Deşi s-a intrat de mult în vacanţa de vară, casele de licitaţii nu au odihnă, ci parcă ţin pasul cu ritmul ploilor recente. Ca şi cotele apelor, vânzările au fost inegale, în funcţie de oferte, de strategiile de marke­ting, dar şi de hazard. În orice caz, criza economică nu afectează negativ încasările, ba s-ar putea spune chiar dimpotrivă. Au rămas pe „ba­ri­cadele” bucureştene ale comer­ţului cu obiecte de artă trei case de licitaţii care au avut vânzări în luna iulie: Alis, Goldart şi Artmark.
În linii mari, configuraţia licitaţiilor, atât în privinţa nivelului de încasări, cât şi în privin­ţa strategiilor, se menţine şi în perioada primei jumătăţi a lunii iulie. Cu precizarea că, de la ultima noastră semnalare (25 iunie), s-au inversat locurile între Alis şi Goldart, în sensul că prima şi-a redus înca­să­rile cu mai mult de 50%, iar cea de-a doua aproape că şi le-a dublat. Art­mark a venit însă cu o inovaţie str­a­tegică şi cu o descoperire.

Licitaţie la ralanti
Alis a avut, pe 10 iulie, vânzări la „ralanti”, cu un indice de per­for­manţă de 21,5% (17 lucrări vân­dute din 79 ofertate). Faţă de licit­a­ţia din 12 iunie (indice 45,12%), nu­mărul lu­cră­rilor adjudecate, ca şi nivelul în­ca­sărilor s-au redus la ju­mătate. Pre­cizăm că nu întotdeauna un nivel ridicat al încasărilor în­seam­nă şi un număr mare de lu­crări vân­­dute. Pentru că este posibil să se vândă o lucrare de top la un preţ de peste 100.000 euro şi în rest ni­mic. După cum e posibil să se vân­dă peste 50% din numărul lu­cră­rilor expuse, la ju­mătate din pre­ţul unui singur ta­blou de Tonitza, de exemplu.
Revenind la licitaţia de la Alis, din 10 iulie, încasările totale ale acesteia au fost de 52.195 euro, din care 35.000 euro la secţiunea pictură. Cele mai scumpe lucrări adjudecate au fost „Fată şezând pe laviţă”, ulei pe carton de Samuel Mützner (13.000 euro), „Odihnă în iarbă” de Arthur Verona (ulei pe pânză) – 6.600 euro şi „Natură moartă cu păsări şi fructe”, un ulei pe pânză de la sfârşitul seco­lului al XIX-lea, semnat Michelan­gelo Meucci (2.360 euro).

Goldart: revenire în plină vacanţă
Goldart a avut o revenire semnificativă după vânzările din 20 iunie, când a înregistrat un indice de per­for­man­ţă de 28,7%, cu doar 35 de lu­crări vân­dute din 122 şi un total al în­casă­rilor de 42.268 de euro. Una din­tre cauzele acestui rezultat a fost însă şi faptul că Luminiţa Ghilduş, managerul casei, luase decizia de a nu mai vinde nicio lucrare „la ofer­tă”, la un preţ mai mic decât cel de por­nire. Iată că pe 18 iulie vânzările au revenit la un nivel rezonabil, casa înregistrând, la secţiunea artă plastică, un indice de performanţă de 37,14% (cu 39 de lucrări vândute din 105) şi un nivel al încasărilor de 73.140 euro. Cea mai scumpă lucrare adjudecată (29.915 euro) a fost un ulei pe carton de Nicolae Grigores­cu, intitulat „La păşune”. Acesta a fost, de altfel, şi vedeta licitaţiei, pentru că următorul, în ordinea pre­­ţului de adjudecare, a fost un „Peisaj cu pod” (ulei pe pânză) de Ştefan Popescu – 6.335 euro.

