Reprezentanţilor la 26 iunie 2009, a fost reportată în Senat la o dată neprecizată, însemnând practic abandonul său. Cu aproape trei luni înainte de alegerile de jumătate de mandat, democraţii nu au reuşit să determine alăturarea niciunui senator republican, astfel încât să asigure majoritatea de 60 de voturi, necesară pentru adoptarea unei asemenea legi. Mulţi senatori, proveniţi din state care exploatează cărbune, gaze sau petrol, s-au temut că votul în favoarea proiectului de lege le-ar crea probleme în campania electorală din partea puternicului lobbying energetic. Asta în ciuda deschiderii spre ecologie a opiniei publice americane, în urma accidentului petrolier major din 20 aprilie, care a creat mareea neagră din Golful Mexic. Dimpotrivă, ecologiştii au sperat până în ultima clipă în adoptarea sa până la intrarea în funcţiune a noii formule a Congresului în ianuarie 2011. Dar nu e totul pierdut! Astfel, acum câteva săptămâni, a fost promovat un proiect de lege format din patru părţi, privind forajele petroliere, dezvoltarea energiilor regenerabile, stimulente fiscale pentru reducerea consumului de energie şi introducerea unei pieţe de emisii de GES, referitoare însă numai la sectorul electric, o concesiune majoră în favoarea opozanţilor lui „cap and trade”. Mai mult decât atât, în această situaţie limită, o poartă de ieşire din impas ar reprezenta o recurgere, de către administraţia Obama, la calea reglementară, respectiv dispunerea de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) a reducerii obligatorii a emisiilor de poluare a aerului. Încercările republicanilor de a o priva de această prerogativă au rămas, din fericire, cel puţin până acum, fără succes.
În orice caz, o atare soluţie reprezintă una parţială, întrucât nu ar conduce decât la o reducere maximă de 14% a GES, fără a se ajunge la stabilizarea acestora. Şi aceasta în condiţiile în care administraţia Obama a făcut din dezvoltarea energiilor regenerabile fundamentul unei „noi creşteri durabile”, miliardele de dolari rezultate din vânzarea permiselor de carbon urmând să permită finanţarea promovării energiilor alternative, precum şi reducerea imensului deficit bugetar.
Situaţia astfel creată complică şi negocierile internaţionale referitoare la încheierea unui nou acord global privind clima post-Kyoto, preşedintele SUA urmând a se prezenta la Cancun (Mexic) în noiembrie, în poziţia dificilă de a nu putea garanta angajamentele asumate în decembrie trecut la Copenhaga.
Desigur, fără accente de catastrofism, acţiunile vizând reducerea emisiilor de GES într-o economie de piaţă mondială, bazată exclusiv pe competiţie şi pe profit, se dovedesc încă o dată deosebit de dificile, dar nu imposibile. În ciuda unor asemenea reticenţe, gravitatea problemelor ecoclimatice, tot mai evidentă în plan concret, şi conştiinţele lucide, din ce în ce mai numeroase, exercită o presiune generală care nu mai poate fi mult timp ignorată.
