Informaţiile potrivit cărora în unele societăţi de stat angajaţii primesc o cotă din profitul realizat provoacă uimire în condiţiile în care aceste firme sunt un bun public şi nu aparţin celor care activează în cadrul lor. Totul se face însă sub umbrela legislaţiei în vigoare, Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Naţional (CCMUN) având stipulat, la art. 42 alin. 2, că salariaţii din România au dreptul la cotă-parte din profit. Valoarea acesteia este de până la 10% în cazul societăţilor comerciale şi de până la 5% în cazul regiilor autonome. Sindicatele se vor bate ca această prevedere să nu dispară nici din viitorul CCMUN, care ar trebui pus la punct până la sfârşitul anului.
Lucrătorii din cadrul companiilor de stat continuă să fie avantajaţi, bucurându-se de foarte multe privilegii. Printre ele se află şi acela de a primi o cotă din profit. Legislaţia în vigoare permite acest lucru şi dă posibilitatea sindicatelor să negocieze astfel de bonusuri. Totul ţine de cât de puternice sunt structurile muncitorilor şi de cât de vocali sunt liderii lor. La Trans­gaz, Romsilva, Romplumb sau So­cietatea Comercială „Grup Exploa­tare şi Întreţinere Palat CFR” SA sunt prinse în bugetele pe 2010 sumele des­prinse din profitul pe 2009 pentru personal. Cei mai mulţi bani au re­venit celor de la Transgaz, care au în­casat 8.206.000 de lei. De altfel, toa­te socie­tăţile subordonate statului au stipulat în bugete faptul că acordă astfel de bonusuri şi că la cel mai mic profit realizat o parte zboară spre sa­la­riaţi. Marele „noroc” este că multe lucrea­ză în pierdere şi, prin urmare, angajaţii au rămas doar cu „bucuria” că sunt patroni la locul de muncă.
Bazându-se pe prevederile art. 42 din CCMUN, sindicaliştii reuşesc în ce­le mai multe situaţii să câştige „răz­boiul” cu administraţiile compa­niilor şi să impună participarea la pro­fit a salariaţilor. „Prevederile din CCMUN trebuie suplimentate prin contracte colective de muncă la ni­vel de unitate. Acestea din urmă sunt cele care stabilesc exact cota de profit ce revine salariaţilor şi care nu poate depăşi valorile prinse în CCMUN. De asemenea, trebuie precizat că decizia de a împărţi profitul este luată în cadrul Consiliilor de Ad­ministraţie. Este un drept al angajaţilor din Ro­mâ­nia şi trebuie res­pec­tat ca atare”, ne-a declarat juristul Ovidiu Jurca.
Faptul că există a­ceastă posibilitate legală nu poate fi negat de ni­meni, dar trebuie precizat că, într-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, se im­pune ca banii risipiţi pe pri­me să fie direc­ţio­naţi către in­vestiţii. Anga­jaţii ar putea vedea în­tr-o ac­ţiune de acest gen o in­fuzie de capital în locul lor de muncă. Dar, din câte se pare, pentru sindicate, cota-parte din profit este un in­strument prin care îşi asigură foarte simplu poziţia în cadrul organizaţiei pe care o conduc, oamenii fiind uşor de pă­­călit cu câţiva bănuţi. Nu con­ştienti­zea­ză că aceste „prime” pun în pericol posibile investiţii şi pot duce la re­structurări masive în sistem. Im­por­tant este că pe moment au por­tofelul plin.

În loc de investiţii, prime din profit
Un exemplu este Romsilva, una dintre cele mai importante societăţi subordonate statului, care a acordat şi în acest an salariaţilor prime substanţiale, „rupte” din profitul reali­zat în 2009. Doar în cazul Direcţiei Sil­vice Prahova, cei 478 de angajaţi au avut de împărţit 100.000 de lei. Prac­tica alocării în cadrul regiilor de stat a unor cote din câştig salariaţilor da­tează de foarte mult timp, iar criza economică nu a reprezentat o piedică în continuarea acestei „tradiţii”. Po­trivit unor surse din Romsilva, va­loarea „primei” încasate a fost dictată de cea a salariului: cine are pe cartea de muncă un venit mai mare este „fe­li­citat” mai bine. Aşa s-a ajuns ca per­so­nalul cantonat în birouri să înca­seze cei mai mulţi bani, în timp ce lucrătorii din teren s-au ales cu „res­turile”. Într-o economie care du­duie, astfel de acţiuni ar trece aproa­pe ne­observate, dar în acest moment orice sursă de bani este importantă. Iar în cazul Romsilva nevoia de fi­nan­ţare este mai mult decât evidentă.
Întrebaţi de ce continuă să îm­partă profitul salariaţilor, ignorând in­vestiţiile, directorii companiilor de stat se apără invocând prevederile legale. Ei omit să spună că există şi portiţe, în urma unor negocieri mai riguroase cu sindicatele. De asemenea, uită să precizeze că, din poziţia pe care o deţin, primesc cele mai mari sume de bani, cota din profit dis­tribuită lor fiind direct propor­ţio­nală cu veniturile pe care le au înre­gis­trate pe cărţile de muncă.
CCMUN, aflat în vigoare în acest mo­ment, a fost negociat pe patru ani, intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. În perioada următoare, cele do­uă părţi implicate în elaborarea acestui act ar trebui să înceapă dezbaterile pentru viitorul Contract Co­lectiv de Muncă Unic la nivel Naţional. Con­fe­deraţiile sindicale vor încerca să im­pună un contract valabil tot pe o pe­rioadă de patru ani. Mai mult, nu vor să renunţe la art. 42, singura concesie pe care sunt dispuse să o facă fiind legată de salariul minim pe eco­no­mie. În rest, doresc să fie accep­tat un CCMUN similar celui din intervalul 2007-2010.