Război european pe materii prime

de Bogdan Enache in International pe 30 Iulie 2010, 19:46

  • print
  • rss

Italia vrea scăderea tarifelor UE la importuri de materii prime din China, Brazilia şi Rusia, Franţa şi Germania se opun.
Între statele membre UE a izbucnit o dispută privind propunerea de scădere temporară a tarifelor la importurile de materii prime în blocul comunitar făcută de guvernul italian cu câteva luni în urmă, pentru a stimula relansarea sectorului industrial. Comisia Europeană a preluat iniţiativa şi a alcătuit o listă de 92 de materii prime ale căror tarife ar putea fi scăzute dacă statele UE vor ajunge la un acord. Mai multe ţări se opun însă propu­nerii italiene, pe motiv că aceasta va afecta ac­ti­vitatea propriilor producători de materii pri­me. În Consiliul de Miniştri al UE, Italia e sus­ţinută de Cehia şi de state în mod tra­di­ţional favorabile comerţului liber, precum Marea Britanie, Olanda şi Suedia.
Lista de materii prime întocmită de Co­mi­sia Europeană cuprinde chimicale şi mine­rale utilizate în industria alimentară, farma­ceu­tică şi cosmetică, elemente utilizate în industria me­talurgică, electronică sau constructoare de maşini, diverse produse animale utilizate în industria textilă şi de pielărie şi mai multe tipuri de lemn.
„Această măsură va permite companiilor europene să cumpere materii prime la aceleaşi preţuri ca şi concurenţii lor externi”, a declarat Giancarno Salemi, purtătorul de cuvânt al mi­nistrului adjunct pentru dezvoltare economică din guvernul de la Roma, Adolfo Urso. Sectorul industrial italian este printre cele mai depen­den­te din lume de importurile de materii prime, care provin în special din ţări precum China, Brazilia sau Rusia.

Soluţia ar putea crea o nouă problemă
SUA au adoptat în cursul acestei luni scă­deri similare de tarife la importurile de ma­terii prime, iar Canada şi Brazilia iau în considerare astfel de reduceri pentru a-şi sprijini propriile sectoare industriale. Dar analiştii aver­tizează că aceste decizii ar putea provoca un război comercial, deoarece cu cât scad tari­fele la importuri de materii prime din ţările emergente, cu atât creşte diferenţa faţă de tari­fele percepute la importuri de bunuri industriale provenite din ţările emergente. În conse­cinţă, exportatorii din ţările în curs de dezvol­tare ar putea solicita propriilor guverne mă­suri de contracarare a concurenţei cu produ­că-torii din ţările dezvoltate.

UE vrea o abordare integrată
Comisia Europeană poate să respingă pro­pu­nerea executivului italian sau să vină cu o propunere proprie, însă aceasta nu va putea fi adoptată fără acordul statelor membre. Execu­ti­vul comunitar de la Bruxelles a anunţat că va veni cu o propunere de act legislativ în toam­nă, însă numai dacă guvernele celor 27 de state vor reuşi să ajungă la un acord. Acesta depinde foarte mult de capacitatea Italiei de a înfrânge opoziţia Franţei şi Germaniei faţă de ideea unei scăderi sau eliminări temporare a tari­fe­lor va­ma­le la importurile de materii prime.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net