7,58 mil. lei pentru competenţele IT ale nevăzătorilor

de Mihai Vasilescu in Piata muncii pe 23 Iulie 2010, 17:07

  • print
  • rss

Persoanele cu dizabilităţi pot fi integrate pe piaţa muncii cu ajutorul fondurilor POSDRU

Persoanele cu nevoi speciale pot să îşi găsească un loc de muncă, în loc să devină asistaţi sociali, prin pro­iecte finanţate din Fondul Social Eu­ro­pean, prin Programul Operaţio­nal Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectul Conectic, care a obţinut o finanţare de 7,58 milioa­ne de lei, urmăreşte să dezvolte competenţele de IT ale persoanelor cu dizabilităţi şi va ajuta la înca­drarea în muncă a 85 de nevăzători.
POSDRU oferă o şansă persoanelor cu dizabilităţi să nu mai fie considerate asis­taţi sociali şi să poată fi mai uşor integrate pe piaţa forţei de mun­că, prin Fondul Social Euro­pean. În 2010, an declarat de către Co­­misia Europeană ca fiind al in­clu­ziunii sociale şi eradicării sără­ci­ei, nevăzătorii participă la un pro­iect cu finanţare UE pe Domeniul Major de Intervenţie 6.2, a cărui valoare se ridică la 7,58 milioane de lei. Pro­gra­mul vizează creşterea competenţelor în tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, unul din obiectivele principale fiind crearea unui sistem e­ducativ-formativ pentru persoanele nevăzătoare şi slab văzătoare, adaptat cererii de pe piaţa muncii. Un astfel de exemplu este Valeriu Borşan, beneficiar direct al programului, care, înainte de a fi implicat în pro­iect, a realizat spoturi radio şi a lu­crat la un post de radio din Spania. „Ac­cesarea fondurilor europene prin POSDRU este singura ieşire viabilă pentru noi. Valorificând abilită­ţil­e deosebite pe care le avem, mă re­fer aici la acuitatea auzului, avem şan­sa de a realiza ceva în viaţă. Îmi dau seama de potenţialul enorm al unui nevăzător. Proiectul Conectic (Coo­perare pentru ocupare a nevă­ză­torilor prin creşterea competen­ţe­lor în tehnologia informaţiilor şi a co­municaţiilor - n.r.) este important nu din punctul de vedere al renta­bi­lităţii, ci pentru că este primul de a­cest gen din ţară şi va deschide porţi”, ne-a declarat Borşan. Acesta ştie deja care va fi următorul proiect pe finanţare europeană: crearea u­nui post de radio pentru nevăzători, care nu va emite muzică, ci reportaje tematice în format mp3.

150 de beneficiari direcţi
Scopul final al acestui proiect, la care participă 150 de beneficiari di­recţi, este integrarea pe piaţa forţei de muncă a 85 de persoane cu diza­bilităţi. Din acest punct de vedere, problemele vin din două direcţii. Pe de o parte, nevăzătorii sunt refractari la ideea de a fi reintegraţi activ în societate, iar pe de altă parte, an­ga­jatorii trebuie să înţeleagă care sunt capacităţile unui nevăzător. Re­prezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi au început o campanie de informare a angajatorilor şi, din zece companii, şase şi-au exprimat opţiu­nea de a an­gaja nevăzători. Alte dificultăţi în­tâm­pinate în derularea proiectului ţin de criza financiară şi de modi­ficările legislative dese.
Programul Conectic, un exemplu concret despre accesarea şi implementarea proiectelor cofinanţate prin Fondul Social European, a fost prezentat în cadrul unei serii de seminarii intitulate „Fonduri euro­pe­ne pentru resurse umane. Cum pot obţine finanţare în 2010?”, organizate de AMPOSDRU. În iulie şi august, AMPOSDRU lansează noi linii de finanţare în cadrul mai multor Domenii Majore de Intervenţie.

Rezultate aşteptate
În derularea proiectului vor avea loc 300 de interviuri cu persoane cu dizabilităţi vizuale, pentru identificarea soluţiilor adecvate problemelor specifice. De asemenea, se vor stabili 200 de interviuri cu angajatorii pentru identificarea proceselor organizaţionale şi individualizarea activităţilor care pot fi îndeplinite cu ajutorul nevăzătorilor. Proiectul îşi propune ca persoanelor cu dizabilităţi vizuale să li se acorde asistenţă specializată la locul de muncă, această acţiune urmând să fie prima de acest gen la nivel naţional.

Valeriu Borşan, beneficiar direct al POSDRU:
"Accesarea fondurilor europene prin POSDRU este singura ieşire viabilă pentru noi. Valorificând abili­tăţile deosebite pe care le avem, mă refer aici la acuitatea auzului, avem şansa de a realiza ceva în viaţă. Îmi dau seama de ceea ce poate face un nevăzător"




 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net