Spania şi Italia, două dintre ţările către care s-au îndreptat cei mai mulţi emigranţi români, au ajuns la o rată a şomajului foarte ridicată, ceea ce va determina o revenire în ţară a unui număr însemnat de „căpşunari”. Unii dintre ei vor căuta soluţii de supravieţuire în statele respective, dar cei mai mulţi se vor vedea obligaţi să se întoarcă în România, unde se vor lovi de o altă realitate.
Muncitorii români din Spania şi Italia au de ales între a supravieţui din ajutoarele de şomaj ofe­ri­te de ţările de adopţie, în spe­ranţa că va trece criza economică, şi a se întoarce acasă. Este doar cazul celor care au lucrat cu contracte le­ga­le şi au fost prinşi în programe so­cia­le de protecţie. Pentru ceilalţi, situa­ţia este mult mai gravă, aceştia nea­vând, în multe cazuri, nici măcar resursele necesare reîntoarcerii în ţară. Deşi pentru românii care au încă un job sau visează să plece în afara grani­ţe­lor întoarcerea stranie­rilor nu este posibilă, semnalele sunt din ce în ce mai clare şi indică un „exod” al emigranţilor din Spania şi Italia. „Wall Street Journal” a scris despre pleca-rea muncitorilor străini din Spa­nia şi revenirea lor pe pla­iurile natale. Ca studiu de caz au fost aleşi emigranţii din Ecuador care, prin întoarcerea lor în ţară, au dat peste cap societa­tea, statul nefiind pre­gătit să facă faţă unui aflux atât de puternic de mână de lucru. Prin comparaţie, putem spune că şi Ro­mâ­nia se poate lovi de aceleaşi pro­bleme. În acest moment, la noi în ţară nu există nicio soluţie care să vizeze readaptarea „căpşuna­rilor”. Ei vor fi obligaţi să se descurce singuri pe o piaţă a muncii guvernată de haos.

Şomeri printre străini
SFin a stat de vorbă cu o parte din reprezentanţii asociaţiilor de români din Spania şi Italia, pentru a lua pulsul evenimentelor. Din răs­pun­surile oferite reiese că între cele două ţări sunt diferenţe majore. Da­că veştile care vin din Italia arată că oamenii  care au emigrat acolo vor face tot posibilul să se descurce în con­tinuare, fiind convinşi că le este mult mai uşor decât în ţară, în Spa­nia predomină un pesimism care tinde să se extindă odată cu creşte­rea numărului celor rămaşi fără joburi. De altfel, şi datele furnizate de misiunile noastre diplomatice de la Ro­ma şi Madrid relevă dife­ren­ţele. Lu­na trecută, numărul ce­tă­­ţenilor ro­mâni beneficiari de prestaţii de şomaj în Spania era de 60.305, ocu­pând locul 2 într-un cla­sament al imi­granţilor fără loc de muncă, du­pă marocani. În schimb, în Italia 8 din 10 români cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani sunt evidenţiaţi ca activi. Cel mai bine o duc persoa­nele de sex feminin, care reuşesc să-şi găsească mult mai uşor de lucru.
Florin Alexandru Egres, preşe­dintele Asociaţiei Vasco Romana El Mar Negro (Spania), ne-a povestit că tot mai mulţi români îşi pierd locu­rile de muncă, pentru că majoritatea lucrau în construcţii, ramură care s-a prăbuşit. „Până acum au trăit din şomaj, dar din septembrie se vor termina atât şomajul, cât şi puţinele lucrări de infrastructură care func­ţio­nau cu bani de la gu­vern, în efortul disperat de a mic­şo­ra numărul disponibilizaţilor. Luna-cheie este septembrie şi cred că vom avea, la puţin timp, o în­toarcere în masă a românilor din Spania”, a ex­plicat Egres.
În schimb, românii din Italia văd revenirea pe plaiurile natale doar ca ultimă soluţie. Silviu Ciubotaru, preşedintele Asociaţiei „Noi suntem români”, ne-a spus că de aproape doi ani este în şomaj, dar în această perioadă n-a disperat deoarece soţia lucrează în continuare, fiind asistentă medicală, şi aşa au reuşit să-şi întreţină cei doi copii şi să plătească ratele la bancă pentru casa în care locuiesc. În acest interval de timp a reuşit să facă unele cursuri care îi vor permite să se angajeze. Susţine că în România nu beneficia de astfel de şanse. Mai mult, acuză oficiali­tăţile de la Bucureşti că nu au venit cu nimic în sprijinul emigranţilor, ci au aşteptat doar ca aceştia să trimită bani în ţară. Este greu de generalizat şi de spus câţi români vor reveni la vatră, un lucru este însă cert: foarte mulţi emigranţi se vor întoarce. De altfel, situaţia grea a „căpşunarilor” este reflectată şi de sumele pe care aceştia le trimit în ţară, din 2009 va­loarea acestora scăzând la jumătate faţă de anii precedenţi.

