Elena Udrea lichidează afacerile statului de pe litoral

de Georgian Stoica in Companii pe 6 August 2010, 18:14

  • print
  • rss

MDRT vinde cele mai importante active ale unor societăţi din portofoliu, înainte de privatizarea acestora

Două societăţi din subordinea Minis­terului Dezvoltării Regionale şi Turis­mului se pregătesc să înstrăineze o parte din active înainte de momentul privatizării. Mamaia SA şi Litoral SA, firme în care ministerul condus de Elena Udrea are participaţii majori­tare, au convocat pe 26 august Adunarea Generală a Acţionarilor pentru a aproba vânzarea unor imobile aflate în proprietatea statului. Din cele două companii vor rămâne doar „carcasele”, pe care nimeni nu va oferi doi bani la privatizare.
După ce a renunţat la vân­za­rea pe Bursă a firmelor la care deţine participaţii, Ministerul Dezvoltării Re­gio­nale şi Turismului (MDRT) a luat o decizie ciudată. În condiţiile în care Guvernul a mandatat instituţia condusă de Elena Udrea să privatizeze societăţile din subordine „în condiţii de maximă transparenţă, prin proceduri care să permită valorificarea la momentul potrivit şi la un preţ cât mai bun a acţiunilor aflate în pro­prie­tatea statului”, două firme din subor­dinea ministerului îşi vând cele mai importante active. De ce nu se vând pachetele majoritare de acţiuni, ci doar terenuri şi hoteluri? Rămâne de văzut, atunci când va fi anunţat cumpărătorul.

Firmele sunt „golite” de active
Din patrimoniul Mamaia SA vor ieşi foarte curând Complexul Hote­lier Mamaia şi Vila Mamaia, împreună cu terenul aflat în proprietatea acestora. Litoral SA se pregăteşte să vândă Corpul B al fostului Hotel Bu­cu­reşti, cu terenul aferent, un activ denumit Magazie materiale publi­ci­tare, la pachet cu terenul, ambele si­tuate în staţiunea Mamaia, şi sediul agenţiei Litoral din Constanţa. „Prin vânzarea acestor active societăţile vor beneficia de investiţii necesare dez­vol­tării lor şi pe ansamblu vor contribui la dezvoltarea infrastructurii de turism din zonele respective. Ofer­ta de vânzare s-a făcut şi în urma pri­mirii unei scrisori de intenţie”, a precizat ministerul, la solicitarea SFin. Singura problemă ar fi aceea că, du-pă vânzarea bunurilor, e greu de ghi-cit ce vor face societăţile, întrucât a­ceste active sunt singurele care asigu-ră o sursă constantă de venituri.
Potrivit raportului de activitate pe anul trecut al societăţii, „averea” Mamaia SA e compusă din complexul hotelier cu acelaşi nume, încadrat la 5 stele - cu capacitate de 66 locuri de cazare şi 122 locuri în restaurant - şi Vila Mamaia, încadrată  la 3 stele, cu o capacitate de 9 camere. Aceste acti-ve cu terenurile aferente, proprieta­tea societăţii, sunt amplasate în zona centrală a staţiunii. Ele au un grad redus de uzură, întrucât Complexul Mamaia a fost renovat şi construit ca spaţiu cu destinaţie de cazare şi restaurant în perioada 2001-2002, iar Vila Mamaia este construcţie nouă, pusă în funcţiune în anul 2007. Chiar şi în aceste condiţii, firma a încheiat exerciţiul financiar de anul trecut cu pierderi de 4.236.970 de lei.
Dacă Mamaia SA mai rămâne cu o bază sportivă şi o agenţie de turism după vânzarea celor mai importante bunuri, cealaltă firmă din portofoliul MDRT va păstra doar angajaţii şi po­noasele. Raportul de activitate al fir­mei pe anul 2009 arată fără echivoc că singurele bunuri sunt chiar cele de care ministerul vrea să scape. La în­ceputul acestui an, Litoral SA avea un capital social de 230.007,96 lei, compus din sediu administrativ, magazin Litoral, o magazie de material publi­ci­tar şi teren. În prezent, magazia de material publicitar - o clădire aflată într-un stadiu avansat de degradare, situată în staţiunea Mamaia - are o valoare de inventar de 307,2 lei. Magazinul Litoral, aflat într-o clădire naţionalizată, dar nerevendicată de proprietar, are o valoare de 9.973,6 lei. În fine, sediul administrativ Hotel Bucureşti B din staţiunea Mamaia, aflat în conservare, are o valoare de 32.502 lei. Litoral SA a avut anul trecut o pierdere de 68.136 lei.
Potrivit unui material redactat de ministerul condus de Elena Udrea la solicitarea SFin, metoda de vânzare a acestor active este licitaţia publică cu strigare.

Privatizarea nu a început
În prezent, MDRT are acţiuni la 23 de societăţi comerciale din turism. Ministerul deţine pachete minoritare de acţiuni la Valahia SA Târgovişte, Euroturism SRL Sălişte, Sibiu, THR Marea Neagră SA, Bega Turism SA Timişoara şi Iezerul SA Borşa, firme în care a intrat ca acţionar după privatizare, primind acţiunile suplimen-tare provenite din majorarea ca­pi­talului social cu valoarea tere­nurilor. 
MDRT deţine acţiuni, de asemenea, la şapte firme fără patrimoniu, aflate în procedură de dizolvare judiciară sau de lichidare. Instituţia are pachete minoritare la Imotrust Arad, Athenee Palace Bucureşti, Lido Bu­cu­reşti, Robinson Turism Bucureşti şi Anca Irina Venus. MDRT deţine pa­che­te majoritare de acţiuni la Ma­maia SA, Litoral SA, Neptun - Olimp SA, Carmen Silva 2000 SA Eforie Sud, Germisara SA Geoagiu Băi, Predeal SA şi Centrul de Învăţământ Turistic Bucureşti.
„În perioada imediat următoare se va publica anunţul de vânzare a pa­chetului de acţiuni deţinut de MDRT la SC Valahia SA Târgovişte. De ase­menea, se vor scoate la vânzare prin licitaţie publică cu strigare acţiunile deţinute de MDRT, în nu­mele statului, la Athenee Palace SA Bucu­reşti, Euroturism SRL Sibiu, Germi­sara SA Geoagiu Băi şi, pe măsură ce se clarifi­că situaţia patrimonială, se vor oferi la vânzare şi acţiunile deţi­nute la celelalte societăţi comerciale de turism”, se arată în documentul MDRT.
Vânzarea activelor înainte de privatizare nu are nicio logică, cu atât mai mult cu cât ministerul şi-a bugetat anul acesta venituri din privatizare de 10 milioane de lei. O sumă u­riaşă, pe care nu are cum să o înca­se­ze în condiţiile în care vinde, pe lân­gă proceduri, cele mai atractive bu­nuri din firmele de privatizat.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (2)

am fost in acest an la Venus si localnici spun ca se renoveaza soseaua Saturn-Venus pt ca dna de mai sus a cumparat un hotel la intrarea in Venus.

De pepe pe 12.08.2010 la 11:05

lasati-ne in pace,hotilor,plecati de la putere si din tara dupa,sunteti numai hoti,ati adus tara in sapa de lemn dar voi va-ti imbogatit,cum ati reusit?ca noi am saracit cu toti,plecati cat mai puteti sa nu aveti soarta lu raposatu.

De marius pe 09.08.2010 la 11:21

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net