E o mare confuzie în legătură cu termenul curator de expoziţie, acesta fiind „bruiat” de omonimul său juridic, care desemnează o persoană ce exercită drepturi şi execută obligaţii decurgând din curatelă. Pe de altă parte, neînţelegându-se cu precizie sensul propriu al cuvântului curator (de galerie/muzeu), acesta a generat barbarismele „a cura” şi „curată”. Pentru a pune lucrurile la punct, e bine de ştiut că termenul corect este „a curatoria”, iar o expoziţie este „curatoriată”, nu „curată”.
Al doilea nivel de confuzie vine din asemănarea profesiei de curator cu cea de ga­lerist. În primul rând pentru că, în ghidul profesiilor, meseria de galerist nu există, iar cea de curator e definită cu caracteristicile gale-ristului: „Curatorul este responsabil de colecţia din expoziţie sau din mu­zeu sau galeria de artă din subordi­nea sa... Obligaţiile curatorului in-clud: să cumpere, să dezvolte, să ad­ministreze şi să întreţină din punct de vedere profesional colecţiile de diferite obiecte din diverse domenii ale ştiinţei şi artei etc.”.

Manager de firmă şi manager de proiect
În esenţă, diferenţa dintre cele do­uă profesii este următoarea: în timp ce galeristul are o activitate sta­tică, delimitată de spaţiul unei anumite galerii, el ocupându-se cu acti­vi­tatea administrativ-financiară a evenimentelor artistice desfăşurate în acel loc, curatorul creează conceptul unei expoziţii, accesează contextul pe care e obligat să-l cunoască (me­diul artistic creator, dar şi cel con­sumator de artă), promovează e­venimentul şi obţine fonduri. Pe scurt, diferenţa dintre galerist şi cu­rator e similară cu diferenţa dintre managerul de firmă şi managerul de proiect. În România, dezvoltarea acestei profesii se află într-o fază in-cipientă, situaţia fiind determinată de realitatea artistică specifică, de-ter­minată, la rândul ei, de realitatea socială. „Spre deosebire de ceilalţi actori ai scenei de artă, rolul curatorului în România începe de puţină vreme să-şi reglementeze statutul în plan cultural, declara, cu ceva vreme în urmă, curatorul şi istoricul de artă Alina Şerban. Această întârziere este determinată, pe de o parte, de condiţiile diferite sub care s-a desfă­şurat actul artistic înainte de ’89, iar pe de altă parte, de traducerea în paşi mărunţi a noii realităţi sociale şi politice. De aceea, în cazul românesc, putem vorbi mai degrabă de pre­zenţa unui «curator de vocaţie». Dacă până acum câţiva ani ne întâlneam cu modelul artistul-curator, în prezent tendinţa este spre cea a curatorului-galerist. În momentul de faţă, în ţară nu există un curs de specializare pentru această profesie. Astfel că proiectele se realizează încă intuitiv, esenţială fiind propria experienţă”.

„La noi, curatorul vrea să fie de toate”
Adrian Ilfoveanu, sculptor de ma­re talent şi impact, agreat şi de public, şi de critică (din păcate, mult prea tăcut în privinţa promovării propriei creaţii), e nevoit, prin natura restrictivă a genului pe care-l practică (sculptura), să-şi curatorieze singur expoziţiile, el înscriindu-se astfel în modelul artist-curator. De ce? Pentru că sculptura este cea mai cos­tisitoare dintre arte, atât în privinţa efortului şi complexităţii, cât mai ales prin preţul efectiv al materiale­lor. De aceea este greu să-şi găsească „manageri de proiect” care să preia sarcinile colaterale. „La noi, curatorul vrea să fie de toate, spune el. Şi galerist, şi negustor, şi administrator. Mai puţin artist. În schimb, eu sunt NEVOIT să le fac pe toate, fiind în acelaşi timp şi artist”.
Ambiguitatea curator/galerist e impusă şi de schema personalului (organigrama) instituţiilor de stat. Astfel, la Muzeul Naţional al Satului s-a încheiat în urmă cu câteva zile o expoziţie curatorială „ARTE-FACTE - Etnografie şi Artă”, realizată prin­tr-un parteneriat public-privat: Mu­ze­ul Satului şi Pavel Şuşară, acesta din urmă contribuind cu lucrări din co­lecţia sa. Autorul conceptului a fost Paulina Popoiu, directorul mu­zeu­lui, care a avut ideea de a crea un di­a­log cultural între obiecte aparţi-nând universului utilitar ţărănesc şi reprezentarea acestui univers în arta cultă. Tablourile împrumutate de Pavel Şuşară sunt toate inspirate din viaţa la ţară şi sunt aşezate în preaj­ma unor obiecte create de ţă­rani, ele însele de o mare frumuseţe (laviţe, putineiuri, roată de tors, furci de tors, juguri de boi, ladă de zestre etc). „Domnul Şuşară nici nu şi-a mai recunoscut tablourile când le-a văzut astfel expuse”, spune Pau­lina Popoiu. Curator al acestei expo­ziţii a fost chiar directoarea muzeului şi, până la urmă, tot ea a fost şi galeristul, căci spaţiul expoziţional (Sala „Gheorghe Focşa”) se află în patrimoniul muzeului.

