Când câinele de pază n-are voie să iasă din cuşcă

Poate, în ultima vreme, aţi fost prea prinşi cu înhumări, deshumări, disponibilizări, micşorări şi impozitări televiza­te. Poate nu. Adică nu doar în ultima vre­me. Poate n-aţi mai pus mâna pe un ziar de ani întregi, citind pe Internet ceea ce vă interesa şi lăsând pădurile ne­a­­tinse. Poate habar n-aveţi că în pro­­vin­cie se mai citeşte presă în varianta ei tipărită, existând un ritual întreg care în­soţeşte actul lecturării de informaţii im­pri­mate cu cerneală tipografică pe hârtie de ziar. Poate nu ştiţi sau, poate, a­ces­te informaţii vă sunt la îndemână. În acest caz, poate ştiţi şi că în oraşele mari din afara Bucureştiului se citeşte mult presă locală. Acolo unde aceasta mai există. Presa locală nu oferă inserturi, cărţi din copilăria clasei mijlocii sau CD-uri cu dive proaspăt sinucise. Şi totuşi se cumpără mai bine decât pre­sa centrală pentru că le spune oa­me­nilor ce se mai întâmplă sau ce se va mai în­tâmpla în imediata lor a­pro­piere. Dacă presa locală este cuminte, liniştită şi stă în banca ei, fiind un că­ţe­luş decorativ de pază al democraţiei locale, atunci ni­meni nu are nimic a-i reproşa. Dacă însă se întâmplă ca unu, doi sau trei ziarişti, ba, uneori, chiar un ziar întreg să înţeleagă a-şi face meseria aşa cum au aflat ei că se face în ţări cu democraţie reală, brusc apar pro­bleme de tot felul în difuzarea presei. Ai scris despre afacerile primarului, ale viceprimarului, ale amicilor lor politici sau despre eternii câştigători ai licita­ţiilor făcute pe bani publici? Nasol. Căci, scriind aşa ceva, ai devenit vulne­rabilitate la adresa siguranţei administraţiei locale. Iar dacă po­li­ticienilor a­junşi la Bucureşti le pasă prea puţin ce apare în presă (Ridzi este ex­cepţia care confirmă regula), politicienii locali chiar nu pot dormi noaptea la gândul că ale­gătorii citesc despre dânşii şi altceva decât obişnuitele osa­nale. Or, fără osa­nale şi cu o presă lo­ca­lă ostilă in integrum, te poţi gândi că un nou mandat va fi mult mai greu de obţinut, iar în lip­sa unui nou mandat nici investitorii lo­cali nu-ţi vor mai mai bate la porţile conturilor bancare ce­rând să li se des­chidă. Şi atunci tai răul din rădăcină, eliminând din oraş punc­te­le de difuzare a presei. Nu contează că încalci legea, important fiind ca la a­legătorii tăi po-ten­ţiali să nu mai ajungă nimic tipărit, căci lucrurile tipărite ră­mân, în timp ce promisiunile electorale zboară înainte de a fi realizate. Ar fi ha­ios ca acesta să fie doar un coşmar din care să ne tre­zim asudaţi, dar difuzaţi. Din păcate în­să, astfel de lucruri se în­tâmplă într-un loc numit Tulcea. Un loc unde, de o săp­tămână, nu se mai vinde niciun ziar - local sau central - în tot centrul ora­şului. Pentru că aşa vrea primarul şi pentru că angajaţii săi trebuie, într-un fel sau altul, să-şi justifice sporul de xe­rox care l-a făcut celebru la nivel na­ţio­nal pe Constantin Hogea. Căci, de când nu mai găsesc ziar la chioşcuri, su­bordonaţii au început să-şi fotoco­pie­ze presa. Ceea ce, până la urmă, mai dă ziariştilor o speranţă.