Recorduri de autor: Lucian Grigorescu Şi Alexandru Satmari
Am lăsat în mod intenţionat la urmă casa Artmark deşi, cronologic, licitaţia acesteia a avut loc înaintea celei de la Goldart (pe 17 iulie). Am făcut-o pentru a vorbi mai pe larg de­spre un concept original al acesteia, care a furnizat şi un feed-back im­portant pentru înţelegerea psihologiei colec­ţio­narilor sau investitorilor în artă.
În primul rând, licitaţia nu s-a mai ţinut în Bucureşti, ci la Mamaia, într-un hotel de cinci stele, tablourile fiind expuse de jur-împrejurul unei piscine. Este prima licitaţie a casei Artmark desfăşurată în „deplasare”  şi, de altfel, prima licitaţie de acest fel din România. Tema aleasă a fost adecvată contextului – „Orienta­lis­mul” -, o temă ce se regăseşte la mulţi dintre marii pictori ai lumii şi care a pătruns în arta românească  odată cu descoperirea de către im­pre­sioniştii români a zonei dobrogene, în special a Balcicului. Au fost scoase la licitaţie 61 de lucrări, din care s-au vândut 46, ceea ce înseam­nă un in­dice de performanţă de 75,41%. Mult peste aşteptările organizatorilor, ca­re gândiseră licitaţia mai mult ca pe o lovitură de imagine. To­talul în­ca­sărilor a fost impresionant (388.000 euro), cele mai scumpe lu­crări ad­ju­decate fiind următoarele:
1. „Nud în iatac I” de Nicolae Tonitza - 67.500 euro
2. „Natură statică cu narghilea” de Theodor Pallady - 60.000 euro
3. „Evreul” de Ştefan Luchian - 50.000 euro
4. „Uliţă dobrogeană” de Lucian Grigorescu - 30.000 euro
5. „Interior oriental” de Alexandru Satmari - 20.000 euro.
Ultimele două lucrări repre­zin­tă şi recorduri de autor, iar „Inte­rior oriental” a pornit „strigările” de la 3.000 euro. Neobservat până acum în licitaţii, Alexandru Sat­mari trece în viteză pe lângă Ipolit Strâmbu, Jean Cheller sau Arthur Verona şi se aşa­ză direct lângă Ni­co-lae Grigorescu.

Un feed-back surpriză
Dar, dincolo de micile surprize de preţ furnizate de un autor sau altul şi de aducerea unui eveniment cultural şi comercial într-un cadru monden, importantă şi esen­ţială este concluzia succesului: do­rinţa de a achiziţiona opere de artă, in­dife­rent de motivaţii, exis­tă pe un câmp mult mai larg de­cât Bucu­reş­tiul. Inerţia coti­diană, lipsa de timp sau presiunea altor priorităţi îi îm­piedică însă pe oameni să se mobilizeze în această direcţie, mai ales dacă, fiind undeva în pro­vin­cie, trebuie să se de­pla­seze la Bu­cu­reşti. În momentul în care le duci însă licitaţia „la domiciliu”, adică în oraşul lor, se în­tâmplă ce s-a întâm­plat la Mamaia: 70% din licitanţi au fost din zonă. Este de aşteptat ca Alexandru Bâl­dea (managerul Ca­sei Artmark) să repete experimentul şi în alte ora­şe. Măcar pentru confirmarea unui feed-back surpriză.

Ce şi cât vând alţii
În urmă cu o lună, în timp ce casa Alis din Bucureşti tocmai înregistrase încasări de 121.400 de euro, iar Goldart puţin peste 42.000 euro, piaţa londoneză de artă a în­regis­trat un nou record, prin licitaţia din 23 iunie a Casei Christie’s: 153 de milioane de lire sterline. Cea mai scumpă lucrare ad­ju­decată a fost „Portretul lui Angel Fernan­dez de Soto” de Pablo Picasso, un ta­blou din Perioada albastră, vândut prin te­l­e­fon unui cumpărător anonim, pentru su­ma de 34.8 milioane lire sterline. Con­form informaţiilor furnizate de casa de licitaţii Chris­tie’s, 55% dintre lucrări au fost cum­pă­­rate de clienţi europeni, 40% din a­ces­tea au plecat peste Oceanul Atlantic, iar 5% au fost cum­pă­rate de clienţi asiatici.
Recordul Christie’s îl răstoarnă pe cel de 147 milioane de lire obţinut de Sotheby’s în februarie 2010. Casa Sotheby’s ţinuse şi ea o licitaţie de artă, cu o zi înainte (22 iunie 2010), obţinând suma de 112 milioane lire sterline.
Rezultatele acestor licitaţii confirmă încă o dată faptul că, în timp ce criza economică face ravagii în toate domeniile, piaţa de artă se menţine cel puţin în parametrii unei funcţionări normale.