Două culturi puse faţă în faţă
Pentru „căpşunarii” care vor de­cide să revină acasă, întoarcerea va fi traumatizantă, iar pentru a preîn­tâm­pina anumite drame ar trebui să existe programe coerente, care să vizeze readaptarea acestor oameni. Conf. univ. dr. Mihai Puiu atrage atenţia asupra faptului că riscăm să ne confruntăm cu o nouă criză care poate lovi prin surprindere, efectele sale fiind dintre cele mai puternice. El face o comparaţie între dezastrele naturale care au zguduit puternic social şi economic ţara noastră - va­lurile de inundaţii, de exemplu - şi reîntoarcerea „căpşunarilor”, pentru care autorităţile ar trebui să elaboreze din timp un plan de măsuri. Mai mult, reputatul psiholog relie­fează plusurile şi minusurile care pot rezulta din revenirea acasă a mun­citorilor români şi de care au­torităţile ar trebui să fie con­şti­ente. „Se poate realiza o upgradare a pie­ţei muncii. Emigranţii au o altă structură emoţională în ceea ce priveşte atitudinea faţă de muncă şi pot aduce un plus din acest punct de vedere. Noi, ca naţie, suntem construiţi sufleteşte diferit faţă de alte popoare şi există riscul apariţiei unei competiţii între cei de aici şi cei care revin din străinătate. Avem obiceiul de a ne uita peste gard la vecin şi de a încerca să-i dăm în cap. Dacă nu vom înţelege că este necesar ca acei oameni care au lucrat afară să reînveţe traiul din România, vor apărea pierderi sociale şi economice însemnate”, ne-a declarat conf. univ. dr. Mihai Puiu.
Persoanele care au trăit o perioa­dă îndelungată în afara graniţelor vor aduce cu ele o altă cultură organizatorică şi un alt mod de a privi mun­ca. Dacă se va merge de la înce­put pe o competiţie pentru joburile disponibile între românii din ţară şi cei din afară, se poate ajunge la haos şi la o luptă socială fără precedent.
Cum pot fi ajutaţi aceşti oameni să treacă peste şocul revenirii acasă şi să se reintegreze în societate? Răs­punsul este cât se poate de simplu, dar şi greu de pus în practică: prin crearea de locuri de muncă. Statul ar trebui să ţină cont de faptul că, la ora actuală, orice nouă explozie a şomajului poate reprezenta scânteia unor acţiuni de protest puternice. Oame­nii care revin din străinătate pot duce la declanşarea unui val revendicativ fără precedent, dar şi la o creştere semnificativă a costurilor sociale.

Emigranţii pot ajuta la reconstrucţia economiei
Autorităţile statului ar trebui să aibă în vedere, de asemenea, faptul că revenirea în ţară a specialiştilor reprezintă o mare şansă de relan­sare economică. Noţiunea generică de „căpşunari” nu se referă la acele persoane care au emigrat pentru a activa în agricultură, ci la acei ro­mâni care au ajuns să lucreze în străi­nătate în diverse domenii, be­neficiind acolo de cursuri importante de specializare. Aceşti oameni aduc cu ei în ţară un bagaj imens de cunoş­tin­ţe care pot fi benefice pie­ţei muncii, iar pentru ei repre­zintă un mare avantaj atunci când îşi caută un job. De altfel, specia­liştii în resurse umane sunt de părere că acesta este atributul-cheie care poa­te cântări greu atunci când un angajator decide să încadreze un „căp­şunar”. „Un punct major în fa­voa­rea unui astfel de potenţial an­ga­jat poate fi contactul lui cu teh­no­logii, procese sau standarde avan­sate faţă de ceea ce este acum practicat sau accesibil în România. Mai e o con­diţie de îndeplinit pentru ca acest lucru să fie în favoarea organizaţiei care îl recrutează: să existe des­chidere la nou şi să fie încurajată în permanenţă schimbarea, având ca obiectiv performanţa. În lipsa acestora din urmă, o persoană cu o astfel de orientare poate să fie rejectată destul de uşor de organizaţie”, ne-a explicat Florin Rădulescu, partener Ascendis.
Întrebarea este cui trebuie să se adreseze un român venit din străi­nă­tate atunci când caută un job. Specialistul Ascendis consideră că în primul rând trebuie mers către acele companii care au o orientare a culturii organizaţionale deschisă către nou. „Este de aşteptat ca un român venit din străinătate să aibă ca avantaj în primul rând o disciplină a execuţiei, precum şi valori culturale legate de muncă mult mai bine dezvoltate, plecând de la premisa că s-a format o perioadă suficient de înde­lungată într-un mediu care stimula şi recompensa astfel de atitudini. Aceste atribute pot deveni un dezavantaj în medii în care elementele de mai sus sunt mai mult declarative şi mai puţin un obiectiv prioritar al liderilor din acea organizaţie. E vorba despre aliniere între angajat şi organizaţia respectivă”, a mai spus Florin Rădulescu.
Începând cu anii ‘90, valurile de emigranţi au tot curs. Fie că au plecat legal, cu contracte de muncă, sau ilegal, în speranţa că-şi vor găsi un job, oamenii s-au luptat perioa­de lungi pentru a se adapta condi­ţiilor din statele care i-au adoptat. Proce­sul invers, cel de revenire în ţară, nu va afecta o singură persoa­nă, ci comunităţi întregi, iar Româ­nia ar trebui să înveţe din lecţiile celorlalte state care s-au confruntat cu această problemă.