Încă din titlu – „La bună dispoziţia Dumneavoastră”, Edi­tura Vinea -, e clar că Liviu Capşa, cunoscut parodist, îl parodiază pe Mircea Dinescu. Mai puţin previzibil şi cred că unic în istoria literaturii noastre este că el dedică toate poe­mele volumului aceluiaşi scop: parodierea lui Mircea Dinescu. Toate cele vreo 60 de texte sunt, bob cu bob, parodii ale unor poeme ale au­torului volumului „La dispoziţia dumnea­voastră!”. La fiecare, parodistul in­di­că foar­te conştiincios pe care dintre textele cole­gului său de generaţie l-a avut în vedere. Exerciţiul nu e uşor şi nici lipsit de riscuri. Liviu Capşa pune în parodierea lui Dines­cu ingeniozitate şi har care nu-i lipsesc, dar care, ne gândim inevitabil, erau poate mai potrivite pentru utilizarea în creaţii proprii. Oricât de inspirată e o pa­rodie, To­pârceanu fiind punctul culminant al genului la noi, oricât am admira găsel­niţele şi luarea în răspăr, fie şi egale cu ale obiectului parodiat, o parodie rămâne o umbră a u­nui corp, nu corpul însuşi. Altfel, Liviu Cap­şa e deseori plin de vervă şi de o re­marcabilă dexteritate. El realizează un text „Câinii din Bucureşti” du­pă „Pisicile din Vatican”, mi­mea­ză perfect în „Iad păzit de draci” cunoscutul „Grîu păzit de maci” al modelului etc. etc. Se observă că parodia imită până şi fonetic modelul, fireşte, cu detaşarea şi umorul absolut obligatorii. Astfel, „Cu tocul” e parodia poemului „Potopul” al celui care a fost numit, de un cri­tic nervos, „analfabet din Slo­bozia”, dar care, iată, a ajuns nu doar castelan şi vedetă TV, ci şi efigie bună de imitat prin punerea de mustăţi. Căci, pentru a fi demn(ă) de mustăţi, trebuie să fii cel puţin Gioconda. Dacă Mircea Dinescu s-a făcut că lucrează, Liviu Capşa chiar a lucrat pe temele, pe sintagmele, chiar pe fonemele lui. Zice Capşa - nume is­toric – în parodia amintită la „Grîu păzit de maci”, cert cea mai reuşită a volumului: „Poetul dacă doarme cu capul pe tejghea/ nu-nseamnă că-i beţiv şi că-i lichea/ci că-i răpus amarnic de marile-ntrebări/ce ies din crâşmă-n lume pe două trei cărări. De mii de ani pământul este stropit cu maci/şi din ulcele vinul spune poveşti cu daci/.../şi cârâie savanţii ca cioara din copaci/încât mă-ntreb retoric: poţi oare să mai taci”. Poa­te că da. Bine că nu.