Europa - scădere masivă la vânzările de automobile

de Gabriel Dogaru in Auto pe 6 August 2010, 17:03

  • print
  • rss

Luna iulie a adus pierderi în Spania, Germania, Franţa şi Italia

Vânzările de automobile din Europa continuă să scadă, pe măsură ce programele de subvenţionare, de tip „Rabla”, încetează. Germania, cea mai mare piaţă de pe continent, continuă să scadă la niveluri sub 2008, iar Spania, care încă mai creştea, a început declinul.
Piaţa de autoturisme din Germania a coborât din nou în luna iulie, cu peste 30% faţă de luna iunie şi aproape 18% faţă de luna iulie din 2009, atingând 237.428 de unităţi vân­dute. Scăderile din piaţa nu­mă­rul 1 a Uniunii Europene au deve­nit deja fenomen după oprirea Pro­gra­mului „Rabla”, demonstrând în prac­tică faptul că toate câştigurile din 2009 se pierd în 2010. Statistica arată că, exceptând martie, în fiecare lună din 2010 vânzările din Ger­ma­nia au fost sub nivelul din 2008, anul în care a debutat criza în Europa.
Un fenomen asemănător se pe­trece şi în Spania, unde programul similar de subvenţionare a achiziţiei de autoturisme noi a fost oprit. Vân­ză­rile de autoturisme au fost în luna iulie mai mici cu 24% faţă de anul an­terior, ajungând la un nivel - 82.167 unităţi - care nu a mai fost atins de 15 ani. În primele luni ale anului, Spa­nia se număra printre puţinele ţări europene care aveau creşteri la vânzările de autoturisme. De asemenea, creşterile de taxe au influenţat scă­derea achiziţiei de maşini. Spe­cia­liştii avertizează că a doua ju­mă­tate a anului va fi deosebit de grea pentru industria auto din această ţară.
La nord, Franţa a anunţat, de asemenea, o scădere pentru iulie, 169.804 de autoturisme, aproape 13 procente cu minus comparativ cu perioada similară din 2009, chiar dacă bonusul de casare nu a fost eli­minat, ci doar s-a redus de la 700 de euro la 500. Reprezentanţii Renault, companie care a reuşit să rămână sub media scăderilor din Franţa, în iulie, a anticipat o pierdere cu două cifre pe întreg continentul, din cau­za numărului mare de programe „Rabla” care s-au oprit.
Nici Italia nu stă mai bine, scă­derea fiind de aproape 26%, respectiv 152.752 de autoturisme, printre măr­cile cele mai afectate numă­rân­du-se brandul local Fiat, cu minus 35,8 procente.
Pe ansamblul continentului, scă­derea ar putea să se apropie de 20%, estimările făcute de analiştii JD Po­wer arătând o valoare de 18,5% reie­şi­tă din primele date colectate.

Producătorii se tem
Din punctul de vedere al compa­niilor producătoare, partea a doua a lui 2010 va fi una destul de dură, în ciuda faptului că unele dintre uzine lucrează şi pentru pieţe în creştere, cum ar fi cea din China. O situaţie ceva mai bună pare să aibă concernul Volkswagen, care a anunţat de­păşirea pragului de 3,5 milioane de automobile vândute în prima jumă­tate a anului, în creştere cu 15% faţă de 2009 şi un pas înainte spre ţinta de a deveni numărul 1 mondial. Mar­tin Winterkorn, preşedintele gru­pului, susţine că VAG va atinge cifre-record în 2010. Brandul Volks­wagen, principala sursă de vânzări a companiei, a vândut două mili­oane de autovehicule. Singura teme­re a celor de la VW este însă piaţa Ger­maniei, cea mai importantă pentru aproape toate mărcile din grup şi care nu încetează să scadă. De altfel, Germania a contribuit la scă­de­rea cu 1,2% a VW în Europa, pe pri­mele şase luni, în timp ce măr­cile fran­ceze, Grupul PSA Peugeot Citroën şi Renault, au înregistrat creşteri. Renault a fost brandul care a profitat cel mai mult de criză, cres­cându-şi cota de piaţă vertiginos în ultimii ani.

România post-TVA
Deşi cifrele oficiale nu au fost date publicităţii de MAI, este aşteptat un nivel extrem de scăzut pentru iu­lie, lună în care a intrat în vigoa­re noua TVA. Este posibil ca ano­ma­liile dintre înmatriculări şi vâ­n­zări să se mai echilibreze, prin în­matricularea autoturismelor cum­pă­rate în ultimele zile ale lunii iu­nie, însă nu este exclus ca volumul total al maşinilor înmatriculate să coboare aproape de ni­ve­lul de la începutul anului, când se vindeau 2.000-3.000 de autotu­risme lunar.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (2)

desigur si nu va asteptati sa se schimbe in urmatori 2 ani multumita legilor

De stefan pe 13.08.2010 la 05:26

pai cum sa nu scada cand de cativa ani incoa au masinile niste preturi de parca ar fi facute exclusiv pentru miliardari.....sa cumpere miliardarii ca aia au bani,daca asta vor domnii de la mercedes, audi, bmw, decit sa dau 50.000 pe un mercedes, la banii aia iei o toyota si-o honda ultimul racnet,la care platesti si mai putin taxe.

De florin pe 09.08.2010 la 17:15

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net