Grupul francez Carrefour, unul dintre cei mai importanţi retaileri prezenţi pe piaţa românească, a consemnat în trimestrul al doilea o scădere de peste 5% a vânzărilor din România, la 265 milioane de euro. Raportat la primele şase luni din 2010, Carrefour a înregistrat o uşoară creştere, de 0,4%, cu afaceri de 534 milioane de euro.
La scăderea vânzărilor din trimestrul al doilea a contribuit şi faptul că Paştele a fost în 2010 mai devreme, iar cea mai mare parte a vânzărilor făcute înaintea sărbătorii au fost realizate în primul trimestru anul acesta, în timp ce în 2009 acestea au fost obţinute preponderent în trimestrul al doilea.
În termeni comparabili, fără a lua în calcul noile magazine deschise, vânzările Carrefour în România au scăzut cu 7,2% în trimestrul al doilea şi cu 4,9% în primele şase luni ale acestui an, potrivit raportului financiar al Carrefour.
La nivel de grup, Carrefour a avut vânzări de 48,9 miliarde de euro în primele şase luni, în creştere cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere, de 32%, a fost obţinută de subsidiarele grupului din America Latină, în vreme ce în Europa (fără Franţa) vânzările grupului au scăzut.
Compania deţine în prezent în România 21 de hipermarketuri Carrefour şi 27 de supermarketuri Carrefour Express şi Carrefour Market. Până la sfârşitul anului retailerul francez va mai deschide un hipermarket la Drobeta Turnu Severin şi cel puţin trei supermarketuri.