Inundaţiile au venit cam în acelaşi timp cu majorarea TVA şi micşorarea salariilor bugetarilor, iar analiştii au socotit că e un moment prielnic pentru a-şi duce previziunile de scădere a PIB în 2010 până la 3%. Sunt aceiaşi specialişti care estimau în primăvară o creştere economică de 2-3, chiar 4%, după ce în februarie dăduseră ca sigură ieşirea din recesiune a economiei româneşti în ultimul trimestru din 2009.
Din păcate, tot în prima par­te a anului, experţii FMI nu mai conteneau cu optimismul. De la previ­ziuni de majorare a PIB cu 0,5-1% în august 2009 avansaseră la 1,3% în ianuarie, deşi nu se punea problema unei redresări semnificative pe pieţele internaţionale.

Să nu ziceţi că nu v-am spus!
SFin a avertizat atunci că Ro­mâ­nia nu va primi ajutor investiţional în situaţia în care cei mari din UE sunt speriaţi de cum le merge lor. Şi acestea fiind perspectivele, atră­gea atenţia că este o prostie să gestionezi în continuare economia ca şi când vei primi sprijin şi ai stabi­litatea garantată. În aceste circumstanţe, SFin estima că reculul economic va fi tot unul mare şi în 2010, ca urmare a faptului că ra­mu­ri­le economiei româneşti se con­frun­tă cu ajustări drastice din cau­za reducerii cererii. Iar explicaţia pentru corecţiile ample era legată de lipsa generală de reacţie de la momentul „boom”-ului, care a in­dus ulterior o reacţie exagerată („overshooting”). Adică, pentru că se iau abia acum măsurile care trebuiau luate în urmă cu trei ani, economia se corectează mai mult decât ar fi făcut-o dacă respectivele măsuri s-ar fi luat corect şi la mo­mentul oportun.

Iar la cauzele „naturale” cum ar fi falimentele şi corecţia pieţelor de mărfuri - singurele modalităţi de a încuraja consumul şi investiţiile - se adaugă lipsa de viziune a Gu­ver­nului care, în loc să stimuleze, precum un bun economist, mediul de afaceri, îl reprimă milităreşte. Şi rezultatul „furiei” de a lovi cu taxe business-ul, în loc să-l despovărezi, nu poate fi decât dublarea reculului economic, de la 2,6% în primul trimestru, la 5,5% în întregul an 2010, anticipa SFin. 

Guvernul - calamitate
Încet-încet, analiştii vin cu previziunile din zona de creştere economică în cea de scădere, deşi, dacă luau în calcul cele menţionate mai sus, era evident că economia nu avea cum să ajungă pe plus în 2009. Nu le mai rămâne decât să-şi ajusteze încă o dată proiecţiile, pentru a şi le aduce aproape de cele previzionate de SFin.
Dar mai important de stabilit este care dintre elemente a acţionat mai mult împotriva creşterii economice: politica guvernamentală care a lovit mediul de afaceri sau pa­gubele produse de inundaţii? Dacă am fi avut evoluţia PIB în tri­mestrul doi - înainte de inundaţii - şi am fi văzut că s-a înregistrat un recul economic superior celui din primul trimestru, s-ar fi putut spu­ne clar că Guvernul e principalul vinovat.
Totuşi, în aşteptarea datelor INS, există o modalitate de a estima în linii mari cum a evoluat PIB în perioada menţionată, pe seama sentimentului oamenilor de aface­ri şi consumatorilor. Indicele de în­cre­dere în economie (Economic Sentiment Indicator - ESI) este un indicator compozit în structura căruia indicele încrederii în industrie are cea mai ridicată pondere  (40%), fiind urmat de încrederea în servicii (30%), consum (20%), retail (5%) şi construcţii (5%). El se situa la 80-82 de puncte în trimestrul întâi 2010. Ba chiar tendinţa de creştere a continuat şi în aprilie (83,6). Dar, din nefericire, sentimentul econo­mic s-a deteriorat brusc şi substan­ţial în mai-iunie, până la 75-76 de puncte, ceea ce arată aşteptări mai sla­be construite pe ansamblul celui de-al doilea trimestru, faţă de pri­mul. Iar dacă vom compara sentimentul economic cu cel din tri­mes­trul similar al anului trecut, vom vedea, de asemenea, o doză mai ma­re de pesimism.

Sentimentul mioritic al recesiunii
Ca să rezumăm, ESI ar arăta că PIB în trimestrul II a evoluat mai slab decât în primul şi faţă de tri­mestrul similar al anului anterior şi că măsurile luate de Guvern au fost total neinspirate. Iar analiştii citaţi de agenţiile de ştiri şi de televiziuni ar trebui să se uite şi pe in­dicatorii de încredere pentru a nu mai fi nevoiţi pe viitor să invoce eve­nimente deosebite care i-au luat prin surprindere şi le-au dus previ­ziunile de PIB în zona negativă.
Sentimentul economic a fost influenţat sensibil şi de reculul din construcţii, dar mai ales de depre­cie­rea încrederii în consum. Tre­buie recunoscut însă că în luna iu­nie n-au acţionat doar elemente punctuale, care au ţinut de neprice­perea Guvernului, ci a fost vorba şi de anticipaţii ale bugetarilor sau pen­sionarilor că le vor scădea veniturile, ceea ce a făcut ca aceştia să se abţină de la a consuma, în aş­tep­ta­rea zilelor negre. Aşa se explică de ce încrederea în consum nu doar că a atins un minim istoric pentru a doua lună consecutiv, ci a consemnat şi una dintre cele mai accentuate căderi de când calcu­lea­ză GfK România acest indice.
De altfel, GfK a ţinut să precize­ze că indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de în­credere a Consumatorului a înre­gis­trat în iunie cea mai mare scăde­re din ultimii zece ani, atingând 79%, faţă de 40% în urmă cu doi ani. Această stare accentuată de pesi­­mism a fost urmarea, în cea mai mare măsură, a programului gu­ver­namental de austeritate care a dus la deteriorarea situaţiei econo­mi­ce generale, deteriorare resim­ţi­tă de peste 90% din populaţia ţării. Românii sunt destul de pesimişti şi atunci când vine vorba de viitor. 78% nu se aşteaptă ca situaţia să se îndrepte din punct de vedere eco­no­mic în perioada următoare, ci din contră.

