Banca controlată de statul grec ATEbank, prezentă şi în România, nu a trecut testele de stres realizate la nivel european, având nevoie de un capital suplimentar de 242,6 milioane de euro pentru evitarea unei eventuale prăbuşiri în cazul înrăutăţirii recesiunii economice.
ATEbank România s-a evidenţiat, anul trecut, ca o bancă agresivă în privinţa volumului de credite acordate, instituţia fiind chiar şi premiată de revista „Capital” pentru că ar fi avut cele mai bune produse de pe piaţă. Banca a primit recent o distincţie şi de la revista „Piaţa Financiară” pentru „cea mai mare creştere a activelor unei bănci greceşti în 2009”.
Soldul creditelor a crescut cu 50% în 2009, ajungând la 896 milioane lei, în condiţiile în care media sistemului bancar a fost de numai 0,9%.
ATEbank România şi-a majorat anul trecut activele cu 46% comparativ cu 2008, până la valoarea de 340 milioane de euro, fiind a 25-a bancă din România, cu o cotă de piaţă de aproximativ 0,4%. În 2009, a înregistrat un profit brut de 4,051 milioane lei, în scădere uşoară faţă de anul anterior, când s-a ridicat la 4,126 milioane. Profitul net a fost de 2,8 milioane lei. Instituţia are 36 de unităţi operative la nivel naţional şi 342 de angajaţi.
În privinţa adecvării capitalului băncii la riscuri, ATEbank a raportat la finalul anului trecut o rată a solvabilităţii de 20,31%, faţă de o medie a sistemului bancar de aproape 15%, dar în scădere puternică faţă de anul anterior, când se situa la 30,51%.
„Banca prezintă bilanţuri cu profit de la data achiziţionării acesteia de către ATEbank Greece (2006-2010). Lichiditatea şi adecvarea capitalului băncii depăşesc limitele minime instituite şi monitorizate de către BNR. Banca a făcut faţă cu succes testelor de stres corespunzătoare la care a fost supusă de către autoritatea de supraveghere a BNR”, a anunţat banca într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii BNR confirmă că banca şi-a menţinut şi în acest an o solvabilitate peste media sistemului bancar astfel că nu este ameninţată de probleme. „În primul rând este vorba de o bancă mică, ce nu poate afecta serios sistemul bancar. Apoi este o instituţie de credit solidă, ce nu are în prezent nevoie de capitalizare, spre deosebire de banca-mamă, având o solvabilitate peste media sistemului. Ar putea totuşi aduce fonduri suplimentare dacă are în plan să se extindă mai mult în România”, spune Mugur Şteţ, purtătorul de cuvânt al BNR.
În planul de afaceri al ATEbank pentru acest an se arată că este necesar să se mobilizeze o sumă de minim 60 de milioane de euro, din care 50 de milioane sunt destinate acordării de credite noi şi 10 milioane pentru îmbunătăţirea lichidităţii băncii. În ceea ce priveşte gestionarea riscurilor, banca grecească şi-a propus să menţină şi în 2010 o solvabilitate de peste 20%. De asemenea, banca a plănuit să obţină un profit brut de minim 6,4 milioane lei.
ATE Bank România are ca acţionar majoritar Agricultural Bank of Greece S.A. (ATE Bank), cu 74% din acţiuni. IFC, membră a grupului World Bank, deţine 15%, iar UCECOM, Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, 7,36%. Mai multe persoane juridice şi fizice deţin 3,5% din acţiunile băncii.
ATE Bank of Greece este prezentă în România din 2006, când a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni de la Banca pentru Mica Industrie şi Liberă Iniţiativă.