Oficialităţile sud-africane au cata­logat organizarea Campionatului Mondial de Fotbal drept un succes economic, exprimat în locuri de muncă temporare în construcţii şi într-un număr mai mare de poliţişti angajaţi. Totuşi, pentru ca stadioanele să nu aibă soarta coloşilor industriali din Europa de Est este nevoie de ajutorul rudei mai sărace la nivel mondial a fotbalului, rugby-ul, sport cu o audienţă mult mai mare în Africa de Sud.
Nici nu s-a încheiat bine Campionatul Mondial de Fotbal că preşedintele sud-african Jacob Zuma s-a gră­bit să declare competiţia un succes economic. El şi-a argumentat declaraţia pe cifre: investiţiile de aproximativ 5,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, au creat 66.000 de noi locuri de muncă în con­strucţii, iar banii cheltuiţi pe securitate au condus la majorarea cu 40.000 a numărului de poliţişti. To­tuşi, să cheltuieşti 5,5 miliarde pentru 66.000 de slujbe cu caracter temporar şi 40.000 de poliţişti pentru care trebuie să găseşti surse de fi­nanţare şi în viitor cu greu poate fi catalogat drept un succes economic. De altfel, Christopher Hart, economist-şef la Investment Solutions, a recunoscut că evenimentul în sine nu a fost profitabil din punct de ve­dere financiar, însă a precizat că ima­ginea pozitivă creată în lume Africii de Sud este „nepreţuită” şi poa­te conduce la un boom inves­­tiţional în viitor. Ce diferenţă faţă de estimările consultanţilor Grant Thornton din 2004, când FIFA a acordat organizarea Campionatului Mondial din 2010 statului african, potrivit cărora costurile cu infrastructura ar fi fost de 300 de milioa­ne de dolari, iar be­neficiile ar fi condus la o creştere a PIB-ului cu 2,9 mi­liarde de dolari!

Rugby-ul, un sport mai scump
Stadioanele construite vor aduce costuri suplimentare de întreţinere în perioada următoare, ca urmare a cererii solvabile reduse de fotbal în Africa de Sud. Salvarea ar putea veni din partea rugby-ului. Chiar dacă fotbalul este sportul cu cei mai mulţi fani în rândul majorităţii populaţiei sărace de culoare, consumatorii cu dare de mână din clasa de mijloc preferă rugby-ul şi cricket-ul.
„Problema cu fotbalul în Africa de Sud este aceea că nu este un sport care să beneficieze de susţinători dis­puşi să plătească şi de sponsori po­tenţi financiar”, susţine Jean-Fran­cois Mercier, economist la Citi­group Inc. din Johannesburg. „Rug­by-ul însă este. Folosirea unora dintre cele zece stadioane pentru găz­dui­rea meciurilor de rugby poate aju­ta la acoperirea costurilor de întreţinere a acestora”, afirmă expertul financiar. Iar soluţia ar putea fi aplicată rapid, cu atât mai mult cu cât Fede­raţia de Rugby sud-africană a anun­ţat deja că meciul dintre Spring­bocks şi All Blacks (Noua Zeelandă), programat la numai la o lună de la terminarea Campionatului Mondial, pe 21 august, se va desfăşura pe Soccer City. Stadionul de 94.000 de locuri, care a costat jumătate de mili­ard de dolari, a găzduit meciul de deschidere şi finala dintre Olanda şi Spania a Campionatului Mondial.
Cel puţin la nivel de echipă na­ţională, propunerea pare a le surâde organizatorilor competiţiilor de rug­by din Africa de Sud. Profiturile ar putea primi un impuls considerabil prin mutarea meciurilor din Tur­neul celor Trei Naţiuni de pe Elis Park, arenă cu o capacitate de numai 62.000 de locuri, pe cele 10 stadioa­ne-gazdă ale Campionatului de Fot­bal, cu atât mai mult cu cât capacita­tea acestora a fost restrânsă ca ur­mare a alocării unor sectoare întregi pre­sei şi înlăturării scaunelor care ob­strucţionau activitatea acesteia.
Pentru a compara profitabilitatea celor două sporturi e suficient de precizat că, în timp ce biletele pentru meciul amical dintre Africa de Sud şi Columbia, de pe 27 mai, au costat doar 40 de rand, biletele la confruntarea de rugby de pe 12 iu­nie dintre Springboks şi Franţa au variat între 100 şi 400 de rand. Iar costurile anuale de întreţinere a celor 10 stadioane vor fi de 350-500 de milioane de rand, estimează Udesh Pillay, co-autor al studiului „Dezvoltare şi Iluzii: Moştenirea Urbană a Campionatului Mondial de Fotbal din 2010”. În opinia sa, ar fi nevoie de 12-15 evenimente spor­tive cu casele închise şi bilete vân­dute la un preţ cuprins între 200 şi 250 de rand pentru a rentabiliza are­nele. Pentru un meci de fotbal fanii sud-africani sunt dispuşi să plăteas­că însă de 5-6 ori mai puţin. Iar construirea stadioanelor a costat 16 mili­arde de rand.

