Care să fie obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) al Uniunii Europene pentru anul 2020? 20%, cum prevede pachetul climat-energie, adoptat la sfârşitul lui 2008, ori să se meargă până la 30%, idee lansată cu ocazia Conferinţei de la Copenhaga (decembrie 2009)? O dilemă care pune faţă în faţă interesele generale ale luptei împotriva schimbărilor climatice şi cele ale întreprinderilor economice, pe ecologişti şi reprezentanţii puternicelor lobby industriale.
Ideea ridicării la 30% a pragului de reducere a emisiilor de GES e respinsă la unison de zona afacerilor. „Este o propunere suicidară, care ameninţă competitivitatea întreprinderilor italiene”, arată G. Squizini, preşedintele comitetului european al Confindustria; puternica Federaţie a industriilor germane (BID) a precizat, prin glasul preşedintelui său W. Schappanzi, la rândul ei, că „industria germană se angajează pentru protecţia climei mai mult ca oricine în lume, dar refuzăm categoric orice efort suplimentar”; în fine, la Bruxelles, Philippe de Buck, directorul general al Business Europe, cerea „să se menţină obiectivul de 20% care constituie deja un efort enorm, pe care alţii nu înţeleg să-l facă”.
În ciuda acestor reticenţe din partea industriilor şi chiar a atitudinilor de batere în retragere ale unor oficiali ai UE în această privinţă, publicarea la 15 iulie, în trei mari jurnale vest-europene, a unui punct de vedere comun al miniştrilor mediului din Franţa, Marea Britanie şi Germania în favoarea obiectivului unei reduceri a emisiilor de GES până în 2020, cu 30%, a relansat discuţiile pe această temă şi a surprins mediul afacerilor. Şi aceasta întrucât, din motive de concurenţă, mediul european al afacerilor aşteaptă crearea unei dinamici la nivel mondial de acest gen, astfel încât tot mai multe ţări, inclusiv cele emergente să-şi asume angajamente substanţiale în materie.
Gestul celor trei miniştri comportă mai multe semnificaţii. Primele semne ale ieşirii din criza economico-financiară le permit să înlăture o serie de obiecţii ridicate de industrii în privinţa amplificării, prin exigenţele ecologice, a situaţiei economice. De altfel, Bruxelles-ul estimează deja că noua criză a determinat reducerea emisiilor de GES mai rapid decât se prevăzuse şi s-au creat astfel premise favorabile. Apoi, reluarea poziţiei UE de lider mondial în lupta împotriva global warming ar stimula şi alţi factori mondiali, precum SUA şi China, spre a „dezgheţa” problema ecoclimatică, prin forţa exemplului propriu. În fine, o atare atitudine este de natură să favorizeze „deblocarea” negocierilor privind pregătirea noii conferinţe mondiale, decisivă, referitoare la schimbările climatice, care se va desfăşura la Cancun, Mexic, în decembrie viitor.
Nu poate fi ignorat faptul că, în concepţia celor trei miniştri vest-europeni ai mediului, trecerea la o reducere de 30% ar fi „o opţiune economică judicioasă” şi un motor pentru inovare, cale deja acceptată în unele ţări dezvoltate. O nouă dilemă care aşteaptă răspunsuri şi atitudini pe măsură.
În orice caz, noul demers ministerial aşteaptă să se afirme şi în plan unional european, spre cristalizarea unei poziţii comune a tuturor celor 27 de state membre ale UE, singura în măsură a asigura impunerea noului obiectiv.
