Planul de reorganizare a reţelei de magazine de electronice, electrocasnice şi IT&C Flanco a fost finalizat şi depus la Tribunalul Bucucreşti în cursul acestei săptămâni. Deşi reprezentanţii companiei spun că principalii creditoriu şi-au dat acordul de principiu, Flanco nu va putea ieşi din insolvenţă decât dacă Adunarea Generală a Creditorilor va aproba planul la 24 august.
Planul de reorganizare presupune achitarea a circa 90% din creditele bancare garantate şi plata datoriilor integrale către stat şi salariaţi, dar acestea nu reprezintă decât câteva zeci de mii de euro.
Potrivit lui Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al Flanco, creanţale achitate de retailerul de electronice şi electrocasnice în urma planului de reorganizare vor fi de cel puţin 10 milioane de euro şi pot ajunge la 14 milioane de euro în funcţie de performanţele companiei din următorii ani.
Totalul datoriilor Flanco, conform tabelului creanţelor, este de circa 62 de milioane de euro, însă Cionca a precizat că suma de 10-14 milioane de euro care poate fi recuperată de creditori se încadrează în gradul mediu de despăgubire la nivel european, de 20%. Pe de altă parte, el a mai amintit că, în cazul lichidării activelor societăţii, despăgubirile ar putea fi de trei ori mai mici.
Printre creditorii firmei care nu vor primi niciun ban se numără furnizorii companiei de produse electronice şi electrocasnice sau Cetelem România, filiala locală a diviziei a grupului francez BNP Paribas, care acordă credite de consum în reţeaua de magazine. Cu toate acestea atât majoritatea furnizorilor cât şi Cetelem continuă să colaboreze cu Flanco.
Un nou acţionar majoritar
Planul de reorganizare al Flanco presupune şi cooptarea unui nou acţionar majoritar, astfel că foştii acţionari îşi vor pierde participaţiile la companie. Noul investitor va fi prezentat în cursul lunii august, potrivit reprezentanţilor Flanco.
Fără a da nume, Cionca a spus că Flanco a primit două oferte finale angajante a doi parteneri care vor să investească în companie. “În tr-o primă fază, suma pe care investitorii trebuie să o dovedească şi să o investească trebuie să susţină cu capital de lucru creşterea vânzărilor companiei în trimestrul al patrulea”, a explicat Cionca.
Flanco a revenit pe profit
În luna iunie, Flanco a trecut pe break even (cheltuielile sunt egale cu veniturile - n.r.) din punct de vedere operaţional, după ce reţaua de magazine nu mai înregistrase profit operaţional din septembrie 2008, respectiv de 21 de luni, în condiţiile în care pierderile operaţionale lunare au ajuns în decembrie 2009 la un milion de euro.
Adrian Olteanu, directorul general al Flanco, a explicat că reţeaua de magazine de electronice şi electrocasnice a trecut printr-un amplu proces de restructurare pentru a ajunge la acest rezultat. Compania a reuşit să-şi diminueze costurile lunare de la 7 milioane de lei în noiembrie 2009 la 4 milioane de lei în prezent şi să renegocieze chiriile de la 17 euro pe metru pătrat în ianuarie 2009 la sub 10 euro pe metru pătrat. Totodată, numărul angajaţilor a scăzut de la 1.100 de persoane în 2009 la 500 de oameni în prezent, iar suprafaţa totală de vânzare a fost redusă de la 45.000 de metri pătraţi în 2009 la 31.500 de metri pătraţi.
Cu vânzări aproape inexistente în decembrie 2009, când depozitul central a fost golit de o bancă care executat silit stocul de marfă, cu trei magazine rămase fără stoc de mărfuri şi toate unităţi închise între 8 şi 10 decembrie, compania a fost la un pas de faliment.
Situaţia a început treptat să se redreseze în acest an, astfel că vânzărila s-au dublat în luna iunie faţă de luna ianuarie a acestui an. În condiţiile unor încasări foarte mici în primele luni din 2010, Olteanu estimează o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro pentru intervalul iulie 2010 – iunie 2011, sperând ca în al doilea semestru al acestui an să obţină vânzări de 50 de milioane de euro.
Oficialii companiei nu au cutezat însă să prezinte estimări anuale privind cifra de afaceri decât pentru anul 2011, când ei cred că indicatori financiar se va situa la 110 milioane de euro. În aceste condiţii, încasările Flanco pe întreg anul 2010 nu au cum să fie cu mult mai mari decât estimarea pentru al doilea semestru al anului.