Deţinătorii de drepturi de proprietate intelectuală au rămas printre puţinele categorii care vor fi în pericol să le fie imputate contribuţiile sociale şi, în plus, să răspundă şi în solidar cu „angajatorul”, după ce, în urma unor „consultări” care au avut loc la Ministerul Finanţelor Publice, principalele bresle „liberale” au obţinut exceptarea, prin norme, de la prevederile noului articol din Codul Fiscal.
Una dintre cele două ordonanţe de urgenţă de mo­dificare a Codului Fiscal adoptate de Guvern în a­ceeaşi şedinţă a provocat un ade­vărat cutremur pe piaţa muncii. Potrivit acesteia, Fiscul dobândeşte dreptul de a reconsidera orice ac­tivitate drept activitate dependen­tă. Astfel, niciun meseriaş, nicio per­soană fizică autorizată, niciun deţinător de drepturi de proprie­tate intelectuală sau cineva cu profesie liberală nu scăpa de pericolul de a se trezi peste noapte plătitor de contribuţii sociale şi făcut răs­punzător în solidar cu „angajato­rul”, cu plătitorul de venit.
Numai că, în vederea redactării normelor metodologice, la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) au fost organizate consultări între oficiali (dintre care mulţi au şi statut de consultanţi fiscali sau experţi contabili, autosuspendaţi, e adevărat, pe perioada angajării în sectorul public) şi reprezentanţi ai principalelor companii de consul­tan­ţă fiscală şi avocaţi din domeniu. Rezultatul: introducerea în nor­mele metodologice a unui articol prin care se precizează că „nu intră sub incidenţa prevederilor pct. 2.1 şi pct. 2.2 ale alin. (1) al art. 7 veniturile din profesii libere, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii”. Cu alte cuvinte, contabilii autorizaţi, consultanţii fiscali autorizaţi, avocaţii vor scăpa de pericolul ca organul fiscal să le re­considere activitatea drept de­pen­dentă, chiar dacă îndeplinesc nu una, ci chiar toate condiţiile pre­vă­zute în lege. Cu o condiţie, să fie au­torizaţi potrivit legilor în vigoare. Celelalte categorii, fără putere de lobby, vor suporta efectele legii. De altfel, toate aceste legi de înfiinţare şi reglementare ale diferitelor profesii au fost concepute, încă de la început, ca unele cu dedicaţie: sta­tul creează o piaţă oligopolistă, reglementează accesul pe această piaţă şi mai prevede, prin diferite acte normative, obligativitatea contribuabililor de a obţine diferite avize, semnături etc. de la membrii acestor bresle. Contracost, evident! Acestea sunt taxele parafiscale pe care contribuabilii trebuie să le plătească, ei neavând posibilitatea negocierii preţului. Unele dintre aceste bresle au decis că nu mai este suficient controlul accesului pe piaţă, prin organizarea de concursuri în urma cărora este limitat drastic dreptul de a profesa, ci au impus chiar şi preţuri minime, sanc­ţionându-şi cu excluderea mem­brii care practică preţuri sub cele stabilite de conducerea breslei.
Potrivit articolului 46 alineatul 3 din Codul Fiscal, „constituie ve­nituri din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mo­biliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.” Acestea fac parte dintr-o categorie mai largă - veniturile din activităţi independente. Ele cuprind, pe lân­gă veniturile din profesiile liberale, şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală (veniturile din valorificarea sub orice formă a bre­vetelor de invenţie, desene şi mo­dele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor) şi veniturile comerciale (veniturile din fapte de comerţ ale contri­bua­bi­­lilor, din prestări de servicii, al­tele decât cele din profesii libere, precum şi din practicarea unei meserii). Cu excepţia veniturilor din exercitarea unei profesii libere, celelalte venituri vor putea fi reconsiderate ca fiind venituri din activitate dependentă şi făcute purtă­toa­re de contribuţii sociale.
Cei care practică însă profesii libere îşi asumă un risc important dacă se bazează pe prevederea in­trodusă în norme. Şi asta pentru că oricând Fiscul le va putea cere re­troactiv contribuţiile sociale, pe motiv că aşa scrie în Codul Fiscal. Nor­mele metodologice pot doar explica legea, nu se pot adăuga la ea, ele nu pot prevedea scutiri de genul celei amintite.

Articolul 7 din Codul Fiscal
Orice a­ctivitate poate fi reconsiderată drept activitate dependentă dacă îndepli­neşte cel puţin unul din următoarele criterii:
a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;
b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare co­res­punzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea;
c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;
d) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi in­demnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;
e) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit;
f) orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii.
În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potri­vit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit. În acest caz, se aplică regu­lile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază.

Bază de calcul lunară sau anuală?
Un alt articol cu impact major pe piaţa forţei de muncă este cel referitor la veniturile de natură profesională. Potrivit acestuia, „orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit. Asupra veniturilor prevăzute la alineatul precedent se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj. Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la cinci salarii medii brute pe economie la nivelul salariului brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Obligaţia declarării, calculului, reţinerii şi plăţii contribuţiilor prevăzute la alinea­tul precedent revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. Nu numai textul articolului, ci nici normele de aplicare redactate de MFP nu precizează dacă baza de calcul limitată la cinci salarii medii este una lunară sau una anuală. Oficialii MFP susţin că acest articol nu e de domeniul Codului Fiscal şi că Ministerul Muncii este cel obligat să re­dac­teze normele. Singurele declaraţii aparţin minis­tru­lui finanţelor, Sebastian Vlădescu, el dând în repetate rân­duri asigurări că baza de impozitare este una anuală, şi nu lunară. Potrivit legii, în cazul activităţilor independente, şi nu al „veniturilor de natură profesio­nală” (termen nedefinit, de altfel, în Codul Fiscal), baza de calcul la impozitul pe venit este una anuală, cu plăţi anticipa­te, iar cea la care se aplică cotele contribuţiilor este una lunară, fiind constituită din venitul lunar asigurat, în­scris în declaraţia sau în contractul de asigurare so­cială, iar venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declaraţia de asigurare de către asigurat.