Adelin, Adelinaaaaa!

Cică dimineaţa, când se trezeşte du­pă somnul prelungit de frumu­seţe, mănâncă icre negre pe tarti­ne. Subţirelele felii de pâine pră­ji­tă pe care englezii le numesc „toast”. Lângă biluţele mici şi ze­moase, de culoarea perlelor negre sau a afine­lor de pădure, în funcţie de as­pi­raţiile fiecăruia, adesea a­sortează câteva feliuţe de somon. Bien so­mon şi bien fumee! Despre lămâia de dimineaţă, care se cere la toate aceste bunătăţi, nu po­me­neş­te nimic, dar este imposibil, nu-i aşa, să lipsească aşa ceva din meniu pentru a fi tacâmul complet.
Referitor la cele de mai sus, poate credeţi că am citat dintr-un clasic în viaţă, adică un rafinat expert în­tr-ale gastronomiei de alcov, cu­nos­cător al proprietăţilor nu numai nutriţionale, ci şi afrodisiace ale ex­travaganţelor culinare. Sau din regimul standard cu delicatese pe post de iaurt dietetic al unui şeic ţinut la dietă severă de întreg ha­remul. Nici pomeneală! Este vorba despre „mărturisirile” exclusive ale unei starlete întrebate nu despre activitatea profesională sau divor­ţurile sale, ci despre ce anume în­gurgitează dimineaţa pe stomacul gol, aproape pe nedeşteptatelea. Luând un nume la întâmplare, fi­indcă a devenit sindrom, să-i spu­nem Adelina, ca în celebrul refren al lui Artanu.
Vă veţi întreba cu siguranţă ce are A­delina cu Prefectura, să zicem. Păi are! Are, fiindcă ce se întâm­plă la scară mică deocamdată în pei­sajul monden se regăseşte cu o fi­de­litate demnă de o cauză mai bu­nă în întreg spectrul politic ro­mâ­nesc. Personaje - că până la per­­so­nalităţi mai e -, partide, for­ma­ţiu­ni politice, toate făcute din pix şi aduse în faţa dumneavoastră în­tocmai ca „blonda” Adelina cea iu­bi­toare de biluţe negre la prima ma­să a zilei. Şi care crede probabil şi acum că este corect „mă­nân­că caviar” şi că „toast” înseamnă „hai noroc şi la mai mare/spor la toate frăţioare!”.
Ce altceva decât un soi de Adelin-Adelina este şi Legea ANI, terfelită, mozolită, plimbată pe centura po­liticii şi acum readusă în Parla­ment, la cererea preşedintelui Bă­ses­cu şi la presiunea Uniunii Euro­pe­ne, spre a fi votată în grup în vii­toarea sesiune extraordinară? Ni­mic altceva decât ceea ce merită. Într-o conferinţă de presă, mai ve­he­ment decât la suspendarea dom­niei sale chiar, preşedintele Bă­sescu spunea că nu e drept să fim traşi de urechi în aşa hal în cel mai recent (fiindcă ultimul cu siguranţă nu-i putem spune) raport al  Uniunii Europene cu privire la jus­tiţia din România. Dar ceea ce dom­nia sa se preface a nu observa este faptul că UE ne tratează şi ea după modelul Adelina! Din cau­za imaginii create din interior, cu tot felul de troglodiţi şi troglo­di­te ridicate la rang înalt, şi în exterior, prin popularea băncilor celui mai înalt forum al Bătrânului Con­tinent cu o faună greu de imaginat, pentru Uniu­nea Europeană, Româ­nia este tot un fel de starletă de ge­nul Adelinei. De aceea îşi permi­te, prin reprezentanţii săi, altfel ex­trem de oficiali şi de scorţoşi, să-i tragă şmechereşte câte o pălmuţă peste fese cu câte un raport de ţa­ră, câte o ciupitură pe sâni, câte o notă proastă la purtare sau câte o scatoalcă pe poponeţ (şi, din pă­ca­te, nu e Adelinu’ de Doro­banţi...) la fiecare urecheală precum cea de acum, legată de justiţie.
Până acum, în afara unor vânătăi la principalele capitole de aderare, mare lucru nu s-a întâmplat. Ba, mai mult, eu cred că respectivelor capitole chiar le place şi o cer fiindcă mentalitatea este că unde dă UE... creşte!
De aceea pare că mustrarea „in in­te­grum” UE pare nu numai meritată, ci şi cerută de actualii guvernanţi!