Concurenţa drepturilor TV în fotbal la români şi romani

de Florin Rusu in Businessport pe 30 Iulie 2010, 19:21

  • print
  • rss

Dumitru Dragomir vrea să interzică prin caietul de sarcini comentariul arbitrajelor, în timp ce în Italia televiziunile au camere şi în vestiare

Foto
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, vrea să creeze o concurenţă acerbă, în prezent inexistentă, pe piaţa drepturilor de televizare, care să-i permită vânzarea viitorului pachet pentru perioada 2011-2014 cu 120 de milioane de euro în plină criză. Un preţ mai mare cu 15% faţă de cel obţinut de la RCS&RDS şi Antena 1. El oferă exemplele altor campionate. Numai că în Italia, de exemplu, concurenţa este una acerbă, iar piaţa transmisiunilor este extrem de dezvoltată, nu ca în România, unde se preiau meciuri de pe site-uri pirat, nu în sistemul pay-per-view, ci peer-to-peer.
„Chiar dacă e criză, voi scoate peste 120 de milioane de euro din drepturile TV. Banii nu vor mai fi primiţi la Ligă, ci direct de cluburi”, a declarat Dra­go­mir, promiţând că va sări astfel în ajutorul celor „12 echipe în situaţie foarte critică”. „Au murit sponsorii, publicitatea din interiorul stadionului, nimeni nu mai vine cu bani la fotbal”, constată oracolul din Băl­ceşti. Dar dacă au murit sponsorii şi publicitatea, cum şi-ar putea recupera televiziunile investiţia în transmiterea meciurilor din Liga I? Dra­go­mir are o soluţie şi pentru acestea. E drept, una care nu ţine de calitatea spectacolului sportiv oferit sau de vreo strategie de introducere a unor noi tehnologii în televiziune, ci de pur marketing dâmboviţean. „E simplu: lumea vrea pâine şi circ. Cum pâine nu prea mai există în România la ora asta, ne mai rămâne circul. Toate scandalurile televizate au crescut preţul partidelor din Liga I. Chiar şi faptul că am fost înjurat pe stadioane a majorat suma! Mi-am jucat bine rolul: am crescut şi audienţa televiziunilor, am ridicat şi cota campionatului. După 10-12 ani în care am fost patron de media, ştiam şi eu ce vrea publicul, ce se caută pe piaţa asta”, a declarat şeful Ligii. Şef care se contrazice, intenţionând să introducă în caietul de sarcini pentru viitoarea licitaţie a drepturilor TV o clauză prin care să interzică televiziunii respective să mai facă emisiuni de analiză a arbitrajelor sau să dea reluările fazelor litigioase de mai mult de trei ori. Comen­ta­torilor le va fi interzis dreptul să dea un verdict.
De altfel, pe piaţa drepturilor TV ale Ligii I din România, şi concu­renţa are, în viziunea lui Dragomir, un rol bizar. Potrivit acestuia, Sorin Ovidiu Vîntu (al cărui trust a fost ma­rele pierzător al ultimei licitaţii) „nici n-a vrut să cumpere drepturile. El doar ne-a ajutat să obţinem un preţ mai bun”. Probabil că aşa va spu­ne şi despre nou-înfiinţatul post de către Romtelecom, Dolce Sport (al 12-lea canal de sport din România), care şi-a anunţat deja intenţia de a participa la licitaţia pentru obţine­rea drepturilor în perioada 2011-2014. Despre el sau despre orice alt concu­rent care va pierde licitaţia.

Războiul din Cizmă
Pentru că tot îi place preşedinte­lui Ligii să dea exemple din alte campionate, ar trebui să ştie că pentru transmiterea Serie A concurenţa este cu adevărat acerbă. Mediaset SpA şi Sky Italia Srl, corporaţiile aparţi­nând celor doi „moguli”, Silvio Ber­lusconi şi Rupert Murdoch, se află într-un ade­vărat război al preţurilor.
Mediaset tocmai a micşorat pre­ţul unui abonament pay-per-view pen­tru vizionarea meciurilor sau a filmelor transmise de televiziunea sa, la 14 euro pe lună până la finalul acestui an, de la 29 de euro pe lună. Preţul este unul care îi creează un avantaj competitiv evident, Sky Ita­lia solicitând 29 de euro pe lună fie pentru un pachet pay-per-view a-vând ca obiect meciurile din Serie A, fie pentru unul de vizionare a ca­na­lelor de filme. Iar războiul este de­clan­şat într-un moment sensibil, la finalul lunii august urmând a în­ce­pe Serie A.
„În Italia, fotbalul este atât de important, încât orice bătălie comercială începe cu el”, susţine Giuliano Noci, profesor de marketing la Uni­versitatea Politehnică din Milano, citat de Bloomberg. „În ultimii doi ani, piaţa TV s-a transfomat complet în Italia. În prezent, totul se învârte în jurul televiziunii pay-per-view”, susţine acesta. În România, Liga lui Mitică a protestat şi a încercat să nu respecte rezultatele licitaţiilor trecute, pe motiv că posturile câştigă­toare nu aveau acoperire naţională. Cum ar reacţiona dacă acestea ar fi pe sistemul pay-per-view? De altfel, evoluţia pieţei TV din Italia a permis ca drepturile Serie A să fie vândute cu 1,5 miliarde de euro pe următorii doi ani către Mediaset şi Sky Italia.
Abonamentele la Sky Italia au scăzut cu 63.000 în ultimele trei luni ale lui 2009 şi cu 39.000 în primele trei luni ale lui 2010. La sfârşitul lunii martie, Sky Italia avea 4,7 mili­oane de clienţi, comparativ cu cei 2,95 de milioane ai Mediaset. Aşa se explică şi războiul declanşat de cea din urmă companie. Cu toate acestea, potrivit directorului executiv al Sky, Tom Mockridge, Campionatul Mondial de fotbal a dus la o creştere a vânzărilor şi la o stopare a cererilor de renunţare la abonamente. Moti­vul: Mediaset nu a transmis Cam­pio­natul Mondial. Şi a avut de pierdut. Mai mult de 21 de milioane de ita­lieni, o treime din populaţia ţării, au vizionat pe Sky meciul de debut al Italiei la Campionatul Mondial, cel cu Paraguay.
Mediaset, în schimb, va beneficia de un număr considerabil de noi cli­enţi, ca urmare a ofertei promo­ţio­nale de 14 euro, crede Andrea De­vita, analist al băncii Akros SpA din Milano.

