Băncile mari se menţin pe profit, în ciuda prelungirii recesiunii

de Vasile Pop-Coman in Banci pe 3 August 2010, 15:11

  • print
  • rss

 

Primele două bănci româneşti, BCR şi BRD, au obţinut în prima parte a anului profituri de aproape 200 de milioane de euro, mai mici decât în 2009 şi sub aşteptările analiştilor, din cauza prelungirii recesiunii economice care a majorat numărul restanţierilor la credite şi menţinut la niveluri scăzute cererea de noi împrumuturi. Comparativ, cele mai mari bănci din Franţa şi Marea Britanie, BNP Paribas, respectiv HSBC au raportat câştiguri foarte bune faţă de anul precedent, pe fondul revenirii economiei europene.
 
Astfel, BCR a anunţat obţinerea, la nivel de grup, a unui profit net de 488 de milioane de lei în primul semestru, în scădere cu 19,5%, în timp ce BRD (doar baca) a câştigat aproape 367 de milioane de lei, cu 13,7% mai puţin. Rezultatele celor două bănci nu pot fi comparate, întrucât BCR le raportează la nivel de grup şi conform standardelor internaţionale de contabilitate, în timp ce BRD prezintă doar cifrele aferente băncii, conform normelor interne de contabilitate.
 
Pe de altă parte, cea mai mare bancă din Franţa, BNP Paribas, şi-a majorat profitul net cu 31% în trimestrul doi al anului, până la 2,1 miliarde de euro, în timp ce câştigul net al grupului britanic HSBC, cea mai mare bancă europeană, a crescut în primul semestru de aproape două ori, la 7,2 miliarde de dolari.
 
Cele două instituţii de credit europene au beneficiat în primul rând de pe urma scăderii puternice a provizioanelor - rezervele pe care sunt nevoite să le pună deoparte pentru acoperirea potenţialelor pierderi rezultate din nerambursarea împrumuturilor. Pentru că economiile celor două ţări încep să-şi revină uşor din recesiune, restanţele la credite se reduc, iar volumul de noi împrumuturi îşi revine, astfel încât cele două bănci au încasat venituri mai ridicate.
 
Provizioane duble faţă de profituri
 
În ţara noastră însă, recesiunea se prelungeşte şi în acest an, iar România va rămâne ţara din zonă cu cea mai acută prăbuşire a PIB-ului, estimată la 3% de către BERD şi Erste Bank.
 
În aceste condiţii, rezultatele slabe obţinute de primele două bănci autohtone nu mai par o surpriză. Prima cauză o reprezintă, fireşte, volumul mare de provizioane pe care instituţiile de credit sunt nevoite să le adune pentru asigurarea numărului tot mai mare de credite neperformante. Ceea ce a determinat cele două bănci să constituie provizioane cu o valoare aproape dublă faţă de profiturile obţinute.
 
De exemplu, la BCR costurile nete cu provizioanele de risc pentru credite au crescut cu 24,5%, totalizând 974 de milioane de lei, în condiţiile în care ponderea creditelor neperformante din volumul total de finanţări a urcat de la 13,1% la finalul anului trecut la 14,7% la finalul lui iunie. Rata de acoperire a creditelor neperformante (garanţii şi provizioane) a fost de 128%. Şi la BRD costul net al riscului a crescut substanţial în prima parte a acestui an, cu 53,9%, până la 628 de milioane de lei, afectând astfel profitul băncii.
 
Bancherii: situaţia se îmbunătăţeşte abia din 2011
 
Cum comentează bancherii aceste rezultate mai puţin plăcute în România? Andreas Treichl, preşedintele Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR: „Nu trebuie să uităm că noi, în comparaţie cu alte instituţii concurente, suntem implicaţi puternic în finanţarea populaţiei şi a micilor companii puternic afectate de recesiune. Iar când economia scade, noi nu putem să creştem.”
 
Dominic Bruynseels, preşedintele BCR, a declarat, într-un comunicat de presă, că „banca a continuat să demonstreze capacitatea de a se adapta unor situaţii de piaţă dificile. Foarte probabil, aceste condiţii vor continua să-şi producă efectele în al doilea semestru din 2010. BCR este bine pregătită pentru a face faţă situaţiei şi va continua să-şi sprijine clienţii pe parcursul acestei perioade dificile.”
 
De cealaltă parte, preşedintele BRD, Guy Poupet, spune că „activitatea băncii este afectată de prelungirea crizei economice, care se traduce în mediul bancar printr-un ritm scăzut al cererii de produse bancare, respectiv printr-un nivel ridicat al costului net al riscului”.
 
Creşterea costului riscului nu ameninţă, deocamdată, soliditatea celor două bănci, care înregistrează o rată a solvabilităţii ridicată: 12,45% în RAS la BCR şi de 12,9% la BRD, peste nivelul minim impus de BNR, de 10%. În aceste condiţii, apreciază şeful Erste Bank, Andreas Treichl, BCR nu va avea nevoie de o majorare de capital în următoarea perioadă.
 
Cât estimează bancherii că va mai dura recesiunea şi, în consecinţă, profiturile reduse ale instituţiilor de credit? Şeful Erste Bank crede că până la sfârşitul anului economia va continua să sufere, iar numărul restanţierilor va mai creşte, „dar nu dramatic”. De altfel, Treichl a criticat dur modul în care este condusă ţara, dând vina pe politicieni pentru performanţa slabă a economiei şi întârzierea ieşirii din recesiune. Astfel, în timp ce alte ţări din zonă precum Cehia, Slovacia, Polonia şi chiar Ungaria ar putea să înregistreze un PIB pozitiv în acest an, pentru România bancherii de la Viena estimează o contracţie de 3%.
 
