Sancta simplicitas!

Când reformatorul Jan Huss a fost con­damnat la moarte prin ardere pe rug şi o femeie simplă, de la ţară, a auzit sen­tinţa, a adus şi ea o legătură de lemne pentru ca focul să fie mai puternic şi să-l mistuiască mai repede pe cel pe care clerul catolic îl consi­dera inamic public şi al lui Dumnezeu. Auzind în­tâm­plarea, Jan Huss a înţeles că doar simplitatea şi ignoranţa au îndemnat-o pe femeie să se alăture călăilor şi a murmurat, iertând fapta: „Sancta simplicitas!“.
Mi-am amintit de această poveste vă­zând energia cu care unii români obiş­nuiţi, jurnalişti, pretinşi experţi sau mici întreprinzători, participă la cere­monia­lul de sacrificare a statului so­cial, cât a mai rămas din el. Ziarele pu­blică articole kilometrice despre ze­cile de mii de „asistaţi“ care-şi pierd a­jutoarele sociale, mulţi dintre ei numai pentru că do­sa­rele lor sunt incorect alcătuite, nu pentru că situaţia lor ma­terială ar fi bu­nă. Se afirmă că 23,5% din beneficiarii programului de venit minim garantat nu ar îndeplini condi­ţiile impuse de le­ge. Poate, dar cei mai mulţi dintre a­ceşti „delincvenţi“, cu adevărat foarte să­raci, sunt victi­me­le proastei aplicări a programului de către primării. Sus­pen­da­rea ajuto­rului social, doar pentru că oamenii nu au fost informaţi că trebuie să-şi reîn­noiască periodic hârţoagele din dosar, este iresponsabilă. Îşi închi­puie cum­va cei care-i cred leneşi pe a­ceşti oa­meni că li s-au oferit recent lo­curi de muncă şi ei au refuzat să mun­cească?
Pretutindeni există şi oameni care cau­­tă să prejudicieze statul sau pe ceilalţi membri ai societăţii. Abaterea de la le­ge nu este însă o tentaţie proprie mar­gi­nalilor. Ba, dacă ne gândim un pic mai mult, vom vedea că paguba creată de delincvenţii „elitei“ este incomparabil mai mare decât cea crea­tă de să­raci. În fond, din bugetul de 0,1% din PIB alocat plăţii ajutorului social din programul VMG, a fost poate abuziv utilizat o parte, reprezen­tând cam 0,023% din PIB. În schimb, contrabanda - sursă a bogăţiei afişate de caizii capitalismului oranj - păgu­beş­te bugetul public cu sume de sute de ori mai mari. Dar, pentru că este dificilă confruntarea cu lupii, ne mul-ţumim să hăi­tuim iepurii. Se mai spu­ne că un sfert din beneficiarii de pensii de invaliditate sunt falşi invalizi. Este posibil. Sumele prăpădite pe pen­siile lor nu se apropie însă de 0,3% din PIB. În schimb, paguba crea­tă bugetului de prinţii evaziunii fiscale este de zeci de ori mai mare. Şi nimeni nu pare dornic să încrucişeze nici spada, nici vorba cu ei.
Orice risipă trebuie curmată, desigur, chiar dacă este modestă! Dar cine este responsabil pentru faptul că Ins­pecţiei Sociale, proiectată să fie o pu­ternică instituţie de control, i s-au limitat atri­bu­ţiile şi resursele? Acum a a­juns doar o direcţie în ministerul de pro­fil. Cine este de vină că nu au fost continuate programele de informatizare globală în domeniul social, astfel încât să se poa­tă urmări drumul bani­lor şi eficienţa ad­ministraţiilor sociale? Gestionarea fondurilor publice este sar­cina statului, prin organisme specializate pentru care guvernările succesive ale dreptei nu au avut nici en­tuziasm. Aflat la ananghie, cu interesele marelui capital la beregată, Gu­vernul trebuie să condamne pe cineva, trebuie să găsească pe „ina­micul“ public. Este mai uşor să pri­veas­că în jos, spre amărâţi, decât în sus, spre aristocraţia de strânsură a banului.
În următoarele luni, cimitirele patriei vor fi mult mai solicitate decât până acum de săracii care-şi vor găsi pa­cea la Cer. Noi, martorii mizeriei poli­tice gu­ver­namentale, avem datoria să nu ui­tăm şi să le amintim celor vinovaţi, pâ­nă la sfârşitul zilelor lor, nu­mărul cruci­lor care li se datorează. Mai trist decât toate este însă să vedem cum oameni simpli, repetând mecanic argumentele simpliste ale oficialilor în justificarea schi­lodirii statului social, aduc şi ei le­gă­tura lor de lemne pentru rugul care arde la tăl­pile amărâţilor, azi, la ale lor, mâi­ne. Cum să le înţelegem rătăcirea? Sancta simplicitas!