Frunzuliţă de arţar, doamna Udrea-i de coşmar!

Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple în ţărişoara noastră dragă, cu „râuri, ramuri” ce-mi sunt prieteni numai mie. După plecarea Mădălinei să cânte în Ceruri, după perturbarea odihnei sau neodihnei Ceauşeştilor, după vizitele lui D.D. pe la DNA, doar prăbuşirea elicop­terului cu israelieni a mai agitat puţin inima sensibilă la astfel de evenimente a bietului român. Pentru că, nu ştiu dacă aţi observat, românul e un cetă­ţean model, aproape perfect - cum cre­de ministrul Videanu despre cabinetul Boc -, şi s-a resemnat. A înţeles că, pentru a nu fi acuzat de către CSAT de atac la siguranţa naţională, defăimare a instituţiilor statului, poate chiar de încercarea de a sabota interesele României, trebuie să accepte tacit curba de sacrificiu impusă de Băsescu-Boc-FMI.
Câţiva lideri locali ai PDL s-au gândit s-o ajute pe doamna Udrea în povestea halucinantă privind brandul de ţară şi frunzuliţa buclucaşă, spunând (zbie­rând) că toţi cei care o critică nu sunt patrioţi şi gândesc rău despre România. Cum ar fi, sunt plătiţi de greci, turci, bulgari, pentru că la ei turismul e în floare şi fără frunzuliţă de milioane.
Dar să nu ne îndepărtăm de subiect. Aşadar, doamna ministru Udrea este din nou surprinzătoare. După ce anul trecut a încercat din răsputeri să ne convingă de faptul că promovarea turismului ro­mânesc trebuie făcută, şi nu oricum, ci pe bani grei, iar imnul „The land of choice” va deveni un hit, eventual internaţional, nu doar naţional, iată că anul acesta totul a picat: peştii care creşteau prin copaci, sportivii călare pe zebre a­de­vărate şi femeile românce care - daţi năvală, fraţilor! - se căsătoresc cu mai mulţi bărbaţi. Stop joc, la loc comanda! Bani duşi pe apa sâmbetei!
Ştiţi cântecelul din copilărie: podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat, vom face altul şi mai frumos, altul mai trainic şi mai... spectaculos? Mă rog, „spectaculosul” îmi aparţine, pentru că aşa cred că a gândit şi doamna mi­nistru Udrea când a decis că nu avem nevoie, cu prioritate, de repararea sau construirea infrastructurii, de amenaja­rea zonelor turistice, de amplasarea de toalete ecologice etc., ci că trebuie să investească - bani europeni, la care tot românii contribuie, pentru a se întoarce în ţară, nu ne pică nimic gratis, din cerul înstelat - musai într-o nouă campanie de promovare, de imagine, de re-branduire. Asta pentru ca turiştii străini să dea buluc în România, să viziteze gră­dinile carpatice, să-şi găsească „sufletul pereche” sau să vadă „natura pură, ne­atinsă de 80 de ani”, după cum romantic descria campania doamna ministru.
Acum, reinventaţi, am avut nevoie de o frunză desprinsă dintr-o bază de imagini internaţională, care se cumpără pe doi lei, de către oricine, de România scrisă semianalfabetic, ba cu literă mică, ba cu majusculă, ce mai, un deliciu pentru privitori! Pentru turiştii care, câtă frunză, câtă iarbă, vor da năvală în ţara unde faci din capitală până pe litoral 8 ore cu trenul, unde nu există autostrăzi sau ae­ro­porturi - decât în mică măsură - şi în loc de toalete ecologice turiştii pot re­curge direct la natură. Toată tevatura, cu lansarea noului brand, de la Shanghai, costă aproape 850.000 de euro - waaaaw!, ar zice oricine -, aceeaşi su­mă pentru care ministerul doamnei Udrea a organizat o licitaţie pentru indicatoare ambutisate, plus alte 75 de mi­lioane de euro pentru propaganda no­ului brand turistic al României.
Nimeni de la Guvern nu suflă o vorbă în legătură cu sumele imense, cheltuite pe mai nimic, nimeni de la Palatul Victoria nu scoate un sunet despre întârzierea a­cestei campanii: logica ne spune că tu­riştii pe care voiam să-i atragem în gră­di­nile noastre carpatine trebuiau să-şi fi rezervat deja bilete, suntem în plin se­zon turistic. Când, Doamne iartă-ne, îşi va produce efectele o astfel de campa­nie scumpă şi tardivă?
Din două, una: ori doamna Udrea crede tot ce i se spune şi cei din minister îi fac capul mare, cum zice românul, cu tot felul de gogomănii, încântând-o că va ieşi totul bine, că va avea şi dumneaei de câştigat, în plan politic şi personal, de pe urma acestor „realizări măreţe”, ori se lasă purtată de val şi nu-şi poate reprima dorinţa de a cheltui mult pentru un efect minim.
Să mă scuze dacă o voi deranja, nu e un atac la persoană, e doar o observa­ţie feminină. E ca şi în cazul multiplelor po­şete scumpe, cumpărate de femei: cu ce le face mai frumoase, mai fericite, mai spirituale pe doamne un număr mare de poşete sau de pantofi? Cred că e doar o obsesie ca oricare alta! Numai că poşeta e cumpărată din bani privaţi - sper, nu din cei derivaţi din afa­ceri cu statul -, iar brandurile de mili­oane - din bani publici, deci pentru care doamna ministru trebuie să dea so­co­teală. Unde? La DNA? Doamne fereşte! Aceas­tă instituţie a scos-o basma cu­rată şi pentru fapte neinvocate de co­mi­sia parlamentară de anchetă, anul trecut. Cui? Lui Emil Boc? Să fim se­­ri­oşi! Doamna Udrea are mai mare pu­tere în partid şi în guvern decât însuşi prim-ministrul!
De aceea cred că, de această dată, pen­tru că gafa este monumentală, doam­na Udrea ar trebui să înceteze să se mai lanseze în atacuri la adresa presei „potrivnice” si să-şi muştruluiască serios angajaţii din minister, care au pre­­luat această campanie pe nemestecate! Sau, dacă ea este autoarea, să-şi facă măcar mea culpa, pe model prezidenţial: „Am greşit, asta e, sunt şi eu om!”. Şi poate că va fi iertată!
Dar până atunci nu putem constata de­cât cu amărăciune că acest guvern taie în continuare frunză la câini, că abe­ra­ţii­le economice vin spre noi câtă frunza-n co­dru, că, în general, acestei uriaşe sfi­dări i se potriveşte adaptarea unei me­lo­dii din folclor: „Frunzuliţă de arţar, doam­na Udrea-i de coşmar!”. Un coş­mar care se va putea încheia numai când domnia-sa va realiza că nu are ni­meni nimic personal cu acţiunile sale, ci cu gafele ministerului pe care îl conduce.