„Nu vă puteţi permite să pierdeţi 20 de miliarde de euro din fondurile europene, adică 17% din PIB”, a declarat Jeffrey Franks, negociatorul-şef al FMI în relaţia cu România. Acest adevăr dur şi foarte necesar loveşte în moalele capului nişte autorităţi adormite şi incompetente, complice la prăbuşirea economică naţională.
Sunt aproape trei ani bătuţi pe muchie de când mass-media românească semnalează o crimă petrecută continuu şi repetat sub ochii noştri. Ignorarea cu bună ştiinţă a fondurilor europene. După ce a devenit membră UE la 1 ianuarie 2007, România a avut la dispoziţie 30 de miliarde de euro până în 2013. Adică 5 miliarde de euro pe an. Aceşti bani sunt destinaţi în special refacerii infrastructurii, modernizării satelor, dezvoltării afacerilor. Din ianuarie 2009, ne confruntăm cu o gravă criză de resurse financiare, cu o scădere dramatică a PIB-ului (peste 13% într-un an şi jumătate), cu prăbuşirea consumului şi falimentul a peste 300.000 de IMM-uri. În mintea lui puţină, guvernul Boc s-a năpustit să taie salarii, pensii, să dea oameni afară, să sporească masa de şomeri. Aşa crede el, titanul din Răchiţele, că va reuşi să ţină ţara sub control. Actuala admi-nistraţie a stimulat practic criza, a prelungit-o. Parcă i-a devenit dragă. Ca un pacient lobotomizat, Guvernul n-are niciun fel de opţiune de relansare. Ridică din umeri tâmp şi spune că n-are bani. Toate şantierele mari de infrastructură sunt oprite din această cauză. Pe lângă soluţia unei relaxări fiscale, pentru care văd şi eu, ca profan, că pledează insistent mai toţi specialiştii, afacerile din România mai aveau o şansă. Fondurile europene. Gradul lor de accesare e undeva sub 10%. Ce s-ar fi întâmplat dacă, să zicem, Radu Berceanu trăgea 6-7 miliarde de euro din bani europeni în loc de 60-70 milioane? Păi, să spunem aşa: că se termina, după şase ani de amânări, Autostrada Soarelui. Că era gata şi bucata Bucureşti-Ploieşti. Speram şi la tronsonul Bucureşti-Braşov. Aveam un temei serios pentru publicitate turistică sau pentru atragerea investitorilor pe axa Braşov-Constanţa, două oraşe cu potenţial de afaceri uriaş. Se revigorau nişte firme, câteva sectoare din construcţii care contribuiau pe orizontală în infrastructura rutieră. Se plăteau taxe şi impozite la buget, apăreau locuri de muncă. Poate ne ajuta Dumnezeu să fi terminat şi mizeria incredibilă numită Gara de Nord. Sau le făceam zgârmătura de 3 kilometri celor de la Ford, care se plâng de un an că nu pot mări producţia din lipsa unei căi de acces civilizate a tirurilor. Făcea şi el, banul Olteniei, o prelungire a autostrăzii Bucureşti-Piteşti până la Craiova. Rămânea în istoria oraşului care l-a dat ţării. De Videanu ce să mai spun? Şi-a dorit nişte fonduri europene, dar pentru firma sa, Marmosim.
Toţi aceşti politicieni de duzină, care se plâng că n-au bani, dar ignoră fonduri europene de miliarde, ar trebui trecuţi ei instantaneu la vulnerabilităţi pentru securitatea naţională. Nu jurnaliştii care demască corupţia şi incompetenţa actualei guvernări. De ce nu vor domnii amintiţi şi alţii ca ei fonduri europene? Foarte simplu. De acolo nu se poate fura un leu. Te controlează cei de la UE până la ultimul cent. Fără şmecherii, fără licitaţii trucate, fără suplimentări de sume, fără plăţi integrale în avans. România poate ieşi oricând din criză, problema e căpuşarea ei până la sucombare.