Concept curatorial cu cåntec: „Bessarabia Moia”
La Hotelul Hilton funcţionează de trei ani programul curatorial „Ar­ta contemporană românească în spaţii neconvenţionale”, ilustrat, în primul rând, prin expoziţii de autor. Au fost însă şi expoziţii tematice or­ga­nizate după conceptul „Maeştri şi discipoli” (ex. Vasile Grigore - Mari­lena Murariu). S-au desfăşurat, până acum, în cadrul acestui program, 90 de asemenea expoziţii, în care s-au vândut în jur de 100 de tablouri (cum­părate exclusiv de străini).
Ruxandra Garofeanu face şi ea, de câţiva ani buni, curatoriat pentru expoziţiile conceptuale sau de autor organizate la Galeria Dialog (peste 50, printre care Gabriela Melinescu, Ion Vlad, Maria Brateş-Pilat, Bene­dict Gănescu, „Memorialul Sighe­tului”, „Parfum de epocă - Mărturii din timpul lui Carol I” etc.) şi, de un an încoace, pentru expoziţiile tema­tice de la Artmark, în cadrul Galeriei Art Society. Conceptul „Colecţii şi colecţionari”, de pildă, a adus în prim-planul societăţii colecţiile me­dicilor, sau a adus în Bucureşti, de la Craiova, lucrările unuia dintre cei mai mari pictori români, Ion Ţucu­lescu (Centenar Ţuculescu, 22 apri­lie-20 iunie 2010). Un concept curatorial de mare efect a fost cel intitulat „Bessarabia Moia”, de anul trecut, în care s-au reunit, după 87 de ani de la ultima confruntare plastică „stânga şi dreapta Prutului”, 22 de artişti ba­sa­rabeni, în spaţiul unei galerii din Bucureşti. Lucrările au provenit din Muzeul Naţional de Artă al Moldo­vei, Muzeul Naţional de Artă al Ro­mâniei, Cabinetul de Stampe al Aca­demiei Române, Muzeul Municipiu­lui Bucureşti şi de la colecţionari pri­vaţi. Titlul rusesc al expoziţiei a cam inflamat spiritele naţionaliste de la Chişinău, dar Ruxandra Garofeanu ne-a dat următoarea explicaţie: „E vorba de titlul unui cântec pe care îl ascultam în tinereţe, interpretat de Pierre Lescenko, a cărui  nostalgie o am şi acum. Această nostalgie am transferat-o expoziţiei, dându-i ace­laşi nume”.

Un fel de marketing de produs
Denise Rădulescu, o tânără absol­ventă (26 de ani) a secţiei de istoria artei din cadrul Universităţii Naţio­nale de Arte, a curatoriat până acum peste 10 expoziţii de pictură, grafică, fotografie, graffiti, instalaţii, happening, multimedia şi performance. Una dintre ele a fost „Videodanse”, preluată de la Centrul „Georges Pompidou” din Paris şi realizată îm­preună cu Centrul Naţional al Dan­sului din Bucureşti, în cadrul Festi­valului Naţional de Teatru. Aleasă de francezi drept curator pentru Româ­nia, Denise Rădulescu s-a confruntat cu problema lipsei totale de fonduri. Aceasta a forţat-o să găsească soluţii de „commando”, folosind spaţiile improprii, neamenajate, ale CNDB de la Teatrul Naţional, ca suport de extensie a conceptului. Francezii au fost încântaţi de varianta astfel îm­bo­găţită a expoziţiei lor. „În Româ­nia, curatoriatul nu se studiază, dar se practică, spune Denise Rădulescu. Uneori cu succese memorabile. Spec­tacolele şi expoziţiile nocturne nu ar avea impact dacă nu ar fi co­rect curatoriate”.
În concluzie, meseria de curator, deşi nu se învaţă în şcoli, nici prin cursuri de specializare în ţară, se practică vocaţional pe scară lar­gă, în primul rând în mediul privat. Cura­torii sunt de toate vârs­te­le, dar se observă o tendinţă din ce în ce mai accentuată de îmbră­ţişa­re a acestei profesii de către ti­neri. Scopul expo­ziţiilor curatoria­le fi­ind vânzarea lucrărilor de artă, pu­tem defini curatoriatul ca fiind, de fapt şi la urma-urmei, un fel de mar­keting de produs.