Jumătatea de suflet

Criza mondială nu are nimic de-a face cu România. Până şi aici avem o criză originală, locală, la fel ca şi democraţia originală în anii ’90. În fiecare zi rostogolim vorbe care sunt deja lipsite de conţinut şi sens: s-au cheltuit aiurea banii publici - o spun toate partidele, deşi toate au fost la gu­vernare. Cine i-a cheltuit? Păăăi… foştii? Stop! Foştii sunteţi voi, că aţi tot fost la putere într-o formă sau alta în ultimii 3 ani, de exemplu. M-am decis să fac o so­coteală de câte ori pe zi aud şi faptul că guvernările din ultimii 20 de ani sunt de vină. Altă aberaţie - o responsabilitate co­lectivă şi difuză. Nimic parcă nu e mai stupid decât să auzi un idiot justificând pros-tii­le pe care le-a făcut prin celebra sin­tag­mă: aşa s-a decis! Cine „s-a decis”? Şefii! O ţară de şefi care nu-şi asumă nimic. O, dar să nu uităm de minunatele vorbe: eu ştiam că aşa va fi! Şi? Aţi spus cuiva? Nu aveam căderea, nu era treaba mea! Păi pleacă domnule acasă şi lasă pe altul care vrea să aibă treabă! Dar nu pleacă unul… toţi vor la putere şi la televizor. Ah, televizo­rul, cutia în care se învârt vorbele şi se cear­tă toţi cu gândul la rating şi la funcţii! O ţară minunată în care toţi ne găsim ju­mă­tatea - cei mai mulţi jumătatea goală a portofelului -, cealaltă e plină cu facturi nea­chitate. Cei „deştepţi”, mult mai puţini, îşi găsesc şi ei jumătatea - bugetul statului cu care îşi înmulţesc apoi conturile as­cunse prin băncile lumii. Iar acum avem şi un nou brand de ţară numai bun de vândut la chinezi: aici îţi poţi găsi jumătatea de su­flet. Ne-a spus Elena Udrea că aşa poate fi descrisă România - ca o agenţie matrimonială. De fapt, înţeleg eu, asta am mai avea de oferit străinilor - fiinţe care să le bu­cure sufletul. Bine că nu doar trupul! Ce-i drept, dacă îi chemăm în peţit nu le prea putem oferi nici cazare, nici drumuri, nici plaje, nici nimic. Suntem ca o fată fără zestre, nici prea curăţică pe alocuri, dar care vrea neapărat să aibă şi ea pereche. Nu-i frumoasă, nici deşteaptă, nu prea are nici toţi dinţii şi e cam cheală, dar, ce frumos, ar putea să fie sufletul tău pereche. Slabe şanse să găsim pe cineva interesat. Dar e bine că încercăm. Cică o să vină chi­nezii în număr mare. Da, dacă le uşu­răm şi sistemul de primit vize. Dar, nu-i bai, las’ că se întorc rromii din taberele ilegale din Franţa. Îi primim pacheţele, pa­cheţele de la francezi, care îi şi plătesc ca să dispară de la ei. Ah, senzaţional, aşa­dar avem şi va­rianta autohtonă de pa­cheţele de pri­mă­vară. Să nu zică cineva că nu suntem primitori…