Blocaj: nici consum, nici economisire
Dacă în iunie 2009 trei din zece chestionaţi credeau că situaţia fi­nanciară a familiei lor se va înrău­tăţi în următoarele 12 luni într-o mai mică sau mai mare măsură, la diferenţă de un an acest procent a crescut la mai mult decât dublu, 65% din ei declarând acelaşi lucru. Numai 6% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi 23% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent. Atunci când compară sta­rea lor financiară prezentă cu cea de acum un an, 68% din cei ches­tionaţi afirmă că aceasta s-a degradat şi doar 5% trăiesc mai bine decât în 2009.
În directă legătură cu situaţia fi­nanciară este şi încrederea în stabilitatea locului de muncă, aceasta scăzând şi ea semnificativ faţă de anii de dinaintea crizei. Majori­ta­tea (85%) anticipează o creştere a şo­majului şi numai 4% sunt optimişti în această privinţă.
Pentru 8 din 10 români perioada pe care o traversăm este un obs­ta­­col în calea economisirii. Mai mult, nici următorul an nu pare să fie unul favorabil punerii banilor deoparte, peste 85% spunând că nu in­tenţio­nea­ză să facă acest lucru, principa­lele cauzele fiind evoluţia pre­ţurilor şi a ratei şomajului. Pes­te două treimi din români estimea­ză o creştere a inflaţiei în 2010 şi pri­ma jumătate din 2011, în vreme ce un procent re­la­tiv asemănător a remarcat că ulti­mul an a adus preţuri mai mari la majoritatea pro­duselor. În cealaltă extremă, doar unul din zece români speră la o scădere a preţu­ri­lor în ur­mătoa­rea perioadă.
În acest context al adâncirii cri­zei economice, achiziţiile de case sau maşini nu intră deloc la capito­lul priorităţi de investiţie pentru ro­mâni. De altfel, intenţia scăzută privind cumpărarea acestor bunuri s-a menţinut constantă în ultimele nouă luni, 91%, respectiv 87% decla­rând în aprilie că e foarte puţin pro­babil să-şi ia o locuinţă sau un au­toturism în următorii doi ani. Mai mult de trei sferturi din cei ches­tionaţi nu consideră că e o pe­rioadă favorabilă cheltuirii unor su­me importante nici pentru renovarea casei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire, a unor noi obiecte sanitare etc.

Manageri? Nu. Portărei!
SFin estima că economiei ro­mâ­neşti îi va fi mai greu să-şi reia as­cen­siu­nea în situaţia în care se ba­zează în prea mare măsură pe consumul intern. Reveniri mai rapide pot realiza economiile care nu ex­por­tă bunuri cu grad mare de complexitate şi cărora le-au fost asigura­te stimulente substanţiale prin de­pre­cie­re. Au o piaţă internă mare, a cărei cerere e sa­tis­fă­cută de mărfu­ri­le realizate de propriii fabricanţi. Au încă suficient spaţiu de mane­vră la nivelul intermedierii finan­cia­re, care se bazează pe o cerere sol­va­bi­lă. Descriere care corespun­de în mare parte eco­no­miei Poloniei.
SFin avertiza, totodată, că în lo­cul scăderii dobân­zilor ar fi fost mai potrivită reducerea sau chiar des­fiin­ţa­rea unor taxe, pentru a stimula investiţiile. Ex­pli­când că, pentru a achiziţiona ceva acum, trebuie să nu te coste, fiindcă altfel nu cumperi. Iar pe baza u­­nor do­bânzi înalte, s-ar fi gestionat foarte, foarte strâns cheltuielile. Mai deta­liat, dobânzile mari ar fi atras capi­ta­luri pe termen scurt, care ar fi a­si­gurat lichiditatea. Apoi, cu acest ră­gaz asigurat, ar fi urmat pasul doi, scăderea taxelor şi a preţului activelor, pentru ca, în cele din ur­mă, pe seama unui mediu de business mai atractiv, să intre investiţii directe, care să înlocuiască „hot money”.
Din păcate, nu la o scădere a ta­xe­lor asistăm (ca în alte ţări din regiune), ci la o mărire a lor. Cu alte cu­vinte, Guvernul s-a dovedit incapabil să facă mediul de afaceri prietenos. Atât înţeleg cei care conduc „milită­reşte” finanţele româneşti. În această situaţie, PIB-ul nu se poa­te duce decât în jos cu fiecare taxă sau re­stric­ţie impusă mediului de afaceri, ceea ce va face ca veni­tu­rile bugetare să scadă mai rapid decât încearcă Exe­cu­tivul să micşoreze cheltuielile.