Ciclic, câte unii dintre formatorii de opinie ai naţiunii române se declară sastisiţi, sictiriţi şi scârbiţi de presă. În timp ce ei ocupă funcţii în diverse instituţii mass-media, în timp ce iau decizii editoriale şi sunt printre cei care hotărăsc primele pagini, formatorii de opinie anterior amintiţi îşi permit să fie blazaţi şi să se declare sătui de modul josnic în care se face presă pe la noi.
Adevărul e că tarabele de presă sunt pline de tabloide. Dar la fel se întâmplă peste tot în lume, cu singura diferenţă că în presa anglo-saxonă ziarele quality nu citează tabloide cu aceeaşi voluptate de care dau dovadă ziarele quality din România în preluarea ştirilor din „News of the World” şi alte temple ale ştirilor cu extratereştri şi grupuri de cercetători din Marea Britanie. Adevărul e că televiziunile abundă de abordări tabloide, dar tot televiziunile anglo-saxone ne-au învăţat că Jerry Springer poate convieţui la NBC cu Jay Leno şi cu alte programe de calitate. Sastisul marilor formatori de opinie din România apare atunci când le este cercetată viaţa privată şi, în ultima vreme, tot mai mulţi ziarişti, dintre cei extrem de mediatizaţi, se declară oripilaţi de nivelul scăzut al presei după ce au trecut prin câteva experienţe extrem de traumatizante. Totul este tratat pur teoretic, evident, deşi, de fapt, are adânci rădăcini în problemele extrem de personale ale liderilor de opinie. Acum câteva săptămâni, pe Twitter, un cunoscut realizator de emisiuni radio şi TV defula, spunând că „s-a dus dracu’ meseria asta de jurnalist” şi că, la o adică, s-ar apuca de altceva. Omul se mai supărase pe presă cu câteva luni înainte şi răbufnise, tot pe Twitter, dând o palmă unui tabloid şi provocând demiterea unei domnişoare care scria ştiri mondene din burtă. Acum însă supărarea era metafizică, bazată pe înalte principii morale şi prevederi ale tuturor codurilor etice trecute, prezente şi viitoare. Cel puţin aparent. Căci, în realitate, omul trecuse în ultimele luni prin experienţe nefericite: îşi pierduse emisiunea la TV şi i se micşoraseră veniturile într-un mod alert în doar un an şi jumătate. Păi, să nu-ţi vină să dai cu basca de pământ? Căci dacă presa încă mai e interesantă la o reducere de 25%, dacă încă mai are rost la 50%, când ajungi să câştigi abia cât un DJ de top, după ce ai pierdut 75% din venituri, totul începe să-ţi pută, pe bună dreptate. Căci n-ai cum să nu te plictiseşti de presă şi nici n-are cum să nu te enerveze când, după ce ai declarat, ca orice politician, că tu nu urmăreşti decât binele semenilor tăi, pace în lume şi eradicarea foametei din Africa, patronatul te crede pe cuvânt şi nu te mai plăteşte ca pe un star de la Hollywood, mai ales că tu nu generezi venituri nici cât un star de la Buftea.
