65% din industria bancară a UE, supusă testelor de stres

de Bogdan Enache in International pe 9 Iulie 2010, 18:42

  • print
  • rss

Comitetul European al Supervizorilor Ban­cari (CESB) a anunţat că 91 de bănci europene, acoperind 65% din in­dustria bancară a Uniunii Europene, vor fi supuse testelor de stres anunţate de liderii europeni cu ocazia summit-ului european de vară din 17 iunie de la Bruxelles. Obiectivul testelor de stres este să consolideze încrede­rea pieţelor financiare în stabilitatea sistemului bancar european, iar rezultatele acestora vor fi făcute publice. Anul trecut, autorităţile de reglementare din SUA au supus bilan­ţu­rile contabile ale marilor bănci americane unor teste similare, care au reuşit să dimi­nueze incertitudinea din sistemul financiar, 10 bănci fiind obligate, pe baza rezultatelor obţinute, să-şi majoreze capitalul cu 74,6 mili-arde de dolari.
Conform comunicatului CESB, care va rea­liza testele de stres în colaborare cu Banca Centrală Europeană (BCE), scenariul luat în considerare conţine o deviere cu 3% a proiec-ţii­lor de creştere PIB pe următorii doi ani rea­lizate de Comisia Europeană şi o deteriorare a riscului suveran de credit comparativ cu pre­ţurile la creanţele suverane din mai anul curent. Comisia Europeană estimează că eco­no­mia UE va creşte cu 1% în acest an şi 1,7% anul viitor. Autorităţile de reglementare ar urma să presupună, în cadrul testelor de stres, o scădere cu 17% a titlurilor de stat gre­ceşti, cu 3% a titlurilor de stat spaniole şi nicio pierdere pentru titlurile de stat germane. În opinia mai multor analişti însă, aceşti para­me­tri subestimează pierderile probabile ale băncilor în cazul declanşării unei noi crize a datoriei suverane în Europa sau în cazul în­rău­tăţirii situaţiei economice. În prezent, de pildă, preţul la CDS-urile pe titlurile de stat greceşti indică probabilitatea unor pier­deri de 60%, de trei ori mai mult decât presupun tes­tele de stres ale CESB.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net