Nea Traian miliardar

Săptămâna trecută planeta şi-a ţinut respiraţia preţ de câteva clipe, suficiente ca în­treaga suflare care o populează să afle că miliardarii americani au răspuns pozitiv ini­ţia­tivei celebrilor Warren Buffett şi Bill Ga­tes de a-şi dona ju­mătate din avere unor instituţii carita­bile. Înainte ca planeta să res­pire din nou, să recapitu­lăm: 40 de mi­liardari americani (deci nu toţi miliardarii din America) au pro­mis (deci nu s-au angajat printr-un con­tract) că până la sfârşitul vieţii (deci nu mâine) vor dona ju­mă­tate din averile lor şi ale familiilor lor u­nor instituţii carita­bile (deci nu Guvernului SUA). Mai facem precizarea că instituţiile carita­bi­le care vor beneficia de miliardele de dolari donate pot apar­ţine, iar în unele cazuri chiar aşa se întâm­plă, aceloraşi bogătani.
După cele câteva clipe de emoţie încre­me­nită, viaţa şi-a reluat cursul, iar presa ro­mâ­nească a purces la diseminarea a­min­titei informaţii, adaptată, desigur, la specificul naţional. Că doar de-aia avem şi noi miliardarii noştri de se calcă două pu­blicaţii pe picioare încercând să-i nu­mere. Că le dă şi unora, şi altora cu virgulă, e altă discuţie.
Prin urmare, reporterii frenetici, înarmaţi cu cele două topuri existente pe piaţă, au început să-i sune pe cei mai avuţi dintre ro­mâni. Time is money, mai ales când vor­beşti cu un miliardar, aşa că, pentru a nu li se trânti telefonul în nas sau pentru a nu fi luaţi pe partea economică, reporterii au formulat întrebarea cât mai concis cu putinţă: „Domnule X, aţi fi dispus să donaţi jumă­tate din avere, aşa cum fac americanii, ca să scoatem ţara din cri­ză?“. Răspunsurile au fost pe măsura în­trebării.
Trecând peste anecdotica binomului în­tre-bare-răspuns, merită reţinută concluzia tra­să de jurnalişti: miliardarii români nu sunt dispuşi să urmeze modelul colegilor americani, majoritatea acuzând statul că este un prost gestionar al fondurilor, ca să nu spu­nem mai direct că este chiar hoţ. Odată depăşit momentul concluziei, delirul mediatic a continuat: o fătucă ne-a calculat la te­levizor că dacă primii zece miliardari ai ţă­rii ar dona jumătate din avere, s-ar strân­ge o sumă cu care s-ar putea plăti 10% din datoria externă a României. Desigur, doar faptul că e cald afară şi că aerul condiţio­nat nu face faţă a împiedicat-o pe respectiva purtătoare de microfon să calculeze câte miliarde de pâini s-ar putea cumpăra cu banii respectivi, câte pensii medii ar putea fi plătite, câţi kilometri de autostradă s-ar putea face sau câte indicatoare pentru obiectivele turistice ar putea fi ambutisate.
Deja poporul-cu-salariul-pe-sfert-amputat a reţinut ideea. Bogătanii noştri au arici în bu­zunar, din care cauză vistieria ţării e goa­lă. S-a văzut (la televizor!) câte pro­ble­me s-ar putea rezolva doar cu jumă­tate din a­ve­ri­le lor. Vă daţi seama ce-ar fi dacă le-ar lua statul toţi banii? Ar a­vea dl Dan de unde să miluiască cu 20.000 de euro fie­care român, res­pec­tând post-mandatum promisiunea din 2004 a lui Băsescu.
Miliardarii americani îşi permit astfel de gesturi din cauză că sistemul fiscal de-aco­lo e construit anume ca să încurajeze ase­menea atitudini. Ce fac Buffett, Gates & Co nu sunt sacrificii, ci pur şi simplu me­­tode de optimizare fiscală. Comparaţia cu Ro­mâ­nia nu poate fi făcută nici măcar în glu­mă. Şi din cauza diferenţelor uriaşe dintre sis­temele fiscale, şi din cauza ab­senţei u­nor mari averi sănătoase (şi nu expuse bubble-ului imobiliar), dar şi din cauza di­fe­renţei de mentalitate. Atât a ce­lor care dau, cât mai ales a celor care pri­m­esc.

P.S. Deşi nu figurează în topuri, ar putea in­tra pe lista donatorilor şi preşedintele Tra­ian Băsescu. Ştim că n-are lichidităţi (nicio alu­zie!), dar poate să-şi doneze jumătate din avere sub formă de EBA. O facem asistentă la Capatos şi distrăm poporul pe gratis.