Un eveniment extrem de mediatizat al ultimelor zile, mă refer la deshumarea cuplului Ceauşescu, a scos la iveală un adevăr categoric, aproape universal valabil pentru tot poporul român. După 20 de ani de la moartea sa violentă, Nicolae Ceauşescu stârneşte pasiuni uriaşe, un interes dincolo de orice îndoială.
N-am agreat maratonul televizat al deshumării filmate din elicopter. A fost prea mult, după ceea ce s-a întâmplat cu Mădălina Manole. Atmosfera funerară, detaliile mult prea funebre, dorinţa de a face senzaţional din elemente care ar fi trebuit să rămână intime. Acestea sunt însă consideraţii mai degrabă personale. Evenimentul în sine este unul important, ce trebuia mediatizat profesionist. Am urmărit o excepţională emisiune la Antena 3, un dialog plin de substanţă între Mihai Gâdea şi Mircea Opran, soţul Zoiei Ceauşescu. El a fost iniţiatorul acestei deshumări de la Ghencea Civil, sprijinit şi de unicul moştenitor al familiei Ceauşescu, Valentin.
Povestea balcanică a existenţei sau inexistenţei cadavrelor dictatorilor în mormintele cunoscute s-a născut din bârfa adusă la rang de politică editorială de televiziuni gen OTV. Traumatizaţi după 50 de ani de comunism, supraveghere feroce şi experimente dintre cele mai dure, cu efecte grave asupra psihicului uman, o mare mare a românilor au apetenţă declarată către scenarii din cele mai fanteziste. Toate acestea, suprapuse peste faptul dovedibil că numele lui Ceauşescu bântuie încă multe minţi îmi permit să spun că acest subiect este etern. S-a vândut bine, se va vinde bine.
Sunt atât de multe aspecte nelămurite din trecut. Mai există chiar şi o mică dorinţă de dreptate. A victimelor comunismului şi Securităţii asupra celor care le-au provocat atâta suferinţă. Dar şi nostalgii evidente ale slujitorilor regimului, supravieţuitori în rezervă sau în retragere.
Discutând mai puţin despre dinţii mortului sau pantalonii găuriţi de gloanţe ai dictatorului, odată sfârşită această dezbatere privind identitatea cadavrelor, ar trebui lămurite aspecte concrete ale epocii Ceauşescu. Au trecut 20 de ani, avem abia acum detaşarea necesară să vorbim despre ce a fost. Pe măsură ce trece timpul, cantitatea de nostalgici creşte. Potrivit unui sondaj IRES, peste 40% din cei chestionaţi trăiesc mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu. Procentul mi se pare uriaş. Sunt convins că această criză economică prin care trecem, amplificată serios de un regim periculos de incompetent, contribuie la consolidarea acestui segment uluitor de numeros.
În pragul unor încercări extrem de serioase, cu partide conducătoare ce taie şi spânzură fără să-ţi dea perspectiva revenirii, iluzia stabilităţii prin casă şi loc de muncă din vremea comunismului devine un vis frumos pentru mulţi. Uită de frigul, foamea, mizeria, incultura, lipsa libertăţilor fundamentale şi furtul generalizat dinspre stat spre cei privaţi de bunuri.
Deshumarea lui Nicolae Ceauşescu şi readucerea lui în atenţia mass-mediei e o coincidenţă interesantă pentru cei cuprinşi de sentimentul disperării. În această guvernare nu sunt deloc puţini.
