Toaca a început să bată la ora 7 fix - evident, dimineaţa. La câteva minute, dinspre biserica romano-catolică a localităţii i-au răspuns, cu un uşor avantaj competitiv pe scara decibelilor, clopotele. Toaca a tăcut câteva minute, după care a revenit în forţă, mânuită de un baterist care şi-ar găsi slujbă şi mâine în orice trupă de metale grele. Bătălia pentru urechile credincioşilor a continuat vreo oră, insensibilă la faptul că inimile lor erau, evident, în cu totul altă parte.
Scena aceasta se petrece în fiecare duminică dimineaţa într-o staţiune de munte şi băi termale. Localitatea, cândva cuprinsă în Imperiul Austro-Ungar, are două biserici (surori acum vreo mie de ani) despărţite nu numai de ritual, ci şi de clădirile câtorva restaurante. Competiţia e dură şi fiecare părinte face ce poate pentru a-şi păstra în formă turma şi a trage spre cele sfinte măcar doi-trei turişti pe serie. Fără mari speranţe, odată ce niciuna dintre credinţe nu îngăduie servirea ciorbei de potroace ca aperitiv la slujba de dimineaţă. Cum ar spune Ilf şi Petrov, „stingheri în sutana prea căldu-roasă pentru o zi de vară, preoţii priveau cu jind la uniformele noi ale chelnerilor“.
Am pus vorbele astea pe hârtie după un drum la biserică, nu la restaurant. Sunt şase ani de-atunci. Şi nu, n-am mai fost niciodată în Transilvania, la băi. Aştept să se lămurească problema autonomiei, ca să ştiu ce steag să arborez la barca gonflabilă.
De fapt, nu ştiu dacă am auzit pe cineva să meargă în vacanţă la biserică. Şi nu, nu vorbesc de turiştii din nordul Moldovei, unde biserica e chiar destinaţia. Vorbesc de turiştii obişnuiţi, care ajung într-o staţiune şi se trezesc mahmuri duminica dimineaţa, fără nicio speranţă să mai găsească sensul vieţii, acela care era foarte clar noaptea trecută pe la 2 a.m. Care sunt soluţiile lor pentru un pic de spiritualitate de dimineaţă, fără ierburi şi alcool?
Păi ar fi, dar sunt câteva probleme de protocol. La mare, de exemplu, cultul ortodox nu permite pre-zenţa în biserică în pantaloni scurţi, chiar dacă primii martiri serviţi leilor erau chiar şi mai sumar îmbrăcaţi. Fiecare staţiune are acum 2-3 biserici, binecuvântate de Cel de Sus cu sisteme de amplificare puternice, însă în mod evident învinse, chiar şi duminica dimineaţa, de boxele teraselor. Înăuntru, o scurtă verificare dă la iveală populaţia captivă a locului: băbuţele din Vamă şi moşii din 2 Mai, înfrăţiţi în spaima comună de moarte, urmată de un sejur veşnic într-un loc fără aer condiţionat. Şi la munte e aceeaşi situaţie: bisericile sunt ale localnicilor, care, în plin sezon, evident că au de lucru la mulsul turiştilor. Aşa că stau goale, mărturii vii ale zelului primăriei şi remuşcărilor vreunui constructor ţepar care şi-a zis că va fi iertat dacă toarnă şi-un lăcaş de cult gratis.
Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre problema de marketing a bisericilor în vacanţă. Să vă dau un exemplu ca să înţelegeţi despre ce vorbesc: în fiecare club din Mamaia găseşti cel puţin 30 de pliante care promovează servicii erotice, de tuns iarba, de încălzit vremea şi mai ştiu eu ce altele. Niciunul dintre ele nu-ţi dă măcar adresa bisericii apropiate, în caz că vrei să te faci fată cuminte. În hoteluri e aceeaşi situaţie: biserica e tratată ca monument istoric, nu ca destinaţie spirituală. Net-ul e în aceeaşi situaţie: întrebaţi-l ce e de făcut în Mamaia şi nu veţi găsi nici după 1.000 de căutări adresa unui lăcaş de cult. Or, dacă în locurile astea diavoleşti, în club şi pe plajă, unde sufletele se pierd, nu intervii, atunci unde? E ca şi cum pompierii ar pune apă doar pe casele care nu ard!
Nu vă gândiţi că propovăduiesc credinţa aici. Ci dau pur şi simplu un sfat unei instituţii care pare interesată de cota ei de piaţă. Vacanţa e chiar o super-oportunitate de promovare, chiar şi pentru cele sfinte. Zău dacă nu merită o campanie! Ştiu eu un lanţ de benzinării, pentru început…
