Românii continuă să-şi majoreze economiile în bănci, în ciuda diminuării substanţiale a dobânzilor, a apariţiei de noi comisioane sau a majorării celor vechi, precum şi a reintroducerii impozitului de 16%.
Instituţiile de credit sunt ne­voi­te acum să se bazeze mai mult pe resursele interne pen­tru acordarea de noi finanţări, ca efect al procesului de echilibrare a datoriilor faţă de băncile-mamă din străinătate, astfel că atragerea de noi depozite rămâne o prioritate. În ace­laşi timp, activitatea de creditare se află la cote de avarie din cauza recesiunii şi a riscurilor ridicate, dar mai ales ca urmare a cererii foarte re­du­se. Cei mai mulţi îşi menţin ec­o­no­miile în bănci sau deschid noi de­po­zite, pe fondul scăderii în continuare a valorii activelor, inclusiv pe piaţa imobiliară, şi al fluctuaţiilor bur­se­lor. Cele mai recente date ale BNR in­dică faptul că depozitele bancare au consemnat un ritm de creş­tere mai ridicat decât în preceden­tele luni (0,7% în mai faţă de aprilie) şi chiar mai mare decât se înregistra în aceeaşi lună a anului trecut (0,5%). Şi asta în ciuda faptului că în mai 2009 băncile plăteau o dobândă de 15% pentru economiile în lei, du­blă faţă de rata medie din acest an, care a coborât la 7,25%. Pe de altă par­te, se observă o preferinţă a popu­laţiei spre depozitele în euro, din cauza fluctuaţiilor de curs valutar, deşi pentru sumele păstrate în mo­ne­da europea­nă se încasează în me­die doar 2,88% pe an, faţă de 5,86% în aceeaşi lună a anului precedent.

Comisioanele ascund dobånda reală
Câştigurile din dobânzi au mai intrat la apă după reintroducerea im­pozitului de 16%, dar şi ca urmare a tendinţei băncilor de a introduce diverse comisioane. Spre deosebire de alte state europene, pe piaţa bancară autohtonă nu există un indice al dobânzii efective aferent produselor de economisire. Instituţiile de credit publică doar ratele nominale, câşti­gul real fiind afectat de mai mulţi factori, precum tipul depozitului, mo­dul de calcul al dobânzii şi alte comisioane. Astfel, în cazul unor bănci, dobânda unui depozit este fixă pe toată perioada de constituire, clientul având garantat respectivul câştig, în timp ce la altele rata este variabilă, putându-se micşora în funcţie de evoluţia pieţei sau de po­li­tica instituţiei. În acelaşi timp, există diverse tipuri de produse de eco­no­misire, precum depozitele pe tranşe valorice sau cele cu rate crescătoare, a căror niveluri de dobânzi pot in­duce în eroare clienţii.
Autoritatea Naţională pentru Pro­tecţia Consumatorului (ANPC) a veri­fi­cat recent contractele aferente pro­du­se­lor de economisire înche­iate în­tre bănci şi clienţi, iar rezultatele au fost edificatoare. Din 13 in­stituţii de credit controlate, 8 au fost amendate pentru că au inserat clau­ze care nu respectă legislaţia, principalele pro­bleme referindu-se la lip­sa infor­ma­ţii­lor privind costul real al acestor pro­duse financiare. Este vorba de con­diţiile de constituire şi lichidare în cazul depozitelor, dar şi de mo­dul de utilizare a acestora. Mulţi cli­enţi nu ştiu că orice depo­zit sau cre­dit funcţio­nează prin intermediul unui cont cu­rent, pentru care cele mai multe bănci percep comisioane de admi­nis­trare sau de depunere şi retragere numerar. Aşa cum în cazul credite­lor băncile au încercat să-şi atragă clienţii prin dobânzi re­duse, introducând, pe de altă parte, comisioane costisitoare pen­tru ad­mi­nistrarea lunară a îm­prumutului, practica a fost transfe­rată şi de­pozitelor. Există cazuri în care sunt promovate produse de eco­nomisire cu dobânzi ri­di­cate, dar pentru care banca percepe, în schimb, diverse co­misioane care diminuează sub­stan­ţial nivelul real al ratei de do­bân­dă. De asemenea, pentru a nu se trezi că rămân datori băncii după lichidarea depozitului, clienţii trebuie să se asigure şi de închiderea contului curent.