Portjartierul doamnei Udrea

Vorbele mari, memorabile, se spun de obicei în locurile potrivite. În faţa Par­la­mentului, în biroul oval, pe câmpul de luptă, în dormitor. La noi, ele se rostesc pe marginea şanţului plin ochi de apă, la inundaţii. Nu numai că se spun acolo, dar, având în vedere zeflemeaua în care se rostesc, parcă şi auzi pocnetul seminţelor sparte şmechereşte între dinţi, în strungăreaţă sau, după caz şi gen - feminin de această dată -, parcă auzi foşnetul strident al poleielii de la ciocolatele împărţite în grabă din fuga jeep-ului.
Aşa cum anii trecuţi Mărăcineniul era lo­cul de protocol, locul unde era de bonton să fii văzut împărţind ajutoare, sfaturi, lozinci, atenţii întru ridicarea oda­tă a podului de protocol, tot aşa acum este aproape obligatorie escala în localitatea băcăuană Săuceşti care îţi aduce capital politic sau, vorba ace­ea, multă sănătate…
De altfel, aşezarea are un întreg şi bo­gat background în ceea ce priveşte inundaţiile şi vizitele de partid şi de stat. Probabil că laptopul sau calculatorul pro­mis de Tăriceanu unei fetiţe la precedentele inundaţii sau mobilierul pe care soţia preşedintelui a spus că-l duce unei familii sinistrate să fie deja acolo, constituind singurul lucru plăcut din greaua încercare. E posibil să nu. Dar cadourile de acum depăşesc orice ima­ginaţie. Este vorba despre donaţia fă­­cu­tă de doamna Udrea, ministrul tu­rismului şi al dezvoltării regionale. Dom­­nia sa a adus sinistratelor, printre a­l­tele, pan­tofi cu toc! E de mirare? Eu cred că nu fiindcă, să fim sinceri, v-o ima­ginaţi pe doamna Udrea mai de­grabă adu­când pelerine de ploaie, ciz­me de cauciuc şi chibrite submersibile sau pantofi cu toc, accesorii din piele şi cătuşe cu puf pentru răufăcătorii care inerent apar în astfel de situaţii? A aduce drept ajutoare pantofi cu toc într-un sat acoperit de apă şi nămol este ca şi cum ai duce portjartiere la o mă­năstire de maici. Dar doamnei mi­nistru îi place să epateze, să şocheze, să iasă în evidenţă indiferent dacă e de bine sau de rău. Domnia sa face exact ceea ce publicul larg aş­teaptă de la ea. Vre­mea fanteziei cu mopul şiroind pe duşumele şi andreaua a trecut de mult. De la precedentele alegeri parlamen­tare. Acum, întocmai ca şi preşedintele, ministrul turismului nu are de ce se te­me câţiva ani. De altfel, doamna Udrea a început să se­mene din ce în ce mai bine cu preşedintele Băsescu. Domnia sa acum este în ie maramu­reşeană aţâ­ţând un biet bătrân să-şi consume ultimele puteri pedalând ca în tinereţe, acum plânge de oful sinis­tra­ţilor pe co­tiera maşinii… Întocmai ca şeful statului, capabil să dănţuiască ţigăneşte cu genunchiul la pământ cu angajaţii unei cârciumi din Olimp şi după câteva ore să ţină speech-ul cât se poate de oficial de Ziua Marinei. Şi, ca să încheiem su­bie­ctul cu toc, se poa­te admite că încălţările cu pricina pot fi de mare folos la însă­mânţările de primăvară! Şi doamna mi­nistru a în­văţat de mult că, în povestea ascensiunii politice, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti!
Una peste alta, şi de calamităţile astea ne-am purtat româneşte… Aproape că este un pleonasm să spui că oficia­lităţile au fost (sur)prinse cu nădragii în vine, pe nepusă masă, aiurea’n tramvai, într-un cuvânt nepregătite. Nu pot să nu asociez neputinţa premierului de a lua decizii corecte pe loc şi reuşita acestuia de a căra, ca Ceauşescu la primul cancioc sau Sulfina la primul pomişor plantat, sacul cu nisip în dig. Probabil că este o şmecherie de genul scăunelului sub călcâie sau al pan­to­fi­lor cu toc (iar pantofi cu toc?!?) purtaţi în poza de ansamblu a Guvernului.
Localitatea Săuceşti rămâne un exemplu tipic de radio Erevan autohton. Acolo banii nu erau pentru un dig, deci pentru o ridicătură de pământ, ci pentru un şanţ, deci pentru o adâncitură… Şi nici nu s-au furat, fiindcă nu s-au dat!
Ce se mai poate spune despre inun­daţii? În afara faptului că, în ceea ce priveşte cumulul debitelor cel puţin, pre­şedintelui nu-i mai iese socoteala, mai rămâne un singur lucru de făcut: Să uceşti bine!