Totuşi, primele bănci româneşti au raportat profituri operaţionale în creştere faţă de anul precedent, ceea ce înseamnă că acestea au reuşit să-şi majoreze cifra de afaceri şi să obţină venituri suplimentare, în paralel cu reducerea cheltuielilor.
 
Principalele venituri au venit din dobânzi, în timp ce comisioanele sunt în scădere din cauza reducerii volumului de tranzacţii şi de noi credite. La BRD, marja de dobândă (câştigul rezultat din diferenţa dintre dobânzile la credite şi cele la depozite) a crescut cu 25%, în timp ce venitul din comisioane s-a redus cu două procente. La BCR, venitul din dobânzi a urcat cu 9,7%, iar cel din tranzacţionare cu 12,6%, în timp ce din comisioane s-a redus cu 2,9%.
Astfel, profitul operaţional al grupului BCR a urcat în primul semestru cu 19,8% (269,9 milioane de lei) la 1,63 miliarde de lei, în timp ce la BRD rezultatul brut din exploatare a crescut cu 16,1%, depăşind un miliard de lei. 
La BCR, raportul cost/venit s-a îmbunătăţit, ajungând la 32,9%, faţă de 39,5% în aceapşi perioadă din anul precedent, însă rentabilitatea capitalului s-a diminuat la 14,3%, în contextul menţinerii unui mediu economic dificil. 
La BRD, raportul cost/venituri se situa, la finele lunii iunie, la 39%, în scădere cu 4,8 puncte procentuale, în timp ce rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a scăzut de la 22,3 la 16,1%.
 
BCR şi BRD continuă să acorde credite
 
Volumul cumulat al împrumuturilor acordate clienţilor BCR în prima parte a anului a fost de 47,69 miliarde de lei, uşor peste nivelul de la finele primului trimestru, de 46,51 miliarde de lei.
 
Creditarea corporate s-a majorat cu 7% în sold faţă de perioada similară din anul trecut, fiind susţinută de necesarul de capital de lucru al companiilor şi de cererea de finanţare din partea administraţiilor locale. 
Portofoliul de credite retail (inclusiv microîntreprinderile) s-a majorat uşor, cu 0,4%, în concordanţă cu evoluţia pieţei şi a veniturilor consumatorilor.
 
La BRD, volumul total al creditelor a crescut mai mult, cu 7,1% faţă de primul semestru din 2009, la 34,45 miliarde de lei. Creditele pentru persoane fizice au ajuns la 16,6 miliarde de lei, în creştere cu 5%, în timp ce valoarea împrumuturilor acordate persoanelor juridice a crescut cu 9,2%, până la 17,9 miliarde de lei.
 
În privinţa depozitelor, valoarea acestora a scăzut uşor la BCR (35,5 miliarde de lei), cu 0,7%, în timp ce la BRD s-a majorat cu 7,8% (31,4 miliarde de lei).
 
 
La Banca Transilvania, profit de trei ori mai mare
Banca Transilvania a reuşit în primul semestru să obţină un profit net de 33,21 milioane de lei, de trei ori mai mare faţă de anul trecut, deşi volumul de provizioane a depăşit un miliard de lei, în creştere cu 46% faţă de începutul anului. Banca precizează însă că a avut un management al riscului adecvat mediului economic dificil. Ponderea creditelor neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 5,97% din totalul portofoliului de credite.
Rezultatul operaţional al băncii a crescut cu 68% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 233 la 390 de milioane de lei. Volumul creditelor a ajuns la peste 13 miliarde de lei, în creştere cu 8% faţă de sfârşitul anului precedent, în timp ce depozitele s-au majorat cu 5%, până la 15 miliarde de lei.
 
“Ne-am concentrat pe găsirea de soluţii adecvate cererii clienţilor, cum ar fi restructurarea sau ieftinirea creditelor, lansarea unei platforme dedicate celor care solicită fonduri europene, dar şi a unor produse noi. În plus, am venit pe piaţă cu campanii comerciale de creditare şi de refinanţare a creditelor de la alte bănci, pentru atragerea de clienţi noi, care au fost foarte bine primite. Avem, în continuare, indicatori confortabili de lichiditate şi de solvabilitate, cu mult peste limitele impuse de BNR”, a declarat directorul general al băncii, Robert Rekkers. Banca a mai precizat că procedurile de majorare a capitalului social sunt suspendate din cauza unui proces cu SIF Banat Crişana, având ca efect şi încetinirea ritmului de deschidere de noi unităţi.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: BCR, BRD, profit


Comentarii (1)

Am un pont atat pentru persoanele juridice cat si pentru cele fizice, in cautare de FORMULARE TIPIZATE gratuite. * exista un site autohton care centralizeaza cea mai mare colectie de formulare tipizate; * contine peste 2500 de formulare contabile, modele de contracte, fise de post si diverse formulare juridice; * toate formularele sunt in format electronic si pot fi descarcate complet GRATUIT. Le gasiti pe situl Contabilizat.ro! (http://www. contabilizat.ro/formulare_tipi zate.html)

De Toma Veronica pe 16.08.2010 la 16:57

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net