După ani întregi în care vilele ascunse prin creierii munţilor sau prin insule pierdute reprezentau principala evadare pentru cei bogaţi şi discreţi, ofertele de vacanţe premium şi de lux încep din ce în ce mai mult să se orienteze către viaţa ecologică a unor comunităţi „exotice”. Chit că prin aceasta se poate înţelege şi bă­buţa de la Bran care culege roşiile cu mâna, şi ghidul bantu din Malawi... Cert este că, oriunde ai merge şi oricât ai cheltui, până şi agenţia care te uşurează de comision te va întreba: „Dar vrei neapărat să zbori? Ştii că poluarea prin transport aerian are cea mai rapidă creştere?”.
 
Ecoturismul, eco-moralitatea şi caritatea de vacanţă
Preocupările celor care încearcă să transforme orice vacanţă într-o ex­perienţă pentru clienţii lor s-au mu­tat, la fel ca întreaga piaţă a luxului, că­tre mult promovatele as­pecte uma­nist-morale ale începutului de secol. Nu se mai vorbeşte de­spre „aventu­ră”, „exotism”, „locuri me­­morabile”, „pri­velişte paradisiacă”, ci despre „sus­tenabilitate”, „carbon offset” (co­merţul cu poluare), „re­­cuperarea tra­diţiilor”, „responsa­bi­­litate” şi „dez-vol­tare durabilă”. Ex­tre­ma acestui fe­nomen se înregis­tre­ază în zona va­canţelor de voluntariat, unde ajungi să plăteşti 3.000 de euro + avion + taxe ca să ajuţi la conserva­rea pădurii tropicale sau ca să înveţi copiii din Moldova să citească. Oricât de ciudat ar părea, sunt mii de ase­menea oferte de „vacanţă”, faţă de doar câteva zeci, în urmă cu doi-trei ani, semn că exis­tă şi cerere pentru aşa ceva. În unele cazuri, puţine, ce-i drept, voluntaria­tul se poate transforma într-un nesfârşit sejur punctat de mi­nunăţii rarisime. In­sulele Sey­chelles oferă, de e­xemplu, cu spriji­nul gu­ver­nului local şi al câtorva ONG-uri, două progra­me dedicate conservării ecosistemului marin. Pen­tru 3.000-4.000 de euro se poa­te achiziţiona un sejur de 5-10 săptă­mâni, timp în care veţi participa la su­pravegherea popula­ţii­lor de ţestoa­se, caracatiţe şi homari şi veţi face scu­­ba pentru a monitoriza sta­rea co­ra­li­lor. Pentru preţuri între 2.000 şi 3.000 de euro, veţi face scu­ba o săp­tă­mâ­nă pentru moni­tori­za­rea re­chi­ni­lor-balenă.
Evident, nu este obligatoriu să vă daţi peste cap ca să munciţi mai mult decât în timpul serviciului obiş­nuit. Se poate face turism ecologic de lux, fără să fie nevoie de nimic altceva decât să întindeţi din când în când mâna după clopoţel sau să vă mutaţi din balansoar în hamac.
Noua Mecca a liniştii este arhipe­lagul Bazaruto, un fost „cap de li­nie” pentru pasionaţii de safari care stră­băteau Estul şi Sudul Africii în cău­tare de pisici mari sau elefanţi. O mi­că parte din zonă a fost declarată parc maritim naţional încă din 1971, însă acest statut s-a extins abia din noiembrie anul trecut la toate cele cinci in­su­le care compun micul ar­hi­pelag de la nord de Sri Lanka (ad­ministra­tiv, face parte din Moz­am­bic). Astfel, in­sulele Bazaruto, Ben­guerra, Magaru­que, Santa Carolina şi Bangue au de­ve­nit o destinaţie în sine, apele din ju­rul lor adăpostind în jur de 80% din toate speciile ma­ritime existente în oceanele Pacific şi Indian. Puteţi îno­ta cu trei feluri de delfini (delfin co­mun, delfinul Paci­ficului de Est şi delfinul cu bot gros), puteţi admira rarisimele vaci-de-mare, dar mai ales puteţi desco­peri cum materia­le­le biodegradabile exploatate din pă­duri sustenabile pot crea o vilă de vis, la doar câteva zeci de metri de un recif de corali, pentru „un mizilic”: între 296 şi 450 de euro pe noapte, de persoană, pe insula Ben­guerra, într-un soi de bungalow cu trei camere şi trei băi. Pe Santa Carolina, su­­pra­nu­mită şi Paradise Is­land, este ceva mai scump.
Destinaţiile ecologice „rupte de lume” au ajuns să acopere cam toate zonele globului, după ce eco-spa-uri­le, cele care au impus acest trend, se nu­mărau pe de­gete acum cinci-şase ani. Practic, mo­de­lul lansat de El Monte Sagrado Li­ving Resort & Spa, de Canyon Ranch şi, mai apoi, de wine-spa-urile chilie­ne şi argentinie­ne s-a scuturat de in­ves­tiţia în apă, masaj şi alte cele, mu­tând accentul pe natură. Evident, nu­mărul de spa-uri ecologice a crescut furibund în ulti­mii ani, la fel şi ofertele – o zi de tratament clasic la Niaga­ra – 300 de euro, ri­tualurile mayaşe de la Yaxkin (Yu­ca­tan, Mexic) – 270 de euro + taxe pe zi, iar baia de abur ală­turi de miliardari şi vedete de la Hi Hotel (Nisa) – spre 400 de euro pe zi.
Pe scurt, spa-urile şi-au păstrat a­pro­pierea de urban, în timp ce turismul eco a emigrat spre locuri tot mai ascunse. Se poate merge în locaţii e­co­logice – construite din ma­teriale prie­tenoase, amplasate non-invaziv şi cu respect faţă de eco­sis­temul din îm­prejurimi, cu consum redus de cu­rent sau măcar alimentate cu generatoare bio-diesel, panouri solare sau centrale eoliene – pe orice continent, în aproape fiecare ţară. Se poate şi în variantă high-tech - ja­cuz­zi, plasme-gigant, sa­telit cu programe premium, DVR, DVD, CD, recepţie Sirius Sa­tellite Music – pe o proprietate retrasă din Kauai, una din­tre insulele cele mai frumoase din Hawaii, la 750 de euro pe noapte. Sau se poate să plătiţi doar jumătate din această sumă, pentru o săptămână întreagă, într-o cameră cu un pat şi o baie mică, la o fermă pierdută în An­daluzia, de unde nu puteţi face decât trasee pe jos sau călare pe măgar, de di­mineaţă până seara.

