Comisia Europeană a avertizat din nou România că, în cazul nerespectării drepturilor consumatorilor de a-şi alege liber furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, am putea ajunge în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cu toate că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei consideră că piaţa din România este liberalizată sută la sută, costurile ridicate şi tarifele reglementate la energie şi gaze fac imposibilă alegerea unui alt furnizor multă vreme de aici înainte.

Ca o consolare, am putea spu­ne că în situaţia Româ­niei se mai află încă 19 state europene, pentru care Co­misia (CE) a transmis deja un aviz motivat referitor la transpunerea şi aplicarea normelor privind piaţa unică în domeniul gazelor şi ener­giei electrice. Pe fondul unei iminen­te majorări a tarifelor la energia electrică şi la gazele naturale, alegerea furnizorului ar putea compensa respectivele creşteri de tarife, în sensul că acestea ar putea fi negociate pe o piaţă concurenţială. Altfel spus, consumatorii casnici, adică popu­laţia, inclusiv consumatorii industriali care nu sunt eligibili, ar putea plăti tarife diferenţiate la energie, în funcţie de furnizorul pe care şi-l aleg.
 
În realitate, niciun furnizor de energie sau gaze, în afara celor tra­diţionali, nu dă semne că ar fi interesat de preluarea unui număr mare de consumatori casnici, pentru simplul motiv că toate costurile legate de această afacere sunt mult prea mari. În concluzie, aceşti consumatori rămân tot la filialele Electrica, la fel ca până acum, sau la cei doi mari furnizori de gaze (E.ON şi GDF Suez), care au şi marele atu al serviciului de distribuţie. Într-o piaţă care se declară liberă, vânzătorul unei mărfi ar trebui să fie numai „lapte şi miere” cu cumpărătorul. Aşadar, bă­tălia pentru cei aproximativ 8 mili­oane de consumatori casnici ar trebui să fie acerbă. Nimeni însă nu s-a obosit până acum să-şi facă oferta cu­noscută, cu atât mai puţin să atragă o parte a consumatorilor de la concurenţă. La rândul lor, şi consu­ma­torii casnici ar trebui să cunoască legile pieţei, fiind în interesul lor să beneficieze de servicii mai bune şi de tarife mai atractive, în special în această perioadă de austeritate.

Se pot obţine preţuri mai mici
Legislaţia Uniunii Europene are în vedere crearea pieţei unice de gaze şi energie electrică, normele ei vizând consolidarea capacităţii şi a transparenţei pieţelor. „Pentru a asi­gura concurenţa şi securitatea apro­vizionării este esenţial ca piaţa să funcţioneze în mod corespunzător, să fie bine reglementată, transparen­tă şi interconectată”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. O piaţă unică a energiei la nivelul UE, eficientă şi pe deplin funcţio­na­lă va oferi consumatorilor posibilita­tea de a alege, dintre companii, pe cele care furnizează gaz şi electricitate la pre­ţuri rezonabile, notează sursa citată. În acelaşi timp, piaţa va deveni mai accesibilă pentru toţi furnizorii, în special pentru furnizorii cei mai mici şi cei care fac in­ves­tiţii în surse regenerabile de energie. Acest lucru va ajuta şi UE să depăşească criza economică. În termen de două luni, statele membre atenţionate de Co­mi­sie trebuie să răspundă cererilor care, în cadrul procedurilor de încălcare a dreptului UE, iau forma unor „avize motivate”. În situaţia în care răspunsu­rile oferite de statele membre vizate nu sunt satisfăcă­toare, Comisia poa­te prezenta aceste cazuri în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Euro­pe­ne. Cele 20 de state atenţionate sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Ger­mania, Spania, Franţa, Grecia, Unga­ria, Irlanda, Ita­lia, Luxemburg, Ţă­ri­le de Jos, Po­lo­nia, Portugalia, Româ­nia, Slovenia, Slovacia, Suedia şi Re­gatul Unit. Principalele cazuri de în­călcare a legislaţiei identificate de Co­misie se referă la faptul că operatorii sistemelor de transport de ener­gie electrică şi gaze nu furnizează infor­maţii, ceea ce împiedică accesul efectiv al furnizorilor la reţele, sistemele de alocare a capacităţii reţe­lelor nu sunt corespunzătoare, ceea ce face ca acestea să nu fie folosite în cele mai bune condiţii. De asemenea, nu există coordonare şi cooperare transfrontalieră între operatorii siste­me­lor de transport de energie electrică şi autorităţile naţionale, aspecte ne­cesare pentru a îmbună­tăţi alocarea capacităţii reţelelor în punc­tele de interconectare transfrontalieră, astfel încât reţeaua electrică existentă să răspundă cât mai bine nevoilor regionale şi europene. Dacă în teorie totul sună frumos, în practică lucru­rile sunt mult mai complicate.