Visuri olimpice
Preşedintele Jacob Zuma îşi păs­trează însă optimismul. „Există planuri pentru utilizarea stadioanelor şi după terminarea Campionatului Mondial. Cred că nu ar fi nimeni ca­re să spună nu organizării Jocurilor Olimpice de către Africa de Sud, pentru că avem deja facilităţile. Am putea solicita organizarea evenimentului”, a afirmat Zuma. Aceasta ar fi singura şansă, pentru că găzduirea meciurilor din Prima Ligă sud-afri­cană pe cele zece stadioane nu este deloc profitabilă.
„Va fi dificil să utilizăm toate aces­te arene constant”, susţine Kjetil Siem, preşedintele executiv al Ligii. „Dacă vom organiza finala cupei sau derby-urile campionatului pe aceste arene şi vom reuşi să le umplem pe jumătate, ne vom declara mai mult decât mulţumiţi”, a spus Siem.
Cele mai iubite cluburi din Afri­ca de Sud - Orlando Pirates, Kaizer Chiefs şi Mamelodi Sundowns - se află toate în provincia Gauteng, care include Johannesburg şi Pretoria. Meciurile organizate în alte provin­cii beneficiază de o audienţă extrem de scăzută. De aceea, un meci al Springboks în Soweto ar putea fi pri­mul pas către utilizarea stadioanelor atât pentru meciurile de rugby internaţionale, cât şi pentru găzduirea Tur­n­eului Super 15 dintre echipele pro­vinciilor din Africa de Sud, Aus­tra­lia şi Noua Zeelandă.

Elefanţii albi
O rezistenţă puternică vine tocmai de la aceste echipe, care deţin pro­pria lor infrastructură. Arena de 70.000 de locuri Moses Mabhida din Durban, pe care s-au desfăşurat me­ciu­rile Campionatului Mondial, se află în vecinătatea stadionului de rug­by Absa Stadium, care va găz­dui meciurile din Super 15 ale echipei Sharks, ce a terminat în ul­t­imul sezon pe locul al nouălea al competiţiei.
„Am făcut un business-plan pe baza datelor pe care oficialităţile ni le-au pus la dispoziţie, dar acesta nu a stat în picioare”, afirmă Theuns Roodman, preşedintele executiv al Federaţiei de Rugby a Provinciei de Vest, care deţine propriul său stadion în Cape Town, Newlands. „N-am pu­tea supravieţui. Federaţia de Rugby are o casă şi va locui în ea”. Partea bună este că arenele Ellis Park, Loftus Versfeld din Pretoria şi Free State din Bloemfontein au fost deja folosite pentru a găzdui meciuri din Super 15. În schimb, stadioane precum Mbombela din Nelspruit, Peter Mokaba din Polokwane, Nelson Man­dela din Port Elizabeth sau Royal Bafokeng din Rustenburg nu sunt deloc în apropierea unor loca­lităţi cu echipe de rugby participan­te la competiţie.
„Unele dintre cele zece stadi­oane sunt adevăraţi elefanţi albi”, crede Patrick Bond, economist la Centrul pentru Societate Civilă din Durban. „Cum vor putea acestea vreodată să-şi mai umple tribunele du­pă flu­ie­rul final al Campio­na­tului Mon­dial?”, este întrebarea re­torică de pe buzele tuturor sud-afri­canilor, nu nu­mai de pe cele ale lui Patrick Bond.