Mers, călărit, bicicletă sau „descurcă-te singur” de lux
Dacă tot am ajuns în acest punct, merită menţionat faptul că modul cel mai rapid de a vă plăti „păcatul” de-a călători cu avionul este să folosiţi mij­loace de transport ecologice după ce aţi ajuns la destinaţie. Cai, măgari, moun­tain bike sau banalul mers pe jos au ajuns să fie privite cu acelaşi respect ca un drum cu jet-ul sau cu eli­cop­terul personal. Mulţi pot fi ne­du­meriţi de ce anume or fi scumpe chiar şi vacanţele în care ţi se suge­rea­ză să mergi singur („self guided walking holiday”) prin munţi sau traver­sând podişuri, între 8 şi 18 zile. Preţul poate ajunge la 250 de euro pe zi pentru simplul fapt că, la capătul fie­cărei zile, găseşti un pat într-o co­cioabă curăţică şi un pacheţel de mâncare.
Poate părea absurd, dar englezii care s-au adăpostit în anexele unui pre­supus conte din zona Bran (în afa­ră de Alteţa Sa Arhiducele Dominic Habsburg nu se cunosc proprietari cu sânge albastru în zonă) au scris cro­nici elogioase pentru faptul că au fost debarcaţi cu noaptea în cap în-tr-o poiană, apoi lăsaţi să se descurce singuri prin păduri, că au mers cu căruţa şi au văzut bătrâne culegând fructe fără niciun fel de mecanizare. La 115 euro pe zi, inclusiv cina din pivniţa de vinuri.
Numărul de vacanţe pre­mium şi de lux destinate trekking-ului şi plimbărilor nesfârşite au ajuns deja să le depăşească pe cele de ciclism, la mare vogă pe la începutul anilor 2000. În schimb, spectaculozitatea nu se compară. Pe bicicletă se pot face trasee de excepţie, de la drumul mi­ro­deniilor din Sri Lanka (1.700 de euro/12 zile) la traversarea zăpezilor eterne din Anzi pe mountain bike, dinspre Chile spre Argentina. La pre­ţuri comparabile (4.000 de euro pentru 16-18 zile) se pot organiza excursii pe bicicletă printre turmele de elefanţi din Tanzania sau pe drumurile de munte din Japonia. Faţă de Africa, Europa a ajuns un fel de lume a treia a turismului – 800-1.000 de euro pentru o săptămână pe bicicletă în Sar­di­nia, 700-800 de euro pentru un tur de crame de o săptămână în Bordeaux (degustările nu sunt incluse în preţ, pentru că unul e preţul la Le Pin, să zicem, şi altul la vreun producător in­dustrial, iar fiecare îşi croieşte opriri­le cum vrea).

Colacul de peste pupăză: Eco chic
Dacă safariul african clasic are o explicaţie pentru miile de euro pe ca­re le solicită – echipă mare, echipa­men­te, corturi, bucătar, paznici de noap­te, medic etc. –, iar paradisurile as­­cunse ale coastelor africane merită investiţia făcută în conservarea me­diu­lui, mai greu de înţeles şi de explicat este conceptul „eco chic”. Proba­bil oa­menii de vânzări au pregătite tex­te lungi şi frumoase, dată fiind ce­rerea în creştere pentru această categorie, însă 600 de euro pe noapte pen­tru un cort în parcul naţional Cape Range (Australia de Vest), oricât de simpatici ar fi cangurii, pare exa­gerat. Trans­fe­rat din zona de fa­shion (pungi de cum­părături reciclabile, semnate de designeri celebri) „eco chic” e un ter­men gol de conţinut. Practic, „exotic lu­xury” şi „ecological getaways” sunt si­­nonime până la identitate. Însă termenul prinde, şi tot mai mulţi oa­meni sunt dispuşi să se ascundă vara în barăci de lemn cu aer condiţionat din pădurea tropicală din Peru (600 de euro/4 nopţi). Pro­babil că „executivii corporatişti” se simt atât de vinovaţi când au o zi li­beră, încât simt ne­voia să dea buzna să le ofere afecţiune orfanilor din Chi­şi­nău (49 de euro/zi, minim o lună) sau să le predea lecţii de engleză co­piilor străzii din Thai­lan­da (2.000 de euro, 12 săptămâni) sau din Chile (3.500 de euro/15 săptă­mâni), cu niciun fel de pretenţii de la cazare sau de la mâncare. Unora li s-ar părea mai simplu de înţeles oferta „să sorbi din cafeaua culeasă din faţa u­nei vile lu­xoase, privind la vârful Blue Moun­tain şi la păsările colibri care sorb din cupele de hibiscus, la doi paşi de ne­sfârşita plajă din Jamaica”. La doar 500 de euro pe weekend.