Nimeni nu-şi asumă costuri suplimentare
Pentru ca un furnizor de ener­gie, care nu este altceva decât un co­merciant al acestei mărfi, să vândă marfa consumatorilor casnici ar avea nevoie în primul rând de o previ­ziune a consumului acestora. Cu excepţia unor mari unităţi indus­triale, niciun consumator nu poate să realizeze o astfel de predictibilitate. În acest caz, furnizorul ar fi nevoit să apeleze frecvent la piaţa de echilibrare, de pe platforma de tranzacţionare a energiei, de unde ia însă energia mult mai scumpă decât direct de la producător. Trecând peste acest impediment, să presu­punem că un furnizor ar fi dispus să intre pe segmentul reprezentat de cli­enţii casnici şi ar fi dispus să achi­ziţioneze un contor care să înregis­treze curba de sarcină, pentru a putea face previziunile amintite. Un asemenea contor costă însă în jur de 500 de euro. La asta se adaugă un necesar de personal calificat, suplimentar, care să citească aceste contoare, să încaseze banii etc. Ce furnizor din România este dispus să facă aceste investiţii, în condiţiile în care majoritatea societăţilor ce deţin li­cenţe de furnizare au angajaţi 5-6 oameni?
O altă problemă ridicată în faţa furnizorilor de energie se leagă de asigurarea unor servicii de calitate. Numai că furnizorul este un simplu comerciant, serviciile de sistem fiind asigurate de societăţile care de­ţin reţelele de transport şi distri­bu­ţie şi care percep comisioane pentru a­ceste servicii. În cazul unei defec­ţiuni în alimentare, consumatorul s-ar adresa direct furnizorului de ener­gie, cu care are deja încheiat contractul. Or, acesta din urmă nu poate avea nicio responsabilitate faţă de eventualele întreruperi în fur­ni­zare care ar fi cauzate de infrastructură.
În prezent, pe piaţa enegiei electrice sunt licenţiaţi peste 160 de fur­ni­zori, iar pe piaţa gazelor naturale erau licenţiaţi 35 de furnizori pentru consumatorii eligibili şi 73 de fur­nizori pentru comerţul angro. La energie electrică erau activi, anul trecut, doar în jur de 60 de furnizori. Niciunul dintre aceşti furnizori nu şi-a anunţat intenţia de a prelua consumatori casnici. La rândul lor, re­pre­zentanţii celor opt filiale Elec­tri­ca nu dau vreun semn că le-ar fi frică de pierderea consumatorilor casnici. Acestea au fost însă desemnate de au­toritatea de reglementare drept furnizori de ultimă opţiune, pentru a asigura alimentarea cu elec­tricitate a consumatorilor ră­maşi fără furnizor. Deocamdată şi această invenţie este o formă fără fond atâta vreme cât aceiaşi furnizori joacă un dublu rol.

Concurenţa de paradă
Pentru a vorbi despre o piaţă li­beră din punct de vedere concu­renţial este obligatoriu ca toţi parti­cipanţii la piaţă să aibă dreptul şi posibilitatea de a lua decizii. În ca­zul nostru, lanţul producător, trans­por­tator, distribuitor, furnizor şi consumator începe cu o verigă pu­tredă. Producătorii se află în proprietatea statului, iar costurile de producere a energiei sunt foarte diferi­te de la o unitate la alta. Pentru ca un furnizor să poată negocia cu un consumator de energie preţul la care o vinde, el trebuie să aibă acces concurenţial la energia produsă. Aici e o mare bubă, concurenţa fiind li­mitată de forma de proprietate şi de structura de producţie. În mo­mentul de faţă, consu­matorii cas­nici plătesc un preţ reglementat la energie, care este oricum sub preţul real al pieţei. După libe­ralizare, preţul reglementat ar fi trebuit practic să dispară. Ce furnizor de ener­gie ar putea însă achiziţiona această marfă de pe piaţa liberă la un preţ apropiat celui reglementat, pentru a-l putea vinde apoi popu­laţiei? Pentru a se ajunge aici trebuie re­gândit întregul sistem de produ­cere a energiei, lucru care se aşteap­tă de la noua strategie energetică. Alţi ani de aşteptare, aşadar.

Electrica se regrupează
Filialele Electrica de furnizare a energiei Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord vor fuziona, sub denumirea Electrica Furnizare, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Economiei. Electrica Furnizare va avea ca obiect principal de activitate comercializarea de energie electrică şi va putea desfăşura, complementar, activităţi conexe, în conformitate cu legis­laţia în vigoare şi cu statutul propriu. „După înfiinţarea Societăţii Comerciale Elec­trica Furnizare, autorităţile competente vor emite sau vor modifica, după caz, avizele, autorizaţiile, permisele şi licenţele necesare pentru desfăşurarea ac­tivităţii acestei societăţi, în maximum 30 de zile de la data solicitărilor pri­mite în acest sens. Societatea va funcţiona pentru o perioadă de 30 de zile în baza licenţelor existente de furnizare ale filialelor ce fuzionează, perioadă în care trebuie să îşi obţină licenţa proprie în conformitate cu reglementările în vigoare”, se arată în proiect. Personalul angajat la societăţile desfiinţate va fi preluat de compania nou-înfiinţată.
Operaţiunea va conduce, printre altele, la îmbunătăţirea cadrului operaţional şi sta­tutului economico-financiar al companiei nou-înfiinţate, la diminuarea cores­punzătoare a cheltuielilor prin modificarea structurii organizatorice şi la obţi­nerea unei poziţii solide atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa regională a energiei electrice.