Ajutor de la premierul Berlusconi
Declinul abonamentelor pentru Sky Italia a început în decembrie 2008, când guvernul condus de pa­tronul Mediaset, Silvio Berlusconi, a dublat taxa pe consum aplicată abo­namentelor pay-TV la 20%. Sky Italia a ripostat cu reclame prin care cerea clienţilor să protesteze. De altfel, Sky Italia a acţionat în justiţie, în septembrie 2009, Mediaset, pe motiv că televiziunile premierului-patron Berlus­coni refuză Sky-ului posibilitatea de a achiziţiona spaţiu advertorial. Sky Italia a declanşat şi procedurile de a intra pe piaţa frecvenţelor TV digitale. Comisia Europeană a decis, pe 20 iulie, că are acest drept, decizie contestată imediat de Mediaset la Curtea Europeană de Justiţie. Sky Ita­lia, susţine Mediaset, are deja mo­nopolul pe piaţa transmisiilor pay-TV prin satelit, iar frecvenţele digitale (dintre care Mediaset deţine 3) sunt insuficiente.
În ultimele 12 luni, acţiunile Me­dia­set au crescut cu 19% pe piaţa din Milano, mult peste rata medie de creştere de 5,4%. Compania premie­rului Berlusconi susţine că venitul net pe primul trimestru s-a majorat cu 55%, la 92,9 milioane de euro. Ci­fra de afaceri a segmentului pay-TV a avansat şi mai spectaculos, cu 60%, la 115 milioane de euro. Sky Italia a raportat în schimb un profit opera­ţio­nal în cel de-al treilea trimestru al anului trecut în scădere, de la 63 mi­lioane în T3 2008 la 35 de milioane în T3 2009.

Competiţia preţurilor
Mişcarea Mediaset este cu atât mai surprinzătoare cu cât luna trecută Sky îşi redusese preţurile abo­na­mentelor de bază pentru canalele de fotbal, filme şi alte sporturi cu 26%, ajungând la un preţ de 29 de eu­ro pe lună. Sky Italia se concentrează în special pe calitatea transmisiilor High Definition pentru me­ciurile din Serie A, dar şi pe o campanie a­gresivă de marketing, care-i include printre alţii pe Alexandre Pato (care joacă la Milanul lui Berlusconi) şi pe Antonio Cassano, de la Sampdoria. Spre deosebire de Sky, Mediaset tran­smite numai unele partide în sistemul High Definition. În ceea ce priveşte marketingul însă, Mediaset a luat măsuri, iar săptămâna trecută a semnat un contract cu Sara Car­bo­nero, prietena lui Iker Casillas, căpi­tanul campioanei lumii şi a Euro­pei, Spania, pentru a comenta cam­pio­natul spaniol, transmis de Me­diaset. Carbonero se alătură lui Jose Mou­rinho, noul antrenor al lui Real Ma­drid, deţinător al Ligii Cam­pio­nilor în calitate de antrenor al lui Inter Milano.
Pentru acest an, Mediaset inten­ţionează să transmită meciurile a 12 echipe din Serie A, Europa League şi Cupa Mondială a cluburilor. Sky Ita­lia, în schimb, oferă clienţilor 16 ca­na­le de fotbal, 9 dintre acestea în High Definition, şi pe lângă Serie A mai transmite şi Serie B. În plus, b­e­neficiază de camere-păianjen, care oferă posibilitatea focusării pe amă­nun­te imposibil de observat cu o­chiul liber. În plus, are camere instalate şi în vestiarele echipelor.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (11)

Thanks for sahrnig. What a pleasure to read!

De eceojaKfNSQKJOGKHQ pe 15.07.2011 la 14:16

Great post with lots of impotrant stuff.

De xINhiWYhq pe 15.07.2011 la 06:17

digi este un post de rahat expirat

De steaua pe 15.02.2011 la 11:06

Depinde ce intelege derbedeul de Mitica D. prin acoperire nationala de moment ce Digi se receptioneaza si in Spania... Se refera probabil ca nu toti romanii receptioneaza Digi pentru faptul ca sint abonati la altii,ca de exemplu UPC,Dolce,Boom,... De retint ca toate meciurile din Italia, serie A si B, transmise de Sky sint in HD si sint comentate de comentatori profesionisti... Pun pariu ca taranul de Mitica D. nu a vazut in viata lui un meci pe Sky in HD....

De paulino pe 08.08.2010 la 13:19

la nivelul fotbalului nostru ,la scandalurile care sint e logic ca multe televiziuni sa nu liciteze iar cele care liciteaza transmit foarte prost au comentatori de 2 lei habar nu au de fotbal pe canalele tv care transmit acum vezi numai scandaluri numai personaje rasuflate umpleti ecranu cu becali si cu steaua [un personaj de desene animate si o echipa care traieste inca in umbra lui valentin ceausescu]o echipa care dupa 1989 trebuia impreuna cu dinamo ,victoria buc.,scornicesti., si cu acest

De vasile pe 08.08.2010 la 09:54

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net