Instituţionalii nerezidenţi au revenit la BVB
După o perioadă îndelungată în care fondurile străine de investiţii s-au ţinut departe de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), aşteptând conturarea unei tendinţe, săptămâna trecută au apărut noi raportări ale acţionariatului unor companii listate. Astfel, fondul de investiţii Eastern Eagle a anunţat că deţine o participaţie de 9,61% din Altur Slatina (simbol ALT), precum şi 8,81% din acţiunile producătorului de încălţăminte Flaros Bucureşti (simbol FLAO). La cotaţia actuală, participaţia deţinută la Altur este evaluată la 3 milioane de lei, în timp ce pachetul deţinut la Flaros valorează 1,47 milioane de lei.
Concomitent cu achiziţia de acţiuni la companii din sectorul construcţiilor de maşini şi al producătorilor de încălţăminte, fondul Eastern Eagle şi-a redus recent participaţia la SIF Transilvania (simbol SIF3) la 1,01% din acţiuni, faţă de luna aprilie din acest an, când deţinea 1,11% din capitalul societăţii de investiţii. Conform legislaţiei pieţei de capital, orice deţinere de peste 1% din capitalul unei SIF trebuie redusă sub acest prag în termen de trei luni.
Acţiunile Flaros au fost căutate şi de alte fonduri străine de investiţii pentru deţineri scurte. În martie 2009, fondul Hyposwiss Danube Tiger a cumpărat un pachet de 5,34% din acţiunile Flaros Bucureşti pentru suma de 2,3 milioane de lei, pentru ca trei luni mai târziu să-şi diminueze participaţia sub limita de 5% prin vânzarea pachetului către SIF Oltenia.
Fondul Eastern Eagle este unul dintre jucătorii deja familiarizaţi cu piaţa autohtonă de capital, principala deţinere fiind pachetul de peste 20% din acţiunile Romcarbon Buzău şi de 21,6% din acţiunile Mecanica Ceahlău, dar este şi acţionar cu 1% al SIF Muntenia. Fondul investeşte în principal în Europa de Sud-Est, regiune cu o creştere economică peste medie, şi în special în ţări membre UE. O parte din plasamente sunt în Austria şi state occidentale cu expunere pe Europa de Est, randamentul-ţintă fiind de 10-15% cu o politică de risc moderată.
Un alt cumpărător a fost săptămâna trecută FIM Bank LTD, o instituţie de credit din Finlanda care oferă servicii de investment banking. Aceasta a raportat o deţinere de 1,08% din capitalul SIF Moldova, banca deţinând 5,61 milioane de acţiuni SIF2. FIM Bank face parte din grupul financiar FIM, care deţine o societate de administrare a activelor cu o expunere de 3% pe piaţa de capital din România.
Abonează-te
la newsletter
Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!