Incompetenţa guvernului Boc IV a ajuns la dimensiunea care se vede nu doar din casele românilor, ci de hăt departe, din instituţiile europene şi de peste Ocean. Cum minciuna, se spunea odată, avea picioare scurte (ceea ce nu mai este valabil în lumea de azi), credeam că şi prostia nu poate creşte ca aluatul de cozonac. Vedem în cazul executivului de la Bucureşti că nivelul de incapacitate a urcat cu fiecare nouă înscăunare a lui Emil Boc. Principiul incompetenţei maxime a fost atins după primul nivel (Boc I), iar în următoarele (II, III, IV) prostia ce ne guvernează a dat pe afară şi târăşte ţara în conflicte cu instituţii internaţionale cheie.
Să dăm câteva exemple, pentru a nu fi acuzaţi că inventăm poveşti venite să defăimeze şi să destabilizeze instituţiile statului, care, vezi Doamne, ar putea să ajute duşmanilor României în opera de demolare a statalităţii.
După vizita anterioară a delegaţiei FMI în Româ-nia, doar ce plecară oamenii cărora le ceream bani cu împrumut, şi preşedintele Băsescu Traian s-a luat în clanţă cu Strauss Kahn, directorul general al instituţiei finanţatoare. Să te apuci să dai cu pietre după oaspeţi arată nu doar plecarea în vacanţă a oricărei bunecuviinţe, ci în primul rând prostie. Au românii un proverb care şi-a întărit mesajul: „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul”. Or, fudulia a ajuns pentru conducerea ţării să aibă sens de cojones, vorba doamnei Albright. În aceste zile, când delegaţia FMI se află din nou la Bucureşti, preşedintele Băsescu şi-a pus coada între picioare, să nu dea cu ochii de trimişii lui Strauss Kahn. Ori-cum, opinia prezidentului faţă de FMI are exprimări care reverberează cu discursul lui Ceauşescu, din vremea când se supărase pe toată lumea.
Un alt exemplu vine din actele emise de Guvern. Faimoasa lege privind echilibrarea bugetară a avut ca ţintă „pedepsirea” pensionarilor şi ghilotinarea salariilor plătite de la buget. Pentru că toată campania de propagandă pentru acceptarea acestei legi draconice se bazase pe refrenul pensiilor şi salariilor nesimţite, Guvernul avea nevoie de exemple. Şi le-a găsit în instituţiile de reglementare a pieţei financiare, de asigurări şi de energie. După opinteli de gândire, a inclus la amputarea salariilor doar Agenţia de Reglementare a Energiei, pentru că CNVM şi CSA aveau statute de independenţă faţă de Guvern, conferite prin Tratatul de aderare la UE. Dacă ştiau carte, nu includeau nici ANRE, care se supune aceluiaşi regim privilegiat acordat de UE.
Scandal mare la Bruxelles, şedinţe de urgenţă în Palatul Victoria, după care s-a trimis către UE o scrisoare gen „Iartă-mă, nu mai fac, sunt mic şi prost”. Boc se angaja să dea salariaţilor de la ANRE banii înapoi, pentru a nu intra sub incidenţa unor sancţiuni europene. Gafele acelei legi minunate au ajuns şi la Banca Central Europeană. În avântul Guvernului de a subjuga instituţii care nu-i sunt în subordine, Boc a inclus Banca Naţională a României la bugetari. Scrisoarea de la Banca Central Europeană este o palmă dată inteligenţilor guvernamentali. Se poate citi pe site-ul BCE şi este o lectură care merită. Pe stradă s-ar zice „l-a făcut prost în faţă”, ca o concluzie. Acum şi-a dat şi Boc seama de greşeală şi declară că treaba se repară la toamnă, prin ordonanţă de urgenţă.
Aşadar, despre regimul Boc-Băsescu s-a dus buhul în toată lumea. Când vor mai ajunge pe la Washington, pe la Bruxelles sau pe la Frankfurt, triştii conducători ai României se vor bucura de un tratament în consecinţă: orice lucru li se va explica de cel puţin două ori şi vor fi întrebaţi la plecare dacă au înţeles.
