Jumătatea de suflet
de Alessandra Stoicescu in Editoriale pe 30 Iulie 2010, 18:29
Criza mondială nu are nimic de-a face cu România. Până şi aici avem o criză originală, locală, la fel ca şi democraţia originală în anii ’90. În fiecare zi rostogolim vorbe care sunt deja lipsite de conţinut şi sens: s-au cheltuit aiurea banii publici - o spun toate partidele, deşi toate au fost la guvernare. Cine i-a cheltuit? Păăăi… foştii? Stop! Foştii sunteţi voi, că aţi tot fost la putere într-o formă sau alta în ultimii 3 ani, de exemplu. M-am decis să fac o socoteală de câte ori pe zi aud şi faptul că guvernările din ultimii 20 de ani sunt de vină. Altă aberaţie - o responsabilitate colectivă şi difuză. Nimic parcă nu e mai stupid decât să auzi un idiot justificând pros-tiile pe care le-a făcut prin celebra sintagmă: aşa s-a decis! Cine „s-a decis”? Şefii! O ţară de şefi care nu-şi asumă nimic. O, dar să nu uităm de minunatele vorbe: eu ştiam că aşa va fi! Şi? Aţi spus cuiva? Nu aveam căderea, nu era treaba mea! Păi pleacă domnule acasă şi lasă pe altul care vrea să aibă treabă! Dar nu pleacă unul… toţi vor la putere şi la televizor. Ah, televizorul, cutia în care se învârt vorbele şi se ceartă toţi cu gândul la rating şi la funcţii! O ţară minunată în care toţi ne găsim jumătatea - cei mai mulţi jumătatea goală a portofelului -, cealaltă e plină cu facturi neachitate. Cei „deştepţi”, mult mai puţini, îşi găsesc şi ei jumătatea - bugetul statului cu care îşi înmulţesc apoi conturile ascunse prin băncile lumii. Iar acum avem şi un nou brand de ţară numai bun de vândut la chinezi: aici îţi poţi găsi jumătatea de suflet. Ne-a spus Elena Udrea că aşa poate fi descrisă România - ca o agenţie matrimonială. De fapt, înţeleg eu, asta am mai avea de oferit străinilor - fiinţe care să le bucure sufletul. Bine că nu doar trupul! Ce-i drept, dacă îi chemăm în peţit nu le prea putem oferi nici cazare, nici drumuri, nici plaje, nici nimic. Suntem ca o fată fără zestre, nici prea curăţică pe alocuri, dar care vrea neapărat să aibă şi ea pereche. Nu-i frumoasă, nici deşteaptă, nu prea are nici toţi dinţii şi e cam cheală, dar, ce frumos, ar putea să fie sufletul tău pereche. Slabe şanse să găsim pe cineva interesat. Dar e bine că încercăm. Cică o să vină chinezii în număr mare. Da, dacă le uşurăm şi sistemul de primit vize. Dar, nu-i bai, las’ că se întorc rromii din taberele ilegale din Franţa. Îi primim pacheţele, pacheţele de la francezi, care îi şi plătesc ca să dispară de la ei. Ah, senzaţional, aşadar avem şi varianta autohtonă de pacheţele de primăvară. Să nu zică cineva că nu suntem primitori… Comentarii (2)
Mostenire comunista si nu numai. Nimeni nu-si asuma responsabilitati. Nimeni nu raspunde de nimic. "Asa a fost sa fie","asa au fost vremurile". Bunul POPORULUI.Proprietatea POPORULUI...adica a nimanui sau a citorva schmecheri. "Ne asumam raspunderea politica":) Care raspundere? E cineva sanctionat politic la vot? -Ce nenorociti sint astia din FSN. -dar cu cine votezi? -pai tot cu FSN (ca nu-s altii sau alte bazaconii pe tema asta) Realitatea este ca banii pleaca pe semnatura si stam
De Alex2 pe 04.08.2010 la 08:35
Săndăluţă, pe bune sunt în derută. Deci ţi s-a spus să nu mai stai de vorbă cu noi? Ori te afli super înfumurată de încrezută? Ai putea să răspunzi cumva?
De psicho pe 03.08.2010 la 18:19

