Haz şi necaz

de Andra Dumitrescu in Recomandari pe 30 Iulie 2010, 17:44

  • print
  • rss

Teatrul German de Stat Timişoara nu are vacanţă, în lunile iulie şi august este prezent la Teatrul de Vară din Litschau, Aus­tria, cu spectacolul „Comedie pe întu­ne­ric”, de Peter Shaffer. Cele şapte repre­zen­taţii au loc în teatrul de vară Herren­seetheater, iniţiat şi condus de regizorul vienez Zeno Stanek, cel care semnează şi viziunea scenică a spectacolului. Am văzut piesa cu câtva timp în urmă, o comedie lu­crată pe textul lui Shaffer, deţinător al unui Oscar pentru scenariul piesei „Amadeus”. Acţiunea îi are ca protagonişti pe Brindsley Miller, un tânăr sculptor, şi pe soţia aces­tuia, care în aşteptarea unui milionar-co­le­c­ţionar de artă „împrumută” din antichi­tă­ţile vecinului Harold (plecat de-acasă pentru o scurtă perioadă de timp), cu scopul de a-şi impresiona vizitatorul. Dar cum so­co­teala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, neprevăzutul îşi face apariţia: o colocatară panicată de un neprevăzut scurtcircuit vine în căutare de ajutor, provocând o mulţime de încurcături, iar vecinul Harold se întoarce acasă pe neaşteptate, surprin­zându-l pe Brindsley în toiul „restituirii” bunurilor. Apare şi o fostă iubită despre care se credea că e plecată şi până la repa­ra-rea instalaţiei totul devine o nebunie. Per-sonaje amuzante, încurcături, comic de si-tua­ţie într-o atmosferă lejeră în care întu­nericul deţine unul dintre rolurile principale. Actorii Peter Papakostidis, Olga Tö­rök, Dana Borteanu, Dirk Linke, Horia Să­vescu, Daniela Török, Radu Vulpe şi Viorel Suciu vor juca pentru publicul din Austria până în 7 august. Fără a fi un spectacol „cu pretenţii”, „Comedie pe întuneric” este o mon­tare cu ritm şi culoare lucrată corect.
Şi dacă ne bucurăm că artiştii noştri evoluează în teatrele din  Europa mă întreb dacă vor mai fi (şi câţi dintre ei) motivaţi să ne ofere talentul lor aici, pe scenele româ­neşti, atâta timp cât reglementările noii Or­donanţe de Urgenţă a Guvernului prevăd restructurarea administraţiei publice loca­le prin reducerea numărului de posturi şi a cheltuielilor. Este şi cazul Teatrului Ger­man de Stat şi al Filarmonicii Banatul, afla­te în subordinea autorităţilor locale. Şi al multor altor instituţii culturale din ţară. Ce poate fi mai trist decât un popor fără identitate? Pentru că lipsa educaţiei şi a culturii înseamnă pierderea identităţii. Acesta o fi